Pasărea lipsită de culoare a gândului

(Image from http://www.wordinfo.info)

M-am rugat de arborele de lumină

să-și coboare crengile până la țărâna

ce acoperea, ca o mamă bună,

toate zilele de ieri.

Am așezat cu grijă, în cuib de frunze,

pasărea lipsită de culoare a

gândului fugar.

„Vreau să zbor …”, i-am șoptit neomenescului

și glasul meu s-a lovit de moalele cerului.

„Închide ochii!”, mi-a ordonat

căptușeala de foc a soarelui.

Întunericul mi s-a prins de gene, tăcut și veșted,

tremuram de frica singurătății.

La început aripile i-au fâlfâit timid,

încercând parcă adevărul

din promisiunea de prietenie a aerului,

apoi le-am simțit desfăcându-se,

bucurându-se,

ridicându-mă pe nerăbdarea dorinței lor de libertate.

„Încotro?”, m-a întrebat

pasărea lipsită de culoare a gândului

și cuvintele îi colorau fiecare mișcare.

„Peste tot! Vreau să văd fiecare colțișor de viață.

Dar dacă nu găsim pe nimeni acasă,

dacă lumea a uitat să ne lase cheia sub preșul de la ușă?”

„Gândurile nu se supun legii ușilor închise.

Deschide ochii, nu-ți fie teamă să crezi!”

„Drum bun!”, ne-a urat neomenescul

și a lăsat infinitul să scape din lesă

și să se țină, lătrând fericit, de urma noastră.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.