Lumina pierdută a sufletelor de funingine I

Cuvânt Înainte

Această mini-încercare de roman, publicată în foileton, se dorește a fi o parodie a celui mai cunoscut roman al lui Bulgakov, un subiect analizat de pe cealaltă parte de opinie religioasă. Aspiră la propriul șarm, fără a se agăța de celebritatea altora. Această Margaretă nu are nevoie de niciun maestru.

(Image from http://www.silive.com)

Poștașul se scutură de oboseală și mă privi pentru prima oară în ochi, ca pe o persoană care a dobândit, în sfârșit, ceva importanță. După ce am semnat pentru primire, mi-a înmânat misiva , poate un pic prea protocolar, așteptând să comentez cel mai important moment din viața mea. Misiva avea ștampila Ministerului Sănătății și părea să fi fost trimisă direct de la cabinetul autorității supreme. Tăceam încurcată, exact ca proasta cu care se obișnuise deja, habar nu aveam ce conținea scrisoarea mult prea oficială. Nici de ce mi se făcuse onoarea. A plecat dând din cap a pagubă, convins că fusese o simplă greșeală.

Am desigilat plicul imediat, nu din curiozitate, ci doar ca să mă asigur că nu mi se interzicea accesul la paracetamol, în caz că medicul de familie m-ar fi raportat deja ca fiind ipohondră. Îmbătrâneam și mi se părea că eram deja capabilă să recunosc stratagemele bolilor planetare, dezamăgită poate un pic pentru că reținusem excesiv de mulți termeni din biologie și mai nimic din matematica aplicată.

Ministrul (cât pe ce să-i spun chimistul) îmi oferea un post de raportor oficial pe probleme de sănătate asociată. Habar nu aveam ce presupunea titulatura elevată, dar eram convinsă că nu eram calificată.

Eșuasem pe aproape toate planurile: renunțasem la facultate când nu mai avea nici sens și mai nimic de spus viitorului apropiat, divorțasem după cinci ani de dezamăgiri și alți cinci de debusolare, propria afacere nu mă mai striga demult pe nume, ce miracol fusese în sfârșit cuprins de accese de tuse? Îmi descoperisem totuși un talent, un pic prăfuit, un pic demodat, în sensul că se lăsase prea mult îmbibat cu bun simț; mă pricepeam la scris. Din punct de vedere caligrafic de-a dreptul neinteligibil, păstrând totuși candela literară aprinsă. Explicam destul de bine viața, mult mai bine decât o trăiau alții. Publicasem câteva cărți (numai una de fapt, pe lângă câteva apariții fortuite în antologii, dar limbajul scriitoricesc acomodează tot felul de inepții), chinuisem verbul și umorul, dar mă împăcasem cu ele la semnele de punctuație. Ce să caut eu la Ministerul Sănătății? Cu siguranță era o greșeală. Mai mult ca sigur că pe aceeași planetă, în același oraș, exista o altă femeie, cu același nume dar mult mai matură, prezentabilă, sigură pe sine, înrudită cu un personaj respectabil, elegant, asortat prin naștere cu umbrele unui birou conceput să servească cetățenii. Ca să fii angajat la stat trebuie să provii dintr-o familie angajată la stat. În caz de rudă îndepărtată ești obligat să acoperi munca întregului departament, scuzat în delegații mentale. Și mai ales să fii capabil să-ți adaptezi machiajul la postura de țap ispășitor. Mai poți fi angajat la stat, în cazuri excepționale, ca răsplată pentru servicii aduse politicului sau narcisismului financiar individual.

Cuprinsă de o criză morală ceva mai subțirică am sunat la numărul de telefon oferit de antet, doar ca să-mi aud bănuielile confirmate. Am fost pusă imediat la punct și nu mi s-a dat nici măcar dreptul la replică, secretara ministrului nu dădea timp de pomană pe funeralii de politețuri. Mi-a dat în schimb jumătate de oră ca să mă prezint la ordinele ministrului. N-aveam timp nici măcar să-mi periez sprâncenele. Pentru o clipă m-am privit critic. Gândul ușuratic și-a înfipt curajos mâinile în șolduri: dacă chiar mi se oferea un post în minister? În fond nu mă pricepeam la nimic. De restul clipelor m-am repezit la șifonier și-am tras pe mine o rochie cumpărată pentru o întâlnire cu un muzeograf. Ca norocul, moștenisem de la o mătușă un taior de stofă de modă veche. Fiind vară, mătușă-mea preferase să plece doar într-o rochie cu jabou, luând cu ea în schimb o revistă de cuvinte încrucișate. Neam de neamul meu nu lucrase la minister, să fi căzut taman pe mine să îmblânzesc ghinionul? Nu aveam nici măcar o meserie, ce știe să facă un scriitor? Înșiră niște cuvinte unele după altele, dar nu toate metaforele sunt mărgărite.