Pierduți în iubire

Sussana brushing her hair
Victoria Fontaine-wolf
United Kingdom

Prințesa se foi indignată pe taburetul din fața măsuței de toaletă. Se opri din periat, chiar și răsturnată în oglindă goliciunea tinerilor o trăgea de priviri. Îi aducea aminte de Albert și de nopțile lor pasionale, când slugi de încredere izolau aripa de vest a palatului de restul lumii. Pentru un rege considerat deja cu un picior în groapă era un bărbat viril și grijuliu cu constituția ei fragilă și însetată de plăcere. Se însurase de nevoie, pentru a proteja granițele regatului. Pentru câțiva ani Dumnezeu i-a binecuvântat și cu ploaie, și cu uscăciune, atât cât să le umple hambarele. Poporul trăia bine, dușmanii priveau însă cu ochi răi. Regina nu era urâta de care se vor împiedica intrigile creațiilor cinematografice de mai târziu, chiar dacă trecută cu bine de apele tinereții, și își găsise fără cine știe ce ifose propriul partener sexual.

Regele s-a mulțumit cu un singur moștenitor, conceput fără prea mare efort și pierdere de timp, după care fiecare și-a văzut de viața personală. Regina se retrăgea adesea într-unul din palatele din sudul țării, motivând, de ochii lumii, cu grija pentru sănătatea și condiția de fericire a prințului moștenitor. Amanții perechii regale erau persoane discrete, plăcute de popor pentru respectul și atenția pentru aparențe. Iubind, se considerau cu toții extrem de norocoși. Mai tânăra prințesă a rămas la rândul ei însărcinată, soarta părea să alăpteze norocul chiar la poarta regatului. Pizma însă se săturase să tot fie ținută cu brațele încrucișate. Un văr de rege, bețiv și cu datorii la masa de joc, refuzat până și de mănușa peste ochi a duelului, a început să agite slugile palatului, promițând unei cameriste nerușinate o coroană și jumătate de tron, dacă avea să invite și să pună la masă rudele suferinței, chiar acolo, la palat.

Când tânăra prințesă a fost țintuită la pat de durerile facerii, servitoarea care se și vedea deja regină a încuiat moașa într-o debara abandonată, de pe lângă atelierele de croitorie, unde o ademenise ca să-și aleagă niște fuste de mătase și o bonetă nouă, cadouri din partea Maiestății-Sale. Bătrânul medic, chemat de urgență, s-a împiedicat de scări, împins de la spate de aceeași servitoare, grăbită să-și ducă planurile la bun sfârșit. Tânăra mamă a plecat dintre cei vii în propriile răcnete, luând cu ea și copilul și singura noimă pe care o deslușise Fericirii.

Rămas să ducă singur la groapă tot ce știa despre Iubire, regele și-a pierdut mințile. L-au găsit cu pumnalul bătut în rubine, dar de suflet de la tânăra lui iubită, înfipt în inimă. În drum spre noul răsărit, dincolo de cețurile și umbrele Styx-ului, ascultând chemarea străbunilor, prințesa s-a rugat pentru rege. A strigat îngerii pe nume, lăsându-le în grijă lipsa de vină a celui încă nenăscut și a cerut drum deschis înapoi, până la epuizarea durerii. I-au prins de picioare lanțurile păcatelor.

Când a ajuns la palat, Sufletul regelui făcuse deja pact cu Întunericul. Iubirea le-a pedepsit neîncrederea, furându-le șansa de a se îmbrățișa în eternitate. Ea a rămas închisă între pereții odăii în care și-au jurat dragoste, chinuită de amintirea nopților pline de pasiune, el căutând-o, orb și neajutorat, biciuit de zădărnicie.

Femeia care se ocupa, pe timpul nopții, după plecarea vizitatorilor, de curățenia în castelul devenit muzeu, bătu hotărâtă la ușă. Acasă o așteptau gemetele băiețelului de cinci ani, un copil firav și bolnăvicios. Bărbatul o părăsise, nemaisuportând sărăcia, munceau doar pentru a cumpăra medicamente pentru copil și din ce rămânea mâncare. Femeia închiria, cu ora, doritorilor, budoarul prințesei, povestea de dragoste a regelui, pasiunea nebună făcuseră demult înconjurul lumii. Tineri și bătrâni se întorceau în noapte, pe furiș. Plăteau femeii, convinși că împreunându-se și înnoindu-și jurămintele în patul regal vor trece propriile iubiri prin botezul veșniciei. Prințesa le era martoră, tânguind amintirile nopților pe care ea însăși le împărțise cu regele. Vorbele de iubire i se înfigeau în inimă, ca niște pumnale, iar și iar. Spre dimineață îi răsunau în urechi scâncetele și plânsul de foame ale propriului copil și nu era nici urmă de iertare pe lumea asta …


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.