Anul acela

(Pinterest)

Îmi aduc aminte de anul acela,

e anul în care ne-au murit norii,

s-au prăvălit peste lume, fără putință de ploaie,

râurile le-au adunat trupurile sfârtecate,

tărăgănându-le pe ultimul drum,

în așteptarea coșciugelor din lemn azuriu,

date cu bronz și lustruite, grijuliu, de soare.

De îngropat i-au îngropat la groapa comună,

pe fundul mărilor neștiutoare de semne de cruce,

iar singura rugăciune care le-a pomenit vreodată sufletele

a fost o bâzâială de muște,

private de onoarea de a-și lua rămas bun.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.