Îmblânzirea furtunii

(Picture from http://www.bbc.com)

El stă pe marginea ploii și privește în gol:

„Oare o să vină? Îi mai este dor?”

Suspiciunea mușcă din el ca dintr-un glob asfințit:

„Oare îmbrățișează pe altul, pe el l-a mințit?”

Mâna-i ridică din măruntaiele cerului un tunet,

ochii îi fulgeră, vacile norilor se ascund într-un muget,

o strigă, îi răspunde tată-său, Vântul Turbat,

destinul fetei, pentru el, rămâne încuiat,

încrâncenarea lui nu se potrivește

cu fragilitatea copilei, visul ei rătăcește

printre flori, și ele în nevoie de mângâiere,

dulce, ușoară, calmă, nu mai mult de-o adiere.

El își urlă patima, se prinde cu dinții de soare,

o imploră să iasă din ascunzătoare,

timpul își potrivește ceasul și-l vâră-n chimir,

din văi se ridică glasul Domniței Zefir,

el înmărmurește, doar inima-i bate trează,

se lasă să-i cadă la picioare, când îl îmbrățișează,

peste poveste, un enigmatic zeu

așterne o cortină, de curcubeu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.