Maratonul primăverii

Cafeneaua din interiorul sediului companiei era spaţioasă şi îngrijită. Lumina dădea buluc pe ferestrele mari, agăţate de stradă. Prin perdele fine, lumea continua să existe, indiferentă la contractele de pe ordinea de zi. Cinci mese, mai mult stilizate, din aluminiu şi sticlă, îşi ţineau copiii aproape şi, de după tejghea, tanti Maruşca, o prietenă din … Mai mult Maratonul primăverii

Pasiuni nefericite

Prima dată când l-am văzut citea ziarul. Mă trezisem târziu. Aveam un set de coşmaruri care din când în când se prezentau la birou, deşi preferam să le plătesc să stea în concediu. Ca să scap şi de întrebările oglinzii, m-am îmbrăcat în grabă şi am început să respir, frumos şi uniform, abia după ce … Mai mult Pasiuni nefericite

Statui cu suflet

Când am închiriat apartamentul, casa cu trei etaje avea doar 8 locatari. La parter locuia tanti Gica, care se ocupa de tot ce aveam nevoie. În rest, deşi toţi o salutam pe Gica la venire şi la plecare, nu ne salutam între noi. De fapt, nici pe Gica n-o vedeam foarte des, era mai mereu … Mai mult Statui cu suflet