(Pinterest) O codobatură mi-a spus odată că toți puii de cioară se nasc verzi, urâți ca necazul, dar întunericul îi hrănește cu smoală până devin una cu noaptea și nu se mai știe al cui e croncănitul. Mierlele nu-și împrumută trilurile sofiscate, doar ciorile, gureșe și deloc dușmănoase, îi fac pe plac muțeniei negre. Ciorile … Mai mult Ciorile
Emilia avea 5 ani. Nu știa ce semnificație avea vârsta, ultima oară când bunica îi dăduse o bomboană îi spusese că avea 4 ani, iar de atunci mai trecuse o iarnă. Bunica plecase la îngeri, deși ea o văzuse rece, pe podele. Ea fusese cea care îi povestise mereu despre suflete și păruse să ceară … Mai mult Dorințe fragile
Iartă-mi frica solemnă de fericire, uneori o găsesc adormită la ușă și-mi pare curată, așa, lipsită de simțire, dar suspiciunea îmi presară peste ochi cenușă. Nu mă certa că nu-ți urmez surâsul, la mine în tristețe sunt încă multe de făcut, trimite-mi, din când în când, cu gândul și cu visul, speranță la plic, căci … Mai mult O bluză prea strâmtă pentru fericire
Nu există întuneric, există doar o stare de exil a luminii alungate în odihnă, în așteptare, nu de rele, nu de nebănuite, ci de adevăr, de cele arătate. E o oboseală a realității, o sfârșeală în a cerși atenția purtătorilor de ochelari, făcuți, nu născuți, un frig al existenței, lăsate, pedagogic, în frumusețea neînțeleasă a … Mai mult Lumina întunericului
Îți amintești de primăvara gustului de verde, de frăgezimea orelor de după miezul nopții, furișându-se-n mâine, de suspiciunea dimineții, care, deși ne dă lumea pe mână, nu ne crede, îți amintești de după-amiezi ce ne creșteau pe suflet pâine? Îți amintești de ritualul pașilor flămânzi de drum, de păsări, de copaci, de flori vânzându-ne iluzii … Mai mult Un ieri de pustiu
Eram triști și sterpi și fără de minte, lumea călca pe cadavre în drumul spre putere, m-am trezit însărcinată cu cuvinte, mamă de soldați lipsiți de răzbunare și excluși din avere. Cuvintele sunt copii ascultători, cu drag de carte, iubesc poveștile și nu se tem să stea singuri acasă, din calea tăcerii se dau la … Mai mult Cuvintele
Știa cum să mă tragă de mânecă înspre fericire. De profesie sunt sabotoare. Mă sabotez încă de la naștere, sunt născută în una din breslele de periferie ale Universului, cea a ghinionului. Chiar și când exuberanța planetară îmi luminează, cu lună și cu soare, calea spre foarte bine, aleg să merg în direcția opusă, de … Mai mult Cizme de stat de vorbă
Mă tem de roșu, de flacăra ce-i arde în privire, mimând nuanța golită de atriu, mărturisesc: mă tem de și în iubire. E atâta pace în lipsa de culoare, șoaptele albului îmi picură pe suflet zbor, roșul aprinde pe buze miez de soare, mă tem de dragoste și încă dor. Mă tem de roșu, mă … Mai mult Roșu neostoit
Eu nu mai am niciun chef să exist, nu-ți mai mânia în zadar gândurile, de ce nu pui deoparte felul ăsta optimist de-a mă concepe, iubita de aseară încă-ți mai scrie, sau poate nu-și semnează rândurile? Dă-mă în judecată, știi bine că ți-am furat niște nopți, din zile doar din când în când niște minute, … Mai mult Desparte-te de noi
S-a născut pe furtună. Maică-sa băuse, ura furtunile. În Salvare, după urlete și îmbrânceli, a clacat și a adormit. Nu s-a mai trezit. El a fost cel mai cuminte copil lăsat vreodată spitalului. L-a înfiat o doctoriță, rămasă văduvă prematur, fără să fi fost atinsă de maternitate. Era un copil frumos și a tras după … Mai mult Trifoi de doi cu doi
