Puiul mic al unui Dumnezeu atât de mare

Puiul de vultur sta trist, în cuib stingher, fraţii flămânzi şi-au uns pe aripi zborul, când îşi făcu curaj se izbi de cer şi îl întoarse în ţărână norul, căci Dumnezeu oprise obosit, să-şi sprijine pe palme dorul mut, de liniştea ce-odată i-a găsit puţină fericire-n început. Îngerul ce veghea, pe prispa raiului, destinul fragmentat … Mai mult Puiul mic al unui Dumnezeu atât de mare

În ger căzut

Mă ridicam să zbor, pe jumătate, de glezne mi se aninau păcate şi-mi era milă, şi mi-era silă să disper, să le alung precum pe despuiaţi în efemer, de-ajuns că nu le-am suferit pe suflet, le-am tocit glasul, cum să le pierd de umblet? Poate dacă ne-am înveli cu cer, ca-ntr-o iubire, n-ar mai ploua … Mai mult În ger căzut

Turbulenţe

Am atacuri de panică de amplitudine imprevizibilă, când decolează avionul. Nebunia mă împunge din fundul stomacului, după care urcă, ţanţoşă, în gâtlej şi nervii se prăpădesc de râs pe mine. După nişte rendez-vous-uri cu unul care dădea meditaţii repetenţilor de la beţivii anonimi, am rămas cu o stânjeneală în a mă arunca, ca o disperată, … Mai mult Turbulenţe