Dus de-acasă

(Pinterest)

La început l-a amăgit cu o toropeală, taman pe la miezul zilei când iarba încă se ținea cu dinții de coasă. Apoi a început să-l înțepe în piept. Gheorghe nu era mai bătrân decât alții, dar se dădea la fel de greu dus la doctor. Într-o luni, dis de dimineață, nevastă-sa, Profira, l-a îmbăiat în vana în care-și văzuse și de băieți, i-a pus în brațe un rând de haine din cele de mers la biserică, încă mirosind a mușețel și a levănțică, și l-a dus până la ușa doctoriței. A bodogănit-o tot drumul, dar odată ajuns la dispensar n-a mai scos niciun cuvânt. S-a așezat unde l-a pus nevastă-sa și a așteptat-o să-l dea în vileag asistentei. Și s-a gândit, doar nu-i venise ceasul, era probabil doar un junghi, deși durea al dracului de tare! Doctorița l-a chinuit cu tot felul de întrebări după care l-a trimis la oraș pentru niște analize și o radiografie din aceea nouă. La săptămână i-au spus despre tumoare, o crescătură de rău, se strica carnea pe el. Orice hotărâre ar fi luat în față i se deschidea numai drum cu chin. Pentru ultima dată în viață i-au dat lacrimile, după care s-a scuturat de slăbiciune, nu mai avea timp de treburi din astea, muierești. Pe drumul spre casă nu a scos niciun cuvânt. Profirica lui plângea înăbușit, ascunzându-i-se pe urme. Gheorghe a refuzat să intre în casă, s-a întins să doarmă pe prispă. Nevastă-sa l-a acoperit cu un țol, dar numai după ce l-a auzit sforăind, parcă temea să nu-i curme tihna. Erau drumuri de făcut la oraș, la spital, tratamente scumpe de plătit, dar mai era și mâine o zi, aveau să le pună pe toate la cale de dimineață, după ce l-o hrăni cu o papară, așa cum îi plăcea lui, și cu o ulcică de lapte acru. Femeia nu a dormit toată noaptea, s-a întors de pe o parte pe alta, a luat-o somnul abia la un pas de cântatul cocoșilor. Când în sfârșit s-a dat jos din pat a alergat să dea de mâncare la găini și la vacă. Gheorghe dispăruse de pe prispă, dispăruse și din curte, nu l-a găsit nici în grădina din spatele casei, s-a gândit că poate ieșise să țină de vorbă vreun vecin. După o oră au apucat-o de minți grijile, lăsându-i-se, greu, în gâtlej. Gheorghe nu mai era pe nicăieri … Dispăruse fără urmă.

L-a căutat cu Poliția. L-au dat în urmărire generală. Gheorghe intrase de bună voie în pământ.

Doi ani mai târziu, Ilinca, fata învățătorului, s-a dat după un băiat de pe dealurile Clujului. Au făcut nuntă mare, de s-a scuturat de praf tot satul, apoi au plecat să se așeze aproape de socri. La vreo lună, Ilinca l-a sunat pe tată-său, îl găsise pe Gheorghe. Vorba vine că-l găsise, probabil dispăruse deja, dar adevărat era că-l văzuse. Gheorghe se încurcase cu o mână de Zițe, niște țigănci ce-și jucau pe bani și anii și viitorul naivilor. Părea sănătos, fata îl recunoscuse după rânjetul știrb cu care băgase în boală jumătate din copiii satului. Țigăncile rămăseseră fără bărbați și-și învârteau fustele în jurul lui ca-n jurul unui boț de aur. O ceată veselă, ascunsă de ochii lumii și-ai drumului sub un coviltir. Nu au mai sunat la Poliție, Profira, după un timp de doliu și jale, își găsise un om pe gustul ei. Iar Gheorghe … Gheorghe fugea de moarte. Secretul era la îndemâna tuturor.

(Photo from izismile.com)

Reclame