Lumină de ținut minte

Toate cadourile pe care mi le-a făcut bunicul, atât cât ne-am avut unul pe celălalt, au însemnat ceva. Bunicul nu alegea cărți sau acuarele la întâmplare, era un admirator al artelor și era convins că într-o zi voi înțelege tot ce nu ar mai fi apucat să-mi spună. Cu cântatul nu prea a avut noroc, dumnealui făcea vitraliile să se cutremure, pe când eu le făceam să se gândească la termopane. Nu eram încă la școală, când mi-a cumpărat un joc de șah, o cutie înaltă aproape cât mine, cu piese puternice, de bună calitate. Mama s-a plâns că eu și cu frate-miu aveam să ne spargem capul cu ele. Bunicul a considerat până și sugestia mamei o barbarie, șahul nu e un joc pentru oameni care caută moarte sau război, ci pentru oameni care caută soluții. Atât cât a mai avut timp, m-a învățat. Nu am făcut o pasiune pentru jocul de șah, dar s-a întâmplat să ajung într-o finală.

Organizatorii ne cazaseră în hoteluri diferite, pentru a nu cădea la înțelegere și pentru că în lume era deja prea multă corupție, fără să mai supralicităm și noi. Adversarul meu era un bărbat sigur pe el, parcă prea sigur. Apreciam că, împreună cu toți ceilalți care se perindaseră pe la mese, alesese să joace cu oameni, nu să se irosească în statistici de mâncare la minut cu calculatorul. Nu am înțeles niciodată cum atâția oameni inteligenți au preferat o mașină în locul unui tezaur de minți luminate, lăsate să ruginească în lipsa antrenamentului. Poate au considerat că Dumnezeu era greu de înțeles, așa că, de lene, au comandat mașinilor să-și pună întrebări în locul lor. Prezența publicului la dispute mi-a dat speranțe.

Alesesem să servesc o cină ușoară, în camera de hotel, și să citesc câteva pagini din cartea pe care o luasem cu mine când l-am văzut atârnând de niște sfori, în fața ferestrei, cu o sticlă de șampanie în mână. Nu era nici George Clooney, nici Brad Pitt, nici măcar chinezul din trupa de hoți a lui Ocean. Singurul inel pe care-l aveam cu mine nu lua nici ochii și nici nu rupea buzunarul. Infractorul de serviciu avea însă o problemă, de la atâta zbenguială sticla de șampanie pierduse legătura cu dopul de plută, care mai întâi crezuse că-i crescuseră aripi și se avântase înspre cer, după care căzuse fără să mai poată să rețină vreo lacrimă.

Când m-am apropiat de fereastră, să văd dacă îl aștepta Poliția, mi-am dat seama că era adversarul meu din finala turneului de șah. A sărit în balcon și a început să ciripească.

-Scuze de deranj, v-aș rămâne îndatorat dacă nu m-ați lăsa în brațele gravitației, avem lucruri importante de discutat.

-Dumneata te-ai aruncat în brațele gravitației!

Ca orice bărbat fără papuci de casă, considera că vina trebuia să aparțină unei femei. Genul acela de texte nu puteau fermeca nici măcar o veveriță, nici vorbă de cedarea partidei. Aș fi putut să-l ameninț cu o foarfecă, Maria Antoaneta i-ar fi recomandat ghilotina.

-Aș dori să vă vorbesc pentru câteva minute. Fără audiență.

Dacă scotea din mânecă un buchet de pleoștite din hârtie creponată, aveam să-i dau cu telecomanda de cap, apoi cu televizorul, după care aveam să-l arunc de unde venise, spre indignarea ciorilor.

-Mă scuzați. Viața mea și a prietenului meu depinde de dumneavoastră.

Mă gândeam deja să-l lovesc cu noptiera.

-Noi nu știm să jucăm șah.

Ei da, cineva pierduse numărătoarea minunilor lumii!

-Avem nevoie de bani. El întreabă inteligența artificială, după care îmi dictează mutările în cască. S-a defectat casca. Dacă ne faceți de râs, pierdem și banii de înfrângere. Vă rugăm, nu ne dați în gât!

A început să plângă. Îmi aducea aminte de Mihail câine de circ, un maidanez care gestionase stadionul Unirea, când îi tăiaseră unghiile.

Simțeam că trebuia să le dau o explicație domnilor Fisher și Karpov.

-Ascultă, nemernicule, tu îți dai seama ce scandal ai produs?

-Știam că puteți juca finala și singură.

Mi-am adus aminte de serile în care jucam table de una singură, mâna dreaptă împotriva mâinii stângi. Dar acela era un joc de noroc, cum era să joc șah cu mine însămi? Chiar, cum ar fi?

Timp de o oră am pus la punct un set de coduri. A plecat fără să decodeze nici măcar o singură mustrare de conștiință.

Dacă îl denunțam, riscam să distrug și să arunc în derizoriu întregul turneu, ce mai rămăsese din cazna creației umane.

Jocul a mers bine până la cea de-a unsprezecea mutare, când mi-a făcut semn că se întorseseră semnalul în cască și contribuția inteligenței artificiale. La a douăzecea mutare, inteligența artificială și adversarul meu au abandonat jocul. Unul din sateliți își serba ziua de naștere și se îmbătaseră toți, ca porcii. Ferească-ne Sfântul de mahmureală! Un muncitor și picamerul lui începuseră să scrie o poezie pe asfalt.

În contracte, cu litere foarte mici, se preciza că banii celor de pe podium urmau să fie donați bibliotecilor, muzeelor și artei conversațiilor cu mintea umană.

Despre băieți am aflat mai târziu, de la televizor, că fuseseră dați afară și din sălile de păcănele.

Eu îi spusesem bunicului că domnul Wagner a fost un mare hoțoman!