„Care e rostul tău?”,
m-a întrebat țărâna ce îmi îndruma pașii;
m-am căutat de rădăcini,
dar tălpile se ridicau ușoare,
fără să fie recunoscute la întoarcere
de lutul îndoit cu apă, în care doar semințele
de neam vegetal își găsesc culcuș.
*
„Care e rostul tău?”,
m-a întrebat un petec din tăriile cerului,
dar nu aveam aripi care să mă ducă printre păsări
și chiar dacă umerii au părut uneori
să fi fost stropiți cu ceară,
oasele nu au mai răspuns chemării de pene.
*
„Care e rostul tău?”,
m-a întrebat picătura de ploaie;
nu curg, nu mă întind între maluri,
apucând de piept vântul,
nu mă ridic în clipa de mânie
până la margini care să mi se așeze în drum.
*
Plâng uneori, îngenuncheată în țărână,
când cerul mă mustră de metehne
mult prea solare pentru nopți atât de lungi.
*
„Ce sunt eu? O mirare?”
„O neașteptată”, îmi răspunde,
de dincolo de cuvânt,
Dumnezeu.
Lumină de ținut minte 