Epilog la vara altuia

Renè Magritte

Două mere mă privesc triste de la fereastră,

roșul din obraji a început să li se veștejească,

sufletul s-a îmbătat și nu se mai poate ridica din dimineață,

putreziciunea ne dă târcoale, nu are curajul să ne muște de față.

Ochii, suferinzi de ficat, privesc spre toamnă,

ploile pândesc de după un oftat, așteptându-i s-adoarmă,

aerul se parfumează cu crin alb, de mireasă,

își pune pălăria pe cap și se grăbește să iasă din casă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.