Cuvintele acelea pe care le-am pus în cutia de tablă,
părăsită pe raftul ultimului magazin de vechituri,
să nu mi le mai trimiți, să nu se mai arate,
să le rupi în bucățele și din ele să crească numai aluat
de cercei împărătești, gravați cu semne de vreme bună, filigranată.
Înainte de ele a fost strigătul, ce-ar fi fost dacă
nu te-ai fi gândit la durere?
O furtună s-a trezit bolborosind în adâncuri,
iar marea i-a șters sarea de pe față,
cealaltă s-a iscat din gâlceava vânturilor
și a strâns în pumni corăbiile legate în pânze,
lăsând în urmă numai capete îngropate în nisip, guri uscate
ale căror limbi s-au prelins în otravă de ouă mute.
Cea din apă și-a ridicat fustele din ochi de pește
și nimeni altcineva nu a știut că nu ai vrut să-i dai alt nume.
*
Rochia de anul trecut mi-a rămas mică,
mi-ai spus că nu avem bani să cumpărăm alta, pentru un timp.
*
M-ai trecut prin frunze, ca un anotimp,
brațele negrăitoare ale copacului răscoleau pământul
în căutare de apă vie,
brațele rugătoare picurau în ochii verzi lumină,
și te vedeam în mine așa cum tu m-ai văzut dintotdeauna,
doi și în același timp unul,
și-n ochi de șarpe niciunul,
cum ai spus, cum am spus,
un gând lăstar de lumină, un gând lumină de îmbobocit,
și piepturile noastre altar, pentru că
dinlăuntrul iubirii nu poți muri,
chiar dacă te trec toate ploile, ca niște sudori,
trăgând după ele frunze de-aramă, petale de ochi fără flori.
Iar tu le ascunzi, ca pe un număr de magie,
doar ca să le aduci înapoi în primăvară,
când te vei ascunde de mine
și mă voi ascunde de tine,
în același trup, pentru care am mai plătit un an.
Când spui te iubesc, te auzi doar pe mine,
când spun te iubesc, mă aud doar pe tine,
cât iubim, cât trăim, cât trăim din ce iubim.
*
Soarele a aruncat cu umbre peste mine,
umbre adulmecânde de început prometeic,
mâna ta s-a făcut tulpină și ne-am încercuit:
acolo ai început tu, aici m-ai făcut sfârșit.
*
Știu întotdeauna unde ești, binecuvântată iubire!
*
Ne-am nins cât ai ținut norul deschis pentru noi,
dar mi-ai făcut vremuri mai tinere,
ca să mai așteptăm un pic, până în primăvară,
când mă vei trece iar pragul, prin frunze.
Lumină de ținut minte 