Poveste fără semnal

(Image from pxhere.com)

Eram deja cu un picior înafara căsătoriei când s-a rezemat de ușă și m-a anunțat că și-a luat concediu. Primul împărtășit după … să spunem 10 ani. Fără anunțuri oficiale, mai fusese plecat în altele nouă, dar le numise delegații și specializări. Trăia cu o colegă de birou. Eu îi administram trei sferturi din salariu, de bonusuri și de celălalt sfert nu aduceam niciodată vorba. Îl lăsam să pretindă că fumează țigări scumpe, nici nu observase că tabachera începuse să ruginească. Nu a observat nici când i-am schimbat-o cu una nouă, un alt model, pentru că cele ca a lui nu se mai fabricau demult. Tocmai când mă pregăteam să trimit avocatului actele s-a trezit cu fața la viața de familie! Probabil amanta ajustase câte ceva din bisturiu și prefera o infuzie naturală de tinerețe, nu se mai potrivea vechilor relații. Și-ar fi putut găsi oricând înțelegere la o altă colegă, nu ne deranjasem de atât de mulți ani încât nu înțelegeam ce mai era de lămurit.

-Caraibe?

-Am niște probleme de sănătate, mi s-a interzis să stau cu fața la soare.

-Îți cumpăr o pălărie nouă, închiriez trei umbrele …

-Aș prefera să merg la casa de lângă pădure.

-Am crezut că ai vândut-o! Ce naiba să căutăm în dărăpănătura aia?

Casa de lângă pădure aparținuse bunicilor mei, o primisem moștenire cu câțiva ani înainte de căsătorie. Nu aș fi vândut-o nici pentru tot aurul din lume, acolo începea și se sfârșea lumea mea. O reparasem, o renovasem, era, în fapt, o mică bijuterie, avea să aibă un șoc.

Casa l-a surprins, după cum m-am așteptat, dar l-a uimit și mai mult faptul că o decorasem de una singură. O făcusem în weekend-uri și în concedii, casa arăta ca un arătător scăpat din brațul satului, îndreptat spre secretele copacilor. Copilărisem cu povești despre lighioane înfricoșătoare, care însă se îndurau și nu-și făceau apariția nici măcar atunci când nu-mi terminam porția de urzici. Bunica se prefăcea a le trimite vorbă că eram iertată, dar doar după promisiunea de a dormi după prânz.

El se plimba ca un leu în cușcă, nu avea semnal pe telefon. A doua zi, de dimineață, când am deschis ochii era deja plecat. Am crezut că se întorsese acasă și renunțase la toate prostiile romantice ale ultimelor zile. S-a reîntors pe la prânz, încărcat cu cabluri, o antenă și doi specialiști. Peste doar două ore se bucura deja de toate facilitățile oferite de telefonul mobil. Timp de o săptămână am schimbat mai puține cuvinte decât atunci când mă suna din delegații.

Mi-am luat pădurea și am plecat. L-am lăsat între paravanele apartamentului, nu cred că a sesizat schimbarea bruscă a compoziției aerului. Am donat antena școlii din sat, copiii, drept mulțumire, mă ajută să pun pe picioare o afacere cu fructe de pădure.

Uneori visez că am rămas singură pe lume, că toți ceilalți s-au mutat definitiv în telefonul mobil.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.