Vara care s-a oprit între noi

(Image from houzz.com)

Vara refuza să plece. Se întinsese la soare, închizând ochii la obrăzniciile harbujilor. Ochii porumbului o pândeau de după pănușe. De obicei se grăbea să mâne grâul pe drumul pâinii, agățându-și de brațe răcoarea strugurilor, strivindu-le plăcerea de buze. Timpul dintre noi nu-și mai făcea demult griji. Se moleșise, înciudat să tot aștepte.

Se întorcea târziu acasă, după ce întunericul se așeza la masă. Pe gânduri nu mai rămăsese nicio dâră de fericire, tristețea și orgoliul dereticaseră grijuliu. Își dorea un copil, un suflet al lui cu care să se îngâne și să se joace. Eu devenisem dintr-o dată prea serioasă, interesată mai mult de facturi, contracte, boli, gătit și curățenie. Nu mai știam să mă arăt frumoasă, serveam micul dejun cu cearcăne căzute pe obraji și umeri obosiți, coborând cuvintele dintre noi, îmbrâncindu-le pe scări. Era de așteptat să mă prefac că nu auzeam ultimele strigăte de ajutor ale anilor, că ajustările de trup și de suflet nu însemnau mare lucru pentru mine, că eram pregătită, că visurile lui însemnau mai mult. El ar fi continuat să fie el însuși, răsfățându-ne cu dragoste și cadouri când cariera i-ar fi permis și timpul nu ar fi găsit niciun motiv să se plângă. Trupul s-ar fi răzvrătit împotriva înfrigurărilor mele, ocrotind noua viață, fragilă, temătoare. Nu aș mai fi avut putere nici cât să mă supăr, scursă pe nepăsarea de lână a covorului, împăturită între stări de rău, de greață, de foame, de plâns, de neputință. Visurile m-ar fi privit uimite, prinse în ramă, atârnând de un cui, dar gândul ar fi închis ochii, strângând în brațe fericirea copilului și a tatălui lui. El m-ar fi privit înțelegător, ascunzându-și dezamăgirea în fața contururilor mele devenite prea ample și iritarea provocată de umbrele tot mai grele, vineții, ale privirii, de lipsa zâmbetului păstrat cald, pentru el, altădată, îngrozit că silueta mea de mireasă ar fi putut dispărea definitiv, luând cu ea tot ce el încă considera că ar fi meritat. Ar fi început să se baricadeze în spatele orelor peste program, de la birou, dezvinovățindu-se cu rezolvarea obligațiilor financiare. S-ar fi simțit un pic rușinat dar atras de alte femei, mai tinere, dedicate carierei și destinelor precise, necomplicate.

Vara nu se lăsa dusă, iar eu îl așteptam cochetând cu o după-amiază de fericire. Viața te roagă uneori să o ierți. Îmi venea să strig, să-l chem, să mă pun de-a curmezișul neîncrederii dintre noi, ca o punte, ca o speranță. Eram însărcinată, era timpul să ne luăm soarta de la început.

A plecat la primul semn de toamnă, iubirea i s-a împiedicat de prag, dându-și sfârșitul, comun, stupid, fără nicio explicație, îndoliind strugurii și basmaua de prună. Bostanii au strâns din dinți până au crăpat de durere.

Reclame

Un gând despre “Vara care s-a oprit între noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.