Pledau pentru mozartiene acorduri de pace tufănele,
dar bruma de-nțeles a toamnei căzuse în impas,
purtat de gânduri, potcovarul cerșea glas de inele,
să nu-ți faci lumânare din mușcătura câinilor de pripas!
Poetul n-a-ndrăznit să-și strige comparația la poartă,
s-a tras pe-o margine de gard, umbrar de ceas,
și-a strâns la piept toți pașii căutători de soartă,
lăsându-și răsuflarea să stingă flăcărui de parastas.
Rime înmărmurite în tăceri de alb, florale,
făcute-anume să ademenească, din păcat, zăpezi,
mi-au spus pe nume precum șoaptele de vin atinse de pocale;
de te-ai legat de gard cu cârpe sarcofage, urmatu-te-au cirezi.
Stând la fereastră, mă întrebam ce e habarul,
bănuții dezolării zornăiau din megafoane duse la îngenuncheat,
strâng în batistă un of, fac patru noduri și cântarul
m-anunță că n-am lacrimi decât pentru cel ce zborul și l-a anulat.
Ieri m-a-ntrebat de niște acuarele domnul Azimioară,
Capșa livrase niscai scofeturi cu fistic,
am râs de tonu-i bisericos, pentru a câta oară?
Motanul cu ochi verzi, de sticlă încă mă miaună, visând la Arpagic.
Lumină de ținut minte 