Pasărea lipsită de culoare a gândului

(Image from http://www.wordinfo.info)

M-am rugat de arborele de lumină

să-și coboare crengile până la țărâna

ce acoperea, ca o mamă bună,

toate zilele de ieri.

Am așezat cu grijă, în cuib de frunze,

pasărea lipsită de culoare a

gândului fugar.

„Vreau să zbor …”, i-am șoptit neomenescului

și glasul meu s-a lovit de moalele cerului.

„Închide ochii!”, mi-a ordonat

căptușeala de foc a soarelui.

Întunericul mi s-a prins de gene, tăcut și veșted,

tremuram de frica singurătății.

La început aripile i-au fâlfâit timid,

încercând parcă adevărul

din promisiunea de prietenie a aerului,

apoi le-am simțit desfăcându-se,

bucurându-se,

ridicându-mă pe nerăbdarea dorinței lor de libertate.

„Încotro?”, m-a întrebat

pasărea lipsită de culoare a gândului

și cuvintele îi colorau fiecare mișcare.

„Peste tot! Vreau să văd fiecare colțișor de viață.

Dar dacă nu găsim pe nimeni acasă,

dacă lumea a uitat să ne lase cheia sub preșul de la ușă?”

„Gândurile nu se supun legii ușilor închise.

Deschide ochii, nu-ți fie teamă să crezi!”

„Drum bun!”, ne-a urat neomenescul

și a lăsat infinitul să scape din lesă

și să se țină, lătrând fericit, de urma noastră.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.