La taifas cu Gina

Bârfindu-l inocent pe Dumnezeu, cu Gina Orezeanu

 

Gina Orezeanu Diavolul nu e femeie, draga mea. Diavolul este întruchiparea prostiei (care, ca o constatere sprijinită de experiență, merge mână în mână cu răutatea). Oricine se adună cu Dumnezeu dă infinitul. Nu zero. El nu a vrut să se adune cu Dumnezeu. Diavolul a făcut uz de liberul arbitru pentru a-și anula libertatea. Întrebarea mea a fost întotdeauna cum a putut fi atât de prost. Doar Dumnezeu i-a făcut pe îngeri cu o minte strălucitor de luminoasă. Întrebarea asta a fost, pentru mine, primul pas în a accepta faptul că Dumnezeu și-a pus lui Însuși cătușele probabilității atunci când a dăruit puterilor inteligibile (o expresie consacrată pentru toate creaturile raționale) dreptul de a se desprinde de lumina divină. Oricum nu înțeleg asta. Îi înțeleg iubirea, atotputernicia, tot, mai puțin curajul și capacitatea de a ne fi dăruit libertatea, de a se erija în postura de personaj într-o lume de fum pe care El o poate spulbera în neființă.
Lumea nu a fost creată pentru aplauze ci a fost un dar pe care Tatăl l-a făcut Fiului Său. Draga mea, lumea a fost creată exclusiv din iubire, pentru Hristos. Gândul Tatălui a fost ca întreaga făptură cugetătoare să fie țesută în această mare și nesfârșit de delicată, iubire. Știi tu. Cerere și răspuns. Nimic forțat. Răspunsul Fiului la iubirea Tatălui a fost propria lui răstignire, după ce răspunsul satanei a fost mușcătura de mână. Prostia diavolului a găsit rezonanță în nedesăvârșirea iubirii lui Adam. Știi că, înainte de cădere, Dumnezeu și Adam se plimbau și stăteau de vorbă în răcoarea serii? Ăsta e un adevăr, nu o poveste, așa cum, ulterior Învierea nu va fi o poveste.
Îngerii nu sunt capete seci, fiindcă ei nu au capete. Ei sunt exclusiv Minte. Sunt prezențe inteligibile, nemateriale, a cărora frumusețe este, evident, tot nematerială și se raportează exclusiv la frumusețea dumnezeirii. Gândește-te ce interesant că satana, după ce s-a rupt de Dumnezeu, nu și-a pierdut puterea (asta apropo de afirmația ta că Dumnezeu își strânge armate… draga mea.. Hristos în Ghetsimani îl oprește pe Petru să îl ucidă pe un roman, aducându-i aminte că poate oricând să ceară ajutorul Tatălui). Și-a pierdut doar frumusețea. De ce? Fiindcă frumusețea și iubirea sunt daruri pe care le are numai cine se păstrează în Dumnezeu. Este o creatură oribilă și proastă cu puteri parțiale. Nu e simpatic, deștept sau amuzant ci e o orătanie invidioasă scrâșnitoare cu niște puteri de asociere logică frânte care pot fi confundate cu raționalitatea. Este o descriere aproximativă, evident.
Dumnezeu nu S-a declarat, fiindcă El este în Sine Însuși. Noi, creaturile putem să ne îmbrăcăm, să ne declarăm să ne schimbăm, eventual. El este Cel ce este. O ΩN.

Dumnezeu iubește Viața nu Pacea. Dacă înțelegi asta, cum poți să te învălătucești în restul ideilor astea intelectualiste și încă total nefundamentate filosofic? Dumnezeu nu se plictisea. Ți-o spun ca una care nu mai cunosc cuvântul plictiseală de vreo cinsprezece ani… Nu mă crezi, nu-i așa? Ți-o spun zâmbind… Nu mi-e frică și nu mă plictisesc. Decât dacă mă uit la ceva urât. Și nu sunt decât colega ta… am preferat să-și spun asta decât să-ți aduc argumente filosofice.
Zici tu că Dumnezeu nu renunță la putere. Te referi desigur la puterea creatoare și la puterea iubirii, sunt convinsă.
Zici că diavolul deretică să nu ne cadă norii în cap? Pe cine ești supărată, draga mea? Și de ce?
Am făcut o foarte scurtă perioadă un pic de voluntariat la un soi de azil. O scenă cu un copil de vreo cinci anișori, bolnav psihic, pentru care părinții mai chemau din când în când un preot să-i citească o rugăciune. Copilul zăcea pe pat, draga mea, sedat. Inconștient. Când a pus epitrahilul peste el, trei adulți aproape nu i-am făcut față.
“O să spuneţi că Dumnezeu a ales să facă copil cu o pământeană”.
Vezi că n-ai citit nimic despre Născătoarea de Dumnezeu? Zici așa, ca în legendele Olimpului… Deci Dumnezeu este O Ființă și Trei Persoane. Una din cele trei Persoane este Duhul Sfânt. Duhul este cel care sfințește. Preacurata în momentul în care a răspuns arhanghelului “Fie mie după cuvântul tău” a acceptat ceea ce ni se oferă nouă la botez. A acceptat lucrarea Duhului Sfânt. Părintele Serghei Bulgakov spunea că Duhul Sfânt i-a desăvârșit feminitatea Sfintei, pregătind-o să-L primească pe Hristos. Deci Hristos nu a fost conceput de Maica Domnului. El Însuși, fiind, S-a sălășluit în burtica ei. A luat întreg drumul nostru, de la stadiul de embrion până la maturitate. Nu din plictiseală sau de nevoie. Din iubire pentru Tatăl și pentru darul pe care I L-a făcut. Pentru noi, adică.

Dacă chiar vrei să aprofundezi tema, ți-l recomand pe părintele Serghei Bulgakov. Cred că Rugul aprins se numește cartea. Înainte de asta, așa s-a întâmplat, eu am râs recitit Dune. O abordare uluitor de apropiată de realitate.
Dumnezeu nu are o armată cu sulițe și prapuri. La vecernie, seara, la Sfântul Ioan, nu e război și nu văd nici draci cu ologi și nici sulițe… Este doar o lumină lină și poezii de o frumusețe nepământeană care te vindecă de orice plictiseală și ură.
Nu e o ceată de inși cu creierele spălate, înfricoșați de viață ci un anturaj de oameni sănătoși la cap care se bucură, cu discreție de o veșnic nouă minune. E o mare aventură să faci asta în mod constant… nu mai e timp de plictiseală. Te îmbrățișez cu mult drag, pe tine și poeziile tale…    

Liliana Widocks  Tu spui că cine se adună cu Dumnezeu dă infinitul şi, dacă ar vrea, ar învinge Diavolul. Ce l-ar mai motiva? Plictiseala, ca şi fericirea, e liniară. Răul şi binele se anulează reciproc, Dumnezeu şi Diavolul completează reciproc nimicul. Nu m-ar mira să se ascundă împreună în găurile negre şi să experimenteze pacea. Timpul curge, dar e nesfârşit. Îl poate el măsura pe Dumnezeu? I-a găsit punctul slab Diavolului? De ce ne temem de zero? Pacea e zero? De ce supune Dumnezeu suflete de copii chinului? Ca să le ofere leacul Raiului? Cu cât e viaţa mai scurtă, cu atât ai mai mari şanse la Rai. Nu sună bine. Viaţa e un dar, sau nu? Dumnezeu nu e sincer, cere totul şi scapă greu printre degete. Dumnezeu vrea să te temi de păcat şi de Diavol, de ce, dacă îl ai pe El în spate? Ai îngeri, ai Sfinţi … Ori poate aşteaptă să-l scăpăm noi de Diavol? Iacătă, câte întrebări mă fac să cred că Dumnezeu ar trebui să practice sincer iertarea, că nu e atât de uşor pe cât se laudă.

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Vestea bună e că fericirea nu e liniară. Pe încercate. Starea de fericire, ceea ce nu putem noi decât să ușor-atingem aici, este un zbor cu aripi larg deschise, fără oboseală, coroziune, plafonare sau plictiseală. O sete de frumos plină de speranță pentru că știu că nu se va sfârși. Este posibilă și poate dura, chiar dacă se pierde poate fi regăsită. Crede-mă.
O parafrază la un citat –“Dumnezeu este infinit în act, omul este infinit în potență”. Ăsta e argumentul unic pentru care mă sprijin pe Biserică. Nu se va sfârși și nu mă va rejecta niciodată. Never ever.
Răul nu anulează binele.
1. Răul nu există în sine. Este doar lipsa binelui. Asta ca argument logic.
2. Binele ca și răul vor trece dincolo, în eternitate, aripi sau mocirlă. Le vom regăsi integral.
3. Ca argument spiritual- ceea ce poate părea rău pentru unii, suferința mundană, este poarta spre Bine, știi despre ce vorbesc.
4. Ca argument scripturistic. Este un loc în Vechiul Testament- în paranteză fie spus, am descoperit delicatețea și frumusețea lui de-abia de vreo două luni, înainte de asta nu vreau să-ți spun ce credeam eu despre el… și sincer, îmi era imposibil să găsesc vreo compatibilitate între creștinism și perioada de dinainte de Hristos, necum să mai înțeleg că acolo sunt rădăcinile- deci, este un loc unde se folosește expresia asta (parafrazez, desigur) “și îi voi înseta pe toți, și pe drepți și pe necredincioși, dar setea drepților va fi cu totul alta decât a necredincioșilor”. S-ar părea că singurul rău veritabil e să te chinui pentru nimic.
Nu pricep, chiar nu pricep de ce te cramponezi de satana. Dă-l încolo. A fost biruit, a fost condamnat, are un rol- într-adevăr- în saga omenirii, dar, Doamne iartă-mă, Hristos a înviat!

Nimicul nu există. Lumea, de exemplu, nu a fost creată din nimic ci din rațiunile divine. Vidul, să zicem , nu este nimic. Își are fizica lui (la întâlnirea noastră m-am regăsit cu Marilena Tomuț și cu bărbatu-său, Toni Andronic. Amândoi lucrează la acceleratorul din Geneva. Nu vrei să știi ce poezie e fizica atomică și teoria vidului, că i-am îmboldit să îmi vorbească despre ce fac ei acolo. Un cuvințel spune și te procopsesc cu niște articole, destul de comestibile, ale lui Toni )De ce supune Dumnezeu suflete de copii chinului? Chinul celor nevinovați este- greu de înțeles și acceptat- rezultatul liberului arbitru al întregii umanități. De exemplu, un copil ca acela despre care ți-am vorbit eu, nu vei ști niciodată despre cine vorbesc așa încât pot să-ți spun- avea în spate un tată alcoolic și cu crize de violență dar care- așa suntem toți, contorsionați- când nu era beat, era.. cumva acceptabil. Mai avea și altfel de perioade. Nu are rost să-ți detaliez.

Cum îți spuneam, greu de acceptat că libertatea cu care am fost dăruiți este atât de deplină încât Îl putem, chiar, rejecta pe Dumnezeu. Dar așa este.

Ăsta e unul din paradoxurile Dumnezeirii (paradox nu contradicție…). Atotputernic fiind NU va atinge liberul nostru arbitru cu nimic. Drumul pe care merg este exclusiv opțiunea mea. Nu ne mituiește, nu ne gâdilă (în schimb, cred că ai băgat de seamă, ne răsfață), nu se căciulește. Ceea ce promite El merită luat în seamă, El S-a răstignit pentru a zgudui țărâna din noi dar nu se va căciuli. Mă iubește cu demnitate. Ăsta e și motivul pentru care- de exemplu- botezul nu îți asigură BMW-ul și nemurirea mundană. Ba dimpotivă, botezul și o viață creștină te încadrează pe un drum de veșnice renunțări la una sau la alta. Era în Dostoievski- Aglae- poate mai ții minte îi spune lui Ganea- “nu mă pretez la nici un fel de târg”. Dumnezeu nu se târguiește. E un mare boier și așa ne vrea si pe noi.

Gândește-te care e rațiunea iadului. O întrebare ar fi- cum să fim noi toți fericiți nevoie mare, lângă Hristos, când alții se vor chinui în iad? O concluzie la care s-au oprit mulți filosofi este că iadul nu va dura. O aberație care face ca nimic să nu mai conteze.

Totuși iadul va fi veșnic dar cei care îl aleg vor crede că este singurul adevăr. Nici în iad nu vor crede că se putea altfel. Dumnezeu va fi fost pentru ei un fum, un personaj controversat, iubirea Lui o gogoriță, Răstignirea o păcăleală, Învierea- pentru câțiva ciudați, legile cosmice, morale și etice – contestabile, discutabile, fără o bază reală.Libertatea cu care am fost impregnați este deplină și cutremurătoare.

Dumnezeu ar trebui sa practice sincer iertarea, ca nu e atat de usor pe cat se lauda- Când Adam a căzut, după ce i-a aruncat din Eden, primul lucru care îl face Dumnezeu este să îi promită lui Adam că va trimite pe Cineva care va restaura vechea lor prietenie. Deci, eu așa înțeleg, Dumnezeu i-a dat afară din Eden pentru că așa au vrut ei, în inima lor. Au vrut drumul lor.
Doar o întâmplare să-ți spun. Părintele Noica (Rafail- fiul lui Constantin Noica) s-a călugărit la mănăstirea Essex. Stareț- părintele Sofronie Saharov – merită să citești câte ceva despre el. La un moment dat, viața devine imposibilă, părintele Rafail face probleme mari. Își trage pe seamă, se duce la stareț și cere iertare. “Frate, iertat ești din clipa în care ai făcut ce-ai făcut. Dar cum vom trăi noi cu tine, așa?”. Finalul e că părintele Rafail rămâne acolo și frământările lui capătă altă turnură… Scrie cărți.
Draga mea… vezi ce vorbăreață sunt… te îmbrățișez și aștept pasa ta…   

Liliana Widocks Textele mele sunt nişte ghionturi antianchilozare, pe care le împart cu Dumnezeu. Nu-i dau eu lecţii de filosofie, aşa cum nici el nu-mi dă mare atenţie. Dumnezeu nu se supără, oamenii da. Nu e ciudat? Credinţa e personală şi nu are reguli, nici explicaţii, dar e bine să aibă umor. Ce scriu este între mine şi Dumnezeu, le fac publice pentru că nu-i pasă, iar el, la rândul lui, face public orice. Poate sunt mai cuminte ca el. Nu mă lua în serios, dacă nu l-aş iubi nici n-aş şti cine e.

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Cum crezi tu că n-am înțeles? doar știi foarte bine că-s cu ochii pe ce scrii tu… fiindcă îmi place, nu de altceva. dar zona asta e de viață și de moarte și crede-mă, în fața morții dispare orice zâmbet.. am învățat asta foarte bine. Iar pe tine te iau foarte în serios, fiindcă așa vreau eu și fiindcă așa cred eu, oricât de amuzante ar părea textele tale. Te îmbrățișez tare, tare.

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Dacă n-aș fi avut deplină încredere în discernământul tău aș fi dat răspunsului meu o tentă frivolă… dar n-am vrut să fac asta fiindcă….

 

 

Liliana Widocks
 
Liliana Widocks
 

Liliana Widocks Credinţa te ţine pe acelaşi drum, aka drept, filosofia îţi dă puterea să alegi ce drum vrei, îţi lasă aripi, să fii al tău şi nu al altora. Şi cele mai nebuneşti gânduri sunt încurajate de filosofie, pentru că lasă la latitudinea ta să alegi, atât de mult are încredere în tine.

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Zici de aripi?

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Te-aș îmbia la o lectură cu care mă îmbăt cam de un an de zile. Dar cred că nu ai avea chef de ea. Mă tem că i-ai pune o etichetă nemeritată. Nici nu-ți spun despre ce vorbesc. Deocamdată. nu cred că o să ma mai abțin multă vreme…

 

 

Liliana Widocks
 

Liliana Widocks Zic de îngeri 👼🏿

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Recunosc cu rușine că sunt la serviciu.. dacă nu-ți răspund înseamnă că mi s-a trezit conștiința

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Ce zici de îngeri?

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu Dar răspund mai târziu. nu-mi place să irosesc un mic skandenberg intelectual

 

 

Gina Orezeanu
 

Gina Orezeanu De-abia așteptam să te aud…

god-8

Dumnezeu a făcut omul. Daca îl întreb azi de ce, probabil nu ştie ce să răspundă. Semn că şi în El rezidă o nevoie. Să ne-ntoarcem la om. Făcut din lut, suflat cu un pic de viaţă, ar fi trebuit să fie o păpuşă care să-l amuze pe Dumnezeu? Cu siguranţă. Dumnezeu n-a creat pe cineva care să-i dea lecţii. Dar vai, omul a luat în serios asemănarea cu Dumnezeu şi a hotărât să experimenteze. Fără ‘revolta’ lui Adam şi a Evei, am fi fost nişte marionete, companie plictisitoare, iar Dumnezeu ne-ar fi închis uneori într-o cutie, ca pe nişte piese de şah. De unde ar mai fi luat pe urmă Sfinţii? Şi ce s-ar fi făcut fără ei? Uită-te numai cât au scris, sărind în ajutorul Lui! De ce i-a izgonit Dumnezeu pe Adam şi Eva din Rai? Pentru că începuse să-l enerveze propria Creaţie. Îi spui să stea frumos în băncuţă, cu mâinile la spate şi ea se foieşte şi bate darabana, cu un aer nevinovat. La început Creaţia l-a entuziasmat, apoi l-a dezamăgit, apoi l-a enervat, apoi l-a interesat, apoi l-a stârnit, apoi l-a modernizat. Nu se aştepta să descopere paroxismul personal, un pleonasm pentru aşa înălţime de ego. De ce pedepseşte Dumnezeu Creaţia? De ciudă, că l-a făcut să se îndrăgostească şi dragostea naşte dubii. El, care e certitudine, cere în fiecare zi dragoste şi supunere, ca orice soţ gelos şi posesiv. Îmi spusese mama o povestioară cu tâlc, despre Sufleţel, luată din cărţile ei bisericeşti. Sufleţel e un nou-născut, care a ratat să prindă Viaţa cu amândouă mâinile şi a plecat spre Rai, nerăbdător să vadă cum e acolo. Dar a fost refuzat. Mi s-a părut atât de crudă povestea asta, încât mi-am pus mâinile în şolduri, precum o precupeaţă şi am hotărât să-L ignor. Sufleţel nu greşise cu nimic, nimănui. Dumnezeu l-a trimis înapoi, să facă Bine. Curat nu e deajuns. Şi-atunci m-am gândit că noi nu ne naştem cu suflet, noi îl construim. Dumnezeu ne dă Viaţă – darul lui. Trupul e Iadul. Trupul e supus plăcerilor, avid ca patima hormonilor adolescentini, când ochii ţi se învârt în cap şi lumea se strânge în jurul tău, val-vârtej, ca o centrifugă. Ai Viaţă, ai Păcat şi trebuie să-ţi construieşti Suflet. Ce-i drept, Dumnezeu ţi-a făcut rost de o machetă.
Când te naşti, naş ţi-e Diavolul, Dumnezeu te pune în mâinile lui, dar îşi face timp să-ţi arate drumul înapoi. Diavolul există. El îi dă consistenţă lui Dumnezeu. Fără ei Universul devine un dezechilibru şi se autoabsoarbe în zero, nici fericit, nici nefericit, zero e placid. Sufletele sunt energii, parte din Viaţă. Ca să te ridici la exigenţa lui Dumnezeu, trebuie să atingi nişte praguri. Dacă nu ai adunat destul, faci rapid cunoştinţă cu mişcarea de recul, care te azvârle înapoi, să-ţi mai exersezi şi îmbunătăţeşti elanul. De aici şi credinţa mea în reîncarnare (aflarea păcatului care te defineşte – dar despre asta, poate într-o altă poveste). Îmi aduc aminte de profesori de fizică, unii şi ai tăi: domnii Ţăranu, Nesteriuc, Rusu şi cu voia dumnealui, venerabilul Traian Creţu ( unii au testat deja pragurile ), care au descris cu amabilitate impulsurile, ca pe interacţiuni şi reacţiuni umane. Le mulţumesc. Încep să sun ca un propovăduitor de zen pentru melancolii corporatiste, dar sufletul se decantează din ce aduni în viaţă, şi bine şi rău. Dacă n-ai adunat destul, cât să treci la Dumnezeu, care are o ştachetă energetică destul de ridicată, între noi fie vorba, te întorci la dracul şi o iei de la capăt. Nu pentru că ţi-ar fi dat Dumnezeu mai multe şanse, ci pentru că aşa au descoperit unii mai deştepţi dintre noi: în Natură nimic nu dispare, totul se transformă. Pariez că Dumnezeu nu s-a gândit la chestia asta, când s-a apucat de proiect. De ce nu se va pierde niciodată credinţa în Dumnezeu? Din curiozitate.

 

Anunțuri