Întâlnire cu o gară

Era atât de târziu încât pe faţă nu-mi mai rămăsese nicio urmă de lumină. Îmi spusese că pleacă, dintr-o dată, şi cu el nu găseam niciodată replica potrivită. Am tăcut. Fetele adormiseră, căminul Politehnicii îşi refăcea forţele după sisificele sesiuni de examene. Fumam pe casa scării. Voisem să-l trag de mânecă înapoi, dar ridicase palmele … Mai mult Întâlnire cu o gară

Chirii pe vise

În anii nărăviţi ai şederii mele în Bucureştii României m-au tras de nervi în jos două aspecte cruciale în viaţa unui chiriaş. Primul: dezgustul vecinilor care-şi pregătesc liniştea veşnică, în urechi, faţă de exuberanţa tinereţii şi al doilea: sindromul ‘nepoata mea’. Sindromul ‘nepoata mea’ e starea de urgenţă care se instalează când proprietarul apare cu … Mai mult Chirii pe vise

Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara, într-o cârciumioară, la şosea …

– Lilişor, ne întâlnim mâine, după cursuri, vreau să mă ajuţi să aleg nişte perdele (parcă mai contează, nişte pânză … zi da, zi da!). – Mâine am ultimele cursuri la Polizu, aşa că ne întâlnim direct la Inter (ce dracu’ de perdele, eu nu ştiu să cos un nasture … plus, cine ştie ce … Mai mult Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara, într-o cârciumioară, la şosea …