OAMENI PRIN CARE AM TRECUT

church

CALATORIE INTR-O LUME IDIOATA – OAMENI PRIN CARE AM TRECUT
La Belle de toujours
S-a nascut frumoasa, a trecut prin viata frumoasa si baba e tot cea mai frumoasa. Oficial nu-si face operatii estetice ca nu are nevoie, pe dupa casa mai repara pe ici pe colo dar secretul e pastrat in arhivele securitatii. N-are prietene pentru ca dispretuieste uratele, dar are audienta, de fapt ea nu exista fara audienta. E curva nu pentru ca-i plac barbatii ci pentru ca intotdeauna va exista unul care va oferi mai mult si ea stie ca merita. Tot ce atinge i se pare de aur si se asteapta sa calce pe covorul rosu la intrarea in rai, iar paparazii iadului sa moara de ciuda ca n-au prins exclusivitate. Aceasta e Maria barbatilor, caci inafara lor nici dracul nu se mai impiedica de-un himen.

Fratele drept credincios
Desi ii spun frate el poate fi de toate sexele, are in buzunar recomandarea de la seful direct. Are un citat din Biblie pregatit pentru fiecare secunda din zi. Totul se trage de la Dumnezeu si pomana tot lui ne ducem. Daca altii planteaza pomi sa se inscrie in rabojul planetar, el construieste biserici sa vada martienii cine e seful pe Pamant. Se manifesta si sub alte forme, cea mai de marketing agresiva fiind gasca de la moschee – cei care taie si spanzura cu ochii pe Allah si nevasta sub anteriu sa nu-i fure mintile Profetul si s-o inscrie la cursuri de gheisa. Acesta este Dumnezeul femeilor, caci inafara lui foamea e atee.

Inteleptul
Inteleptul nu e un barbat batran cum suntem tentati sa credem. Si nici macar nu e adunator de pe drumuri. Cautatori prin gunoaie suntem noi, inteleptul le catalogheaza. In timp ce noi ne umplem bagajele cu tot ce ne pica in mana si credem ca avem nevoie, el pleaca in vacanta cu doua randuri de schimburi, periuta de dinti, o agenda cu adrese si numere de telefon si cel putin 200 de carti pictate pe bobul de neuron. Inteleptul crede in iubire desi pretinde ca n-a intalnit-o niciodata. Daca o vede pe strada face mare tam-tam, o invita la masa c-o vede hamesita, o infrupta din toate bunataturile si apoi o plange amar cand moare de indigestie. Inteleptul e cel ce-a furat imaginea lui Dumnezeu, care poate chiar il plagiaza, ca sa ascunda sufletul vandut diavolului.

Gospodina
Gospodina e furnica Cuvantului. Ea deretica silabe, virgule, semne de intrebare, sintaxe. Pune totul in ordine: gandurile la dunga, exhibitiile in sertare, balbaiala in dulap. Toate miros a levantica si n-ar face dragoste c-o molie nici moarte. Gospodina tine visurile pedepsite in beci cand le prinde de coada si foloseste deodorant de interior ca sa le tina departe de casa. Gospodina e secretara lui Dumnezeu si banuiesc ca i-a fost si amanta altfel nu se explica aparitia unora ca noi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s