(Foto: christnow.com)
Călcând mărunt,
de parcă din aer s-ar fi răsturnat
un gând cărunt
căzut pe rigla timpului rămas nemăsurat,
adus un pic de spate,
împins parcă de-o boare,
tot amânat de-un poate,
ce-i cearcă și răbdarea, și lipsa de splendoare,
pășește plănuindu-și tainul pe trei zile
iscat dintr-un borcan cu miere și-un snop de margarete,
vorbindu-le în șoaptă tarabelor senile,
ce-ascund de nori a disperărilor regrete,
un biet învățător, trezit de dimineață
de larma-naripatelor rămase fără pâine –
reproșuri de ștergar, nădejdi de dus la piață
și strămutarea grijii la vama celui mâine.
Din ore dăruite aducerii aminte
mai sare câte-un năzdrăvan, acum ajuns departe,
ori ochi-ntrebători de guler alb, cuminte,
vise cărora el le-a prins de suflet carte.
Îi cer un preț pe toate,
dau mâna să-i sărut,
îmi cere doar o pâine și-n contul celui poate
s-aprind o lumânare unui oftat pierdut.
Îl mângâi cu privirea,
strânge la piept colacul ca pe-o lună plină,
dacă m-ai întreba ce este nemurirea,
ți-aș spune că e simplitatea celor ce dau lumină.
Lumină de ținut minte 