Mâine (21.08.2015)

(Image from gadslovita.ml)

Se făcuse târziu și oboseala mă certa că umblam pe străzi fără țintă. Era o seară sâmbâtă, chiar și cei cu inima zdrobită aveau dreptul la băutură. Abia după ce am pășit pragul pub-ului mi-am dat seama că era unul destul de scump. Avusesem în gând unul de cartier, cu bere ieftină și bețivi politicoși. Cel în care nimerisem era mai degrabă genul „cocktail”, la cămașă cu butoni, nici nu știu unde m-aș fi simțit mai în siguranță …

Mesele erau joase, iar petrecăreții se tolăniseră pe fotolii și divane, fumând trabucuri sau țigări subțiri, delicate, nelalocul lor pe buzele răsfrânte generos. Pe partea dreaptă a încăperii, câțiva prieteni puseseră laolaltă trei mese și se discuta aprins. M-am prefăcut că recunosc o blondă cu o floare albastră strânsă drăgăstos de coada de cal, i-am zâmbit fermecător, ridicând scurt din sprâncene, împingându-mi ochii să arate surpriză și admirație. Stăpână pe fruntea fugită de riduri, m-a poftit să mă așez. Nu m-a deranjat nicio ezitare. Am comandat un whiskey, dacă tot sufeream ca un bărbat, era cazul să și beau ca un bărbat. Lângă mine, un brunet cu intenții de socializare s-a aplecat să-mi pupe paharul cu sticla lui de bere, dar a uitat să-și mai ia mâna înapoi de pe genunchiul ce își unduia sclifosit silueta. L-am împins la locul lui, pretinzând că-mi îndreptam dunga de la pantaloni. M-a ‘tzț-tzț-tzț’- uit din vârful limbii și s-a întors spre roșcata care-și freca neliniștită bustiera de brațul gol, indecent tatuat. Am dat paharul peste cap și am mai cerut unul. Venisem să mă îmbăt, nu să beau. Atunci l-am văzut. Vorbea despre a doua cădere a Greciei și-n același timp îmi număra nasturii de la cămașa cu manșete apretate. O purtam la pantaloni cu talia joasă, lăsați largi la tiv. Am mai dat un pahar peste cap, apoi mi-am mai desfăcut un nasture, tânjind după un pic de decolteu. Sutienul negru, de dantelă a sărit în sus de bucurie, făcând cu ochiul așteptărilor. Era unul din acelea fără bretele, care se închidea în față, cu un click. Și totuși mă făcea să cred că ploua la parade mea … Am dat click, l-am tras afară, fără remușcări și l-am pitit in geantă. Așa-I trebuia dacă se lăsase convins de aere ieftine, de vedetă!

Frumosul din fața mea, profitând de reducerea celorlalți la tăcere, m-a întrebat dacă nu doream o țigară. A împins pachetul, cu degetul arătător, înspre mine. Dacă tot aveam de gând să mă îmbăt, ce mai conta dacă mă apucam și de fumat! Am ales o țigară, fără să mă pierd în mișcări prețioase. Brunetul de lângă mine scăpără, cu mâna ușor tremurândă, un băț de chibrit. Nu aveam însă ochi decât pentru lunganul de vis a vis. Am început să tușesc. Ca să nu mă indispun am spălat totul cu whiskey. Simțeam cum toată decența ultimelor ore se ducea pe apa sâmbetei.

M-am trezit din euforie brusc, pe când îmi dădeam deja cu părerea despre politica europeană. Drace, începusem să fac urât la băutură! Lumea începuse să retragă, era ora închiderii. O dorință vopsită își ținea picioarele lipite languros de frumosul meu. Mi se încețoșaseră rău ochii de mi se părea că-i dispăruse fusta cu totul … S-a ridicat politicos și a condus-o până la ușă, apoi i-a făcut semn barmanului să închidă pub-ul pe dinafară.

Am rămas doar noi înăuntru. Mi-aș fi scuipat în sân, speriată, dar abia de mă mai țineam pe picioare. S-a apropiat cu două pahare pline cu whiskey și s-a așezat lângă mine. S-a aplecat să mă sărute și m-am mutat pentru o vreme în brațele lui. Ne era bine. Spre dimineață m-a condus acasă. La ușă, am deschis geanta, să scotocesc după cheie. A tras afară sutienul de dantelă și și l-a îndesat în buzunar.
– Nu intri?
– Nu azi. Aștept.
– Sunt gata!

Mă înfuria.
Mi-a sărutat, zâmbind, mândria rănită.
– Nu azi. Mâine, după ce te visez.

Reclame

Un gând despre “Mâine (21.08.2015)

  1. Am stabilit demult că Liliana Widocks este cel mai talentat povestitor în dulcele, plin de miere, grai moldovenesc. Despre cel mai apropiat viitor (Mâine), pot doar adăuga o etichetă: rapidă analiză a trăirilor psihice mărturisite de eroină. În acest caz măiestria scriitoarei nu mai stă în melodia limbajului, ci în concizia și precizia „studiului” care dezvăluie frământările unui suflet de femeie, ce tânjește după apreciere. Am convingerea că pentru d-na Liliana Widocks nu-i deloc greu să scrie un foarte bun roman psihologic.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.