De voi

Cred, e o alegere, nu mi-aș impune nimic, cred în primăvara din mijlocul iernii, în fericirea care îți fură din cuvânt, din gesturi, din toate nevandabilele, doar puțin, cât să o țină în viață. Cred în poveștile omului sărac, cred în victoria celui slab, cred în efort și în dorință. Cred în invidie, în răutate, … Mai mult De voi

Canon

(Image from www.crosswalk.com) La galere de pământ trag sclavii cerului, de ochi ne-au legat afin de tăcere, cuvântul s-a pus azi în slujba imperiului, libertatea, ciopârţită, mi-am ascuns-o în fiere. Îmi biciuie spinarea un sfânt, pentru vina ploii, dar lacrimi îmi atârnă doar când le e sete mâinilor, icnesc sub harapnic umerii, goii, crescuţi din umilinţa … Mai mult Canon

De la mine până la Dumnezeu, e loc de îndoială

E drum lung până la Dumnezeu. Îmi spunea bunica că sufletul bunicului a plecat la Dumnezeu. Mă uitam pe cer, să găsesc vreo urmă. Peste mahala nu zburau avioane, eram la capătul lumii. Al lumii civilizate. – Se poate ca taman în clipa asta să stea de vorbă cu Dumnezeu? Bunicul citise multe cărţi, aveau … Mai mult De la mine până la Dumnezeu, e loc de îndoială

Filozofăreala cu perciuni

Universul e rotund, viaţa şi sufletul lui Dumnezeu sunt nişte sfere. Lumea e rotundă. Planetele sunt rotunde. Deformate, uşor turtite datorită altei perfecţiuni – mişcarea de rotaţie în jurul propriei axe. Restul mişcărilor sunt dezechilibre. Puse împreună, dau totul şi nimic! Plus şi minus infinit închid o sferă. Tăcerea e o sferă. Cuvântul e o … Mai mult Filozofăreala cu perciuni

Şcoala lui Dumnezeu

Eu mă încăpăţânez să mai cred în Dumnezeu, el încă vorbeşte cu mine, doctorii zic că nu-i schizofrenie, aşa că îmi văd liniştită de conversaţie. Dacă îl ignor, mă ciupeşte şi mă întărâtă, mă umple de viruşi, care gâdilă până la epuizare. Dumnezeu este Tatăl. Mama are grijă ca burţile copiilor să fie pline, tata … Mai mult Şcoala lui Dumnezeu

не понимаю înseamnă pâine şi maieu?

(Pinterest) E plină lumea de credincioşi, de toate culorile şi pretenţiile, de atei aroganţi şi de oportunişti. Relaţia mea cu Dumnezeu e atât de veche încât s-a ros pe la coate şi bluza mi-e toată deşirată, abia de-o mai ţin, cu acul şi aţa, să nu expună goliciunea. Pe ‘Mnealui nu l-ar deranja foarte tare, … Mai mult не понимаю înseamnă pâine şi maieu?