De vii

Vino să-mi culegi gânduri de pe sprâncene, au dat în floare, iar fructul își scrie numele-n semințe, când toamna ne va pune-n brațe instinctele-i materne am să-ți cuprind neliniștea și-am s-o ascund în umbra vechilor dorințe. Vino, chiar dacă aduci cu tine o cale-ntoarsă, lacoma așteptare se strânge în jurul gâtului de cuvânt, o ploaie … Mai mult De vii

De-ale nopţii

(Image from tenor.com)   S-au domolit, de ieri, amintirile, parcă nu mai muşcă, voluptuos, din regret, pe nopţi se-aşează, cuminţi, strălucirile dinţilor de lumină, visele-şi strâng dorinţele-n buchet. Pe altarului somnului tremură suflu de candele, îmi şterg ochii cu un colţ de tăcere, foste lacrimi se întorc din deznădejdi de pubele, au crezut în zadarnic, … Mai mult De-ale nopţii

Vise din cer

Coboară pe funii stele din cer, hoţi de dorinţe, îngăimate stingher, „unde le duc?”, întreb, pe şoptite, o pală de vânt ce mă ţine minte. „În hăuri flămânde de-asteroizi, gurile cerurilor, piei de omizi întoarse pe dos, ce când le scuturi dau drumul, din burţi, roiurilor de fluturi, meteoriţi ce zdrobesc în cale păzitori de … Mai mult Vise din cer

Mai stai

Abia mă-ngăduie durerile de oase, braţele-atârnă, plângând neputincioase când visele se-ncruntă la încheieturi şi cad pe jos, netrebnice tremurături îmi trec în sus şi-n jos pe corpul moale, o încăpăţânare se reazemă de şale, îmbătrâneşte timpul şi-mi lasă pe sub unghii ani, ce se-mpung pe gânduri şi pe muchii şi te implor, iubire, să nu … Mai mult Mai stai