Maestrul trăia doar din muzică,
datoriile lăsaseră cuferele goale;
de frica portăreilor, m-a închis într-o vioară,
dar eu nu eram muzică,
nu din aceea care putea fi scoasă la vânzare.
A dat cu vioara de pământ,
iar din așchii m-a ridicat poetul,
dar poezia se lăsa așteptată,
iar poetul, de frica portăreilor,
a apelat la improvizație.
De supărare, m-am aprins
și m-am transformat într-o pilă electrică,
obligată să rămân în echilibru,
pentru a supraviețui.
Într-o zi mâinile îmi vor obosi,
depărtându-mă de cruce,
bagheta muzicală va dori
să mă aranjeze în orchestră,
până când, născută din electricitate,
voi trece prin muzică
tot mai îndrăgostită de cuvânt.
Lumină de ținut minte 