Când degetul de gheață s-a întors în vinele de frunză,
clinchetul de argint a lunecat pe partea de pământ ursuză,
iarba a prins în brațe luna nouă,
un diamant s-a șlefuit din rouă.
O floare-n patru gânduri s-a întrecut pe sine,
totul e bine când se termină cu bine.
Din lumea veche doar grâul a dat în pârg lumină lină,
scaieții s-au cățărat pe visul bobului de neghină.
Dintr-un Cuvânt s-au despărțit, să nu se mai încapă,
dulceața apei vii de clipoceala moartă.
Din iad grăbitu-sa să vină carte
despre pericolul ascuns în șoapte,
dintr-un amnar s-a ridicat miros de lumânare,
cu goarna și drapelul pe cătare.
Ce-i trebuie pustiului? Nămeți
și dezbrăcarea de ură și de epoleți!
Nu te grăbi, de alții vor dori să-și spună drum,
lasă-i la mâna timpului de scrum!
Nu te grăbi, când Dumnezeu ți-a spus că este bine
știa că nu o să-l faci de rușine,
căci potcovarii armatelor din soare
îngenunchiați îți plâng azi la picioare.
Nici nu ți-am spus ce dor le e de veșnicie,
nu mă grăbesc, ce ai creat îți aparține numai Ție.
Lumină de ținut minte 