Lumină de ținut minte

Când te măriți îți iei și familia cu tine. Până te măriți, te caută de adevăr, cu lumânarea în mână, nu sfinții, ci părinții. Poate de aceea, în povești, și Cenușăreasa și Albă ca Zăpada sunt orfane, cu neamuri de împrumut, trecute la balast. Dar de ce să dai avantaj prințului? Povestea mea vine cu toată familia, fără cățel și purcel, pentru că bunicul a interzis citirea zodiacului înainte de măritiș, pentru a feri fata de idei preconcepute.

Pentru că vremea trecea, deși ceva vreme tot mai avea să vină, și nu păream să găsesc nici prinți, nici cerșetori, familia mă obliga să o însoțesc pe la nunți și botezuri, să mă obișnuiesc cu muzica, costumația și darul din dar. La o astfel de nuntă, model, tata, mama și prietenii de familie ocupau o masă întreagă. Simțind urechi muzicale încuscrite, lăutarii listau dedicație după dedicație. Glumele erau în general la adresa mea, așa că mi-am concentrat atenția pe obiceiurile altor mese. Nu a fost greu să-l găsesc, din priviri, era frumos și nu trecuse nicio zi din viața lui fără ca cineva să nu-l scuipe de deochi. Dansa elegant, cu ținută, poleit cu o pojghiță subțire de blândețe, care de-abia masca mulțumirea de a fi privit. Și bârfit. Eram sigură că avea să mă invite la dans pentru că trecuse cu privirea peste mine și rochia adusă de la Viena, toată numai fir de argint și puf reciclat de pe lacul lebedelor. Tata mi-a făcut cu ochiul, semn că fusese atent la toată poezia. Ca să nu-mi dea de gândit, a invitat-o pe mama la dans, făcând-o să zâmbească ca la optsprezece ani. Știu că pare ridicol, dar uneori chiar propriii părinți te fac să te simți ca o fată bătrână. Nu am avut timp să-mi plâng de milă, căci dintre dansatori și-a făcut drum, dând din coate, nimeni altul decât mândrul curtezan, care între timp dansase cu toate frumoasele, permițându-și să treacă și la cele cu suflet bun.

-Mă scuzați, aveți un foc? Mi-am uitat acasă și bricheta, și nevasta …

Nu aveam brichetă, dar unul din prietenii tatei avea și de rezervă. Și-a aprins țigara, eu având grijă să-i dau foc la sprâncene. Tata a chemat un taxi și m-a mutat disciplinar la domiciliu.

A doua zi, când m-am dus să mă plâng bunicilor, bunicul mi-a mărturisit că tata i-a dat tânărului pârlit pe orgoliu un cec în valoare de o mie de lei, lăsând să-i scape că se întâmplase înainte de accident. În timp ce prinți englezi, incitați probabil la băutură, și-au căutat urme de ADN în mângâierea de scobitoare a contelui Dracula, ai mei se purtau de parcă cumpăraseră drepturile de autor ale bunului Will, cunoscut ca marele Shakespeare.

La primirea următoarei invitații la nuntă, familia s-a scuzat, trimițând vorbă că vor onora invitația cei tineri. Bineînțeles că îmi găsiseră un partener onorabil, antreprenor la început de drum, fiul unor prieteni cu care jucau tenis. De când îmi rupsesem mâna, în clasa a șaptea, nu am mai participat la antrenamente. Tânărul părea să fie un tip de treabă, familia mea nu. Jumătate de oră m-am certat cu mama, oarecum în șoaptă, ca să pot încălța pantofii cu toc. Bărbații degustau un vin de colecție, în sufragerie. Mama m-a depozitat la ușa sufrageriei, strigându-i, enervată, tatei, peste umăr:

-Fiică-ta!

Tânărul era aproape de aceeași înălțime cu mine, pantofii cu toc dându-mi o anumită prestanță, considerată de mama ca fiind nemeritată. De către tânăr, bineînțeles. Bărbătul era însă ceea ce numim un băiat bun, din aceia care pot face o femeie fericită. De la balcon aruncasem o plasă cu niște opincuțe, fără toc și pe care nu apucaseră nici să le roadă câinii și nici să le înhațe vreun vânzător de haine vechi. Dragul de el nu era vinovat, cu ai mei aveam în plan niște schimburi de vorbe. De distrat ne-am distrat neașteptat de bine, bărbatul avea umor și era și grijuliu din fire. După al treilea pahar de vin mi-a mărturisit că bunicul îi semnase un cec în valoare de trei mii de lei.

Ce a urmat a fost o nuntă în vecini, la care a fost obligată să participe toată familia, varianta extinsă. I-am avertizat să nu umble în pețit pentru că îl găsisem deja pe acela. Mama și bunica s-au plâns de palpitații. Ca să nu-l umfle râsul, tata le-a făcut rost de evantaie. Bunicul a suspinat și m-a sfătuit să nu exagerez.

Pe Sergiu l-am găsit pe stradă, tocmai ce-l aruncaseră afară dintr-un bar. Cât își aranjase ținuta, la toaletă, colegii au dat peste cap băutura și se făcuseră nevăzuți, lăsându-i pe cap nota de plată. Nu-și pierduse speranța, pentru că pe unul dintre ei îl luase de acasă și avusese timp să-i sustragă cardul, căci i se mai întâmplase să fie păgubit. Doar că pe card erau doar jumătate din banii de consumație. Sergiu a cerut să joace o mână la păcănele, a câștigat, dar ăia i-au luat toți banii și tot l-au dat afară din bar. Nu a trebuit decât să-i fac rost de un costum nou și să-i promit cel puțin șapte feluri de mâncare. Sergiu își dădea doctoratul în filosofie, așa că venise cu conversația de acasă. Ai mei l-au plăcut, tata l-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Și tata, și bunicul și-au luat datoria în serios, ocupându-se de educația și pregătirea lui Sergiu pentru a servi interesele familiei.

Cât bărbații au fost ocupați cu subiecte teoretice, eu am preluat afacerea familiei și m-am apucat de îmbunătățiri. În fond, tata a plătit o mie de lei, bunicul trei, iar eu am împrumutat un costum de la protocol și am promis câteva feluri de mâncare. Adică nu m-am cheltuit.

De câte ori mai vine vorba de vreo nuntă, indiferent a cui, Sergiu, numit director executiv, e plecat în delegație. Tata crede că din vina lui îi place atât de mult să călătorească.