Tu le-ai văzut? Două călugărițe cu coifuri albe, strigătoare la cer. Flamuri de pace, gânduri neîntoarse din drum. Mi-au adus aminte de tine, de vremea când învățaseși să saluți ridicându-ți pălăria, de suspinul rămas necheltuit și dat după ureche.

Nimeni n-a știut să spună dacă căzuse cerul întreg sau numai o ploaie, păsări, altădată plictisite, duceau nori pe aripi, nu foarte albi, nu foarte înțelepți, vântul își priponise fustele cu pietre, să stea la spălat, un măr a fost luat de val. Singur fulgerul a văzut coaja de nucă navigând. Navigând.