Lumină de ținut minte

Slalom printre bulgării de foc

Acela e orașul pe care nu l-am iubit niciodată,

cu mâini izgonite din cenușa de vânt spulberată.

O, câte lemne de cruce vor mai fi o povară

până când focul, ce obosește pe rămășița-i amară,

va stinge, pe limbă, dorul de apă,

cu singura rugă ce din ceruri se-adapă?

Cine te-mpinge în păcat de sfârșit

oraș ce în întuneric ai îmbătrânit?

Sânge din soare ai supt în loc de lapte de mamă,

dar veacul zidit pe preț acum se destramă,

smogul bancherilor s-a lăsat greu pe copaci,

tu nici cu ploaia nu ți-ai dorit să te-mpaci;

cu plămâni zdrențuiți milogești un Sisif mai tânăr ca piatra,

ți s-a dat și ți s-a luat totul de-a gata,

dintre veacuri, ultimul ți-a pus semnul sub coaste,

din agrafe de birou, tuș și fum ți-ai făcut oaste.

Azi la palat e bal, prințul și-a pus în gând soarta,

răscolind în cenușă, tăcerea nu vede poarta,

tigvele au fost uitate într-o iubitoare de profit întrebare,

spune tu, vântule, Dumnezeu are sau nu are?

Caii strâng între dinți jăratic,

din triunghi s-a scurs, în lacrimi, oul ostatic,

între alb și negru a căzut o mână de oase,

penele nu mai pot trage din zbor foloase.