Scriitorii nu-și pot struni penițele;
uneori își atârnă stilourile de gât,
așteptând să le picure cerneală din cer.
Eu pot să scriu și cu apă de ploaie.
Scriitorii se pot tăia la mână cu propriile penițe,
încercând să verifice dacă temperatura le e
propice unor povestiri sănătoase,
zdravene, care să nu se lase copleșite
de puterea de absorbție a foii de hârtie.
Un scriitor spânzurat de penița din oficiu
a menționat în testamentul lăsat fără nimic altceva,
că m-aș fi născut dintr-un ou,
un ou pentru care nu se inventase încă o pasăre.
Sculptorul și-a îmblânzit dalta,
după ce pictorul își încercase culoarea pe o omletă.
Oul de piatră s-a dărâmat,
a venit apa, apoi a plecat.
Poetul și-a încercat penița pe unghie,
după care, caligrafic și exaltat, a pretins că era vorba de o scoică.
Afrodita a despicat, pentru a doua oară,
mărul în patru, lăsându-l pe Paris
fără procură de la moaștele Olimpului.
Un șarlatan mi-a promis o constelație,
dacă-i scuipam o tichie de mărgăritar,
numai violonistul a anunțat mare concert mare
pe Muntele Găina.
Toată lumea a așteptat să-mi crească aripi,
dar vremurile s-au împotrivit.
Un economist a sugerat că se poate să fi fost
un ou de broască sau de pește.
Poate că Dumnezeu, în infinita lui așteptare,
a hotărât să se surprindă cu fie ce-o fi.
Lumină de ținut minte 