N-aş mai fi, dacă n-aş avea …

(Pinterest)   Românul e născut să posede. Orice: casă, pământ, soţ, soţie, copii, virtuţi şi tone de inteligenţă la hectar. Mă amuză exorcizările din biserici şi mânăstiri. Toţi românii ar trebui exorcizaţi de mania luării în posesie. Şi popa. În ţara care se închină cel mai conştiincios lui Dumnezeu Ortodoxul, dracul crapă de râs, pândind … Mai mult N-aş mai fi, dacă n-aş avea …

Pânze de păianjen

(Lovers, painting by Steve K, fineartamerica.com) Întunericul s-a crezut stăpânul lumii, convins că nu mai era nimic de făcut, din nimic, viermuiala conştiinţei a făcut loc luminii, un început e doar prima treaptă a unui alt început. În fiecare gând ascunzi un fir de Ariadnă, pe fiecare clipă îmi picuri sortitul setei de venin, mă … Mai mult Pânze de păianjen

Despre-al meu, cu nonşalanţă

(Pinterest) Mă simţeam mizerabil. Din nepăsarea câtorva ore, disperarea se lungise pe calmul zilelor, nopţilor, şi acum se ofilea la mila câtorva luni. Nu mai vorbea. Îşi administra afacerile de acasă, banii îl urmaseră peste tot. Dintotdeauna. Zăcea, doar ochii mă judecau, mă duceau de mână prin cameră, nu strigau, refuzau orice idee de ajutor. … Mai mult Despre-al meu, cu nonşalanţă

Nu te mai

(Photo from imgur.com)   Nu te mai căuta în sufletul meu, n-a fost nimic între noi, nici măcar o stare de bine, tot ce-am gândit despre tine încape într-o pungă de-un leu, n-ai niciun drept să laşi răni pe destine. Nu te mai căuta în mintea mea, m-am dezvăţat de crize de nervi şi migrene, … Mai mult Nu te mai

Suflet de buzunar

Azi mă purta în buzunarul de la piept. Lângă bătăile reci ale inimii. Ca un ceasornic vechi, de marmură, înnegrit de pizmuiala cu program redus a ploii. Mi-am tras pe urechi colţul de batistă de mătase, lăsat la îndemână. Trăiam printre glasuri de bărbaţi. Unele grave, înţelepţite trist, care râdeau căznit şi ascundeau în oase … Mai mult Suflet de buzunar