Cel ce a învățat să râdă frumos

(www.freebibleimages.org)
1.După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!”
2.Şi Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!”
3.Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
4.Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
5.Atunci a zis Avraam slugilor sale: „Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi”.
6.Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.
7.Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: „Tată!” Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiul meu?” Zis-a Isaac: „Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?”
8.Avraam însă a răspuns: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.
9.Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10.Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11.Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” Răspuns-a acesta: „Iată-mă!”
12.Iar îngerul a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău”.
13.Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.
14.Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: „În munte Domnul Se arată”.
15.Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis:
16.„Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,
17.De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;
Geneza 22









 Cu ceva timp în urmă, nici nu știu dacă importanță pentru ce am de gând să scriu a căpătat timpul sau urma, am găsit de trebuință să fi avut o Biblie. Eseurile pe care le migăleam pe marginea unor texte fugite dincolo de sumbru simțeau nevoia de lumină. Becurile fac și ele ce pot, soarele, deși vajnici cercetători de nimic și nimicuri i-au găsit frați și surori prin univers, pentru Pământ e irepetabil. Relația de prietenie dintre Pământ și Soare a fost perturbată doar de bârfele satanei. Aș fi putut alege o Biblie nouă, abia ieșită de la tipar, încă copilă, dar bătrânețile nu ni le alegem, ne găsesc. Prima Biblie pe care am cumpărat-o a fost o ediție veche, oarecum valoroasă. Pentru că Lumina s-a obișnuit să mă tot ridice de la subsuori simt întunericul ca pe un gând reumatic care dă iama prin cărți. Cei care s-au închinat mai mult artelor, uitând de Dumnezeu, nu au fost chei sau uși de biserică, ca urmare diavolul cu poftă de sugrumat horcăie nestingherit prin unele opere considerate prețioase și de toate felurile. Dumnezeu nu e prețios, deși mulți oportuniști l-au definit în aur, nu degeaba e povestit a fi printre milogi. Deși înțelepțise ceva timp, Biblia pe care o cumpărasem scormonea în întuneric; am trimis-o la reciclat, Cuvântul învăța-o-va să poarte nădejdi noi. A doua Biblie pe care am cumpărat-o a trecut peste mări și oceane, dar s-a ferit de apă. S-a prezentat ieftin. O Biblie murdărită.

Între timp, eseurile căutau referințe, lăcomia trecuților cerea îmblânzire imediată și slujbe de pomenire pe rit vechi. Chiar și acum, încercând să fac o evaluare, nu găsesc altceva de zis decât că „Îngerul a strigat”. Orice Înger cu eternități în slujba lui Dumnezeu ar urla de durere citind părți asumate a fi ale Bibliei ca drum înspre Dumnezeu. Mult a mai chinuit Cuvântul lui Dumnezeu, dar fericită îi e eliberarea!

Dumnezeu e un Învățător înțelept și răbdător. Și natura și oamenii au primit învățătură fără a le fi impusă. Oamenii se nasc liberi, sufletul și trupul le sunt date în grijă fără constrângeri. După cum au fost guvernate multe dintre țările lumii, societatea (găselnița socială a oamenilor) nu pare să-și fi asortat înțelegerea cu evoluția. Sau poate i-a fost silă să țină pasul. Dumnezeu a considerat benefică trimiterea unui mesager personal, după ce mulți îngeri s-au îmbolnăvit de pământită sau de împământare. Unul dintre ei chiar a vrut să-i ia locul lui Dumnezeu. A căzut însă din grație. Logica mă face să cred că e vorba de Mihail, cel ce în legendarisme ar fi trebuit să lupte cu răul. Inscripțiile și templele masonice par să se învârtă în jurul repetitivității lui Mihail. Inițiala lui e un unu cu dus și întors, și discipol și iudă. Am întâlnit cititori în poze și în stele care îl glorificau și îndemnau (la îndemnu-i probabil) să fie apelat pentru orice îndeplinire de dorință. Inutil să spun că s-a grăbit să răsplătească. Mi-a sugerat un mic câștig la loterie. S-a ținut de cuvânt. Nu am mai cerut nimic, Dumnezeul meu muncește în Adevăr, nu e imediat, nu vinde culoare. La baza Universului stau Cuvântul (Comunicarea, Exprimarea) și Cifra (Matematica, Logica). Dacă aș trata atitudinea lui Mihail pur matematic, și numai cu blândețe divină, ar fi de analizat doar două posibilități:
-Mihail a căzut în capcanele satanei și e prizonier de război
-Mihail a căzut de acord cu satana și între timp s-a declarat șef

Deși pare că aș folosi ca metodă de lucru reducerea la absurd, niciuna dintre teorii nu poate găsi explicații pentru faptul că Mihail și-a ridicat biserici, substituindu-se lui Dumnezeu pe unde a fost posibil, că îndeplinește dorințe deșarte și că a lăsat satana să corupă și cele mai candide minți. Dacă îngerii și-ar fi făcut datoria de discipoli ai Învățătorului de ce ar mai fi fost nevoie ca Dumnezeu să trimită un mesager special al Luminii? El a venit totuși, numele său e Isus Christos. Înainte de venirea lui Isus depravarea ființei umane atinsese un nivel considerat (și egalat în epoca modernă) ridicol de ridicat, crima încerca să se substituie Cuvântului. Fiul lui Dumnezeu a predat pe viu lecții de morală și de decență. Satanele (care se puiseră) se amestecaseră cu oamenii, îngerii au părut să fie doar observatori. Poate că Dumnezeu a vrut să vadă reacția naturală a oamenilor, un examen după ce le fusese predată învățătură. Umanitatea a picat în sunet de tromboane ruginite. Și totuși Fiul Lui Dumnezeu și-a încheiat lecția cu un corolar, lăsând oamenii în grija morții, dar ușurându-i de ceva iad. A promis să revină pentru un nou examen, unul însă fără ajutor. „Mii de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă”, mii de ani au avut și oamenii la dispoziție să învețe. Bineînțeles că au cerut mai mult timp, decalări, subiecte mai ușoare. Cât de dezamăgit trebuie să se fi simțit Isus asistând la atâtea grade de nesimțire!

Biblia a trecut și ia târâș-grăpiș prin vremuri. Unii au folosit-o drept carte de bucate, alții drept jurnal sau naivă carte de istorie, alții drept primăriță de Constituție. Bogații și învățații s-au folosit de Biblie pentru a-și apăra interesele și pozițiile în societate și pentru a-și mări averile. Din păcate așa au procedat și oameni ai Bisericii, care au avut minuțioasă grijă să se declare în slujba lui Dumnezeu. Cu toții mânați mai mult sau mai puțin de poftele și sfaturile satanelor. Când Adam și Eva au pierdut paradisul au fost dați pe mâna morții. Tentația s-a amestecat în scenariu. Povestea rimează cu cea a îngerului căzut. Pentru că moartea și satana au prea multe lucruri (și locuri) în comun, conform aceleași matematici aplicate le putem declara mulțimi/elemente din aceeași familie. Nu se poate să nu fi observat că unii oameni faimoși, inteligenți sau bogați trăiesc mult, până aproape de mumificare, fără să fi făcut vreun lucru cu adevărat bun în numele lui Dumnezeu. Mulți și-au vândut mințile și sufletele morții pentru ceva timp, un fel de mită, o aparentă declinare de eternitate. Totuși, la prima trâmbiță a biruinței, aceeași oportuniști negativați s-au considerat îndreptățiți să facă cunoștință și cu Dumnezeu, furând un loc și nu plătind cinstit. Destinația lor e la fel de disipată precum le vor fi și sufletele. Fără înmormântări și material pentru resurse petroliere viitoare, firimiturile de vânt își vor găsi utilitate, fără spiritualitate din păcate. Astfel de suflete bântuie însă purgatoriul paralel poveștii din care s-au răsculat, amestecându-se printre gândurile celor încă vii. De acolo vin confuziile de muze, voci, îngeri sau chiar de Dumnezeu. Conștiința oamenilor știe însă ce e bine și ce e rău, aceea trebuie ascultată, căci acolo ajunge și încrederea de la Dumnezeu.

Cu umilință și rugă de a nu cădea în greșeală, voi încerca să las să cadă cortinele grele ale confuziei de pe anumite texte, încercând să găsesc Lumina și drumul înapoi spre Dumnezeu.

A fost odată, pe vremea când omenirea învăța despre nuanțe și conștiință, un bătrân pe nume Avram. Sau Abraham, sau Avraam, sau Abram. Pentru că în povestea pe care am citat-o din Geneză e vorba și despre un berbec, iar ‘ram’ nu e sufix ci co-rădăcină, ironia e un prim semnal că și prin cărțile sfinte satanele au strecurat, cu ajutorul oamenilor, capcane. Din ebraică, Abraham s-ar traduce ca înalt părinte, patriarh. Numele fiului său – Isaac s-ar traduce ca ‘cel ce va râde’. Pornim de la un înalt părinte al omenirii și de la fiul său care va râde. Dumnezeu râde și El, chiar dacă multora nu le vine a crede, dar râde discret, evlavios. Ai lui au trecut prin mari suferințe, nu prea le-a venit să râdă. Avram urmează Cuvântul lui Dumnezeu, dar se întâmplă ca uneori alte voci să intervină în conversație. Oamenii au explicat fenomenul ca fiind Dumnezeu punându-i la încercare sau satane viperându-se precum în păcatul de început. Povestea la care mă refer pare să fie o revelare a presupunerii dintâi. Pasajul din Biblie spune că Dumnezeu i-ar fi cerut lui Avram să-și sacrifice fiul, pe Isaac, pentru care el și soția lui Sarah s-au rugat ani fără număr (precum în basmul tinereților fără bătrâneți), pentru a-și dovedi loialitatea. Una dintre cele zece porunci și cea mai grea de păcat este ‘Să nu ucizi’. Cum a putut Avram să creadă că Dumnezeul care a cerut oamenilor să nu ucidă, sub niciun pretext, ar fi putut cere ofrandă un fiu? Mulți explică povestea prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu de mai târziu, care, paradoxal, e cuprinsă în poveste! Creștinătatea a scos rasa umană din păgânism și din prostia ucigătoare, Dumnezeu nu cere sacrificii în vieți de niciun fel, fie ele de ființe sau de creaturi. Dumnezeu cere sacrificii doar de conduită, de gândire, de manifestare, cere propovăduire a Cuvântului Sfânt, a moralei și a decenței. Dumnezeu nu ar fi avut cum să-i ceară lui Avram sacrificiu uman sau animal fără a-și încălca propria poruncă, fără a se nega. În poveste, Dumnezeu se îndură de naivitatea lui Avram (sau ‘vocea’ își aduce brusc aminte de mânia lui Dumnezeu) și se mulțumește cu un sacrificiu păgân. Istorioara e plasată în timpuri tulburi ale umanității când oamenii credeau că păcatele le puteau fi iertate dacă aruncau vietăți hăcuite pe focuri considerate sacre. Dumnezeu a avut toate motivele să fie dezamăgit. Ca urmare, a trimis un Învățător viu și pe înțelesul olfactiv al oamenilor. Avram, ca să nu dea timp vocii să se răzgândească, a sacrificat un miel (nu berbec, după cum s-a tradus, deși în literatura religioasă noțiunile se suprapun pe alocuri). Avram ar fi trebuit să deosebească vocea lui Dumnezeu de vocea păcatului, înțelepții din toate timpurile au știut ce e bine și ce e rău chiar și când și-au vândut mințile, sufletele și trupurile. Și Adam și Eva au știut, deși au preferat să facă pe-a naivii, de aceea au fost trimiși la reeducare. Și îngerul căzut a știut, dar a preferat să plătească cu propria-i eternitate serenă. Unele voci sunt ale îngerilor care au gustat din păcat. De aceea a fost stabilită și o Zi a Judecății, pentru că mulți au luat iertarea și pe Dumnezeu în râs.

În povestea uriașului prostănac care a declanșat șirul peripețiilor lui Ulise cel Odiseu, niște nimeni se ascund pe după oi pentru a scăpa de pedeapsa încălcării de proprietate. Narcisismul la purtător și aroganța îl apropie pe Odiseu de moarte. Dacă în poveste Ulise reușește să păcălească pre mulți pentru a se întoarce acasă, în realitate nu e la fel de norocos. Spiritele rele și satanele se ascund pe sub trupuri de oi ale lui Dumnezeu pentru a-și face loc cu de-a sila în eternitate, Dumnezeu însă are vederea perfect sănătoasă și își curăță copiii de orice scaieți. În Rai nu se intră cu haita, ci personal și după un examen amănunțit.

În toată literatura, în arte în general (multe adăpostind sub straturi groase de machiaj confesiunile satanelor și ale îngerilor rătăciți), fie ele religioase sau nu, cheia de înțelegere e Lumina lui Dumnezeu, iar lait-motivul ține de Cuvânt. Vă vine să credeți sau nu, cu toată aroganța și nonșalanța afișate, satana își caută și iertarea dar și dragostea pierdută (pe care a înțeles-o greșit, de acolo și confuziile homosexuale prin care au trecut nu numai oamenii, dar și artele). Deși își stăpânește servitorii cu o mână și contracte de fier și îi condamnă la chin fără veșnicie, diavolul își caută ca un bezmetic lipsit de vedere mântuirea. Iubindu-l pe Dumnezeu, textele biblice se desfac în Lumină, bisericile se arată dacă au fost pângărite. Preoții masoni (care se închină lui Mihail sau satanei) nu au ce căuta în bisericile ridicate de credincioși în slava lui Dumnezeu. Semne se vor arăta tuturor celor ce vor să vadă și să audă. Dumnezeu va pogorî Lumina peste toți ai săi pentru a alege și a se îndrepta în cunoștință de cauză.

Religia a fost folosită timp de milenii pentru a stabili un fel de întâietate a bărbatului în societate. Femeile și bărbații au fost, sunt și vor fi egali. Bărbații vor plăti însă pentru aberațiile pe care le-au promovat și pentru lipsa de respect. Femei înțelepte vor reechilibra societatea. Violurile, crima, furturile, înșelăciunile, abuzurile de putere și corupția nu pot fi folosite pentru accederea la eternitate. În nicio credință de pe Pământ. Satana le-a promovat pentru a perverti mințile oamenilor. Cum poate un om lipsit de orice morală să fie primit în casa lui Dumnezeu? Islamul, budismul, brahmanismul, până și exaltații scientologi se confruntă cu aceeași problemă, creată artificial, sperând să fie o rezolvare, o șmecherie. Dumnezeu nu iartă șmecheriile și nici nu le trece cu vederea.

Masonii și-au dezvoltat de-a lungul timpului un modus operandi personalizat prin a crea probleme grave (uneori de o cruzime animalică) pentru ca apoi să pozeze în izbăvitori. E și motivul pentru care și-au semnat propria distrugere. Au jucat pentru prea multă vreme un rol care nu li s-a potrivit.

Lui Avram i-a fost frică de o voce dar nu de a încălca una din poruncile sacre ale lui Dumnezeu. Dumnezeu primește rugi, nu are cum să accepte distrugerea a ceva ce El a creat și în care s-a împărțit. Viața e timpul învățăturii, pregătirea pentru întoarcerea la Dumnezeu. Ai grijă de ea.