
În fața autobuzului se oprise un moș pe care vremurile nu-l ocoliseră, ci îi dăduseră, de-a valma, peste cap. Știrb, îmbrăcat ca de o cinzeacă la Bobâlna, cu o șapcă americană trasă pe-un ochi. Între degete ținea o țigară, care se scutura câte puțin la fiecare tremur de mână. Șoferița i-a smuls țigara, a dat cu ea de pământ și a strivit ce mai rămăsese cu vârful pantofului.
-Țigară îți trebuie, moșule? Fă-ți un plin de aer curat șu du-te să-ți plimbi nepoții!
Moșul a urmărit cu privirea cazna țigării, dar nu s-a văitat.
-Șmuțic! Mă cheamă Șmuțic, copchilă, babă ești tu! Io am avut numa’ femei frumoase la viața mea … fo două mii.
A început să râdă.
-Le-ai violat sau ce?
-Doamne ferește, ce vorbă-i asta? Io am fost bărbat frumos, ele mureau după mine … că mi-o zâs Ion Părere: „Șmuți”, că așa mă alintau la internat, „când or veni veștile de pe front, tu să te faci poștaș, să nu tragă lumea la supărare.”.
-Vorbești bine românește, domnule!
-D-apoi îs român, amu’ numa’ un chic jâdan. Vezi mata, ai mei o fo săraci, trii copchii înaintea me. Când s-o dus tata să mă înscrie la Primărie, s-o împiedicat de un portofel plin cu bani. Ș-atuncea o zâs: „Aista-i făcut cu un jâdan.”. Mama i-o zâs să-mi spuie Vasâli, da’ tata s-o fo-nciudat pe-a lui și mi-o spus Șmuțic. S-o supărat mama foc, cum așa un bou să creadă că eram făcut c-un jâdan, la noi în sat nu erau jâdani. Tăți erau oameni corecți, români: Ion, Gheorghe, Petre, Mihai, tăți botezați la sinagogă. Popa de la noi de la biserică m-o trimis și pe mine la sinagogă, dar mama o dată numa’ ce s-o uitat la el șî mi-o șî dat binecuvântarea în numele lui Iisus. Apoi după ce am crescut, mi-o zâs românii:
-Șmuțic, vinde casa, că plecăm cu tăți acasă, la Israel!
-Cum s-o vând? D-apoi maica și tăicuțu unde să stea?
-Mare prost! Ei sunt români, le dă partidul apartament la bloc. Vinde casa și hai să ne facem kibuț!
Am vândut casa, am venit să-mi fac kibuț.
Râdea șoferița, de se adunaseră ciorile ca de ploaie.
-Nu râde, babo, am oale pline cu bani. Le-am îngropat, să nu mi le fure.
-Ăsta-i ăla de la capătul curcubeului, a mai apucat să zică șoferița, după care a pufnit într-un râs din acela de înnoda vânturile.
-Dacă mă lași să te pup, îți arăt avioanele!
Șoferița scosese niște monezi din buzunare și le arunca la săraci. Când a auzit de avioane, a fugărit copiii.
-Ce avioane?
-Unele bengoase rău …
-Unde le văzuși?
-Am grijă de ele. Îs paznic de noapte. Dacă vrei, ți le arăt. Vii mai la noapte și mai vorbim și noi … Le zic că ești pretena mea.
-Păi, nu au grijă soldații de avioane?
-Au, dar la gheretă stau io, că pe clădire scrie „Fabrică de confecții”. E cu șmen. Cu soldații sunt preten, ei mai beau, mai plimbă fete, am io grijă să nu-i prindă dormind.
-Cine, raidul?
-Ptiu, da’ țâfnoasă mai ești! Domnu’ general! Amu’ să te învăț cu parola. Când oi veni, mai pe la miezu’ nopții, așa, să zici: Io mi-s Charlie. Dacă zâc c-o am pe Erica, stai, dacă zâc ceva cu Akbar, îți tragi cămeșa pe cap și bolborosești ca apa minerală.
-Nevastă n-ai? l-am întrebat, deși nu avea niciun rost.
-O plecat cu unu’ Costea la o verișoară în Palestina și mi-o trimis vorbă îndărăt că-s un cremenal și nu mai are a face cu mine.
-Copii?
-Da’ ce, te gândești să mă iei mata? Am un băiet. Mare șmecher la Mossad.
-Și pe unde umblă?
-Nu pot să zâc, m-o făcut de m-am afurisit ca să nu zâc. Da’ am harta la buncăre. Ca sî vezi că nu-s cremenal, io tăt știu, da’ nu mă folosăsc. Puteți să veniți amândouă, să vază și ei cine-am fost!
-Șmuțic, nu venim la fabrică, așteaptă-ne dumneata la magazin, în caz că ne urmărește cineva. Mai pe la unșpe, așa, când avioanele sunt pe du-te vino.
Moș Șmuțic ne-a trimis o bezea pentru amândouă și s-a întors să plece, când a dat peste bețiv.
-Ștrul, iar ai furat bani de sub paiele de la vacă!
-Nu furai, filozofai …
-Evreu nemernic ce ești!
-Tu ești un evreu scârbos, că nu bei!
-Tu nici măcar nu ești evreu, te-o făcut mă-ta când o oprit trenu-n gară șî l-o întrebat pe conductor ce nume să treacă la tată, să nu să facă de râs. Șî conductoru’ o zis Solomon, că ăla o avut multe neveste și n-o stat nimeni să le numere.
Șmuțic a mai scos o țigară de sub șapcă, l-a luat de braț pe Ștrul, a mai întors o dată capul, ca să ne facă cu ochiul, după care au plecat înspre piața de vechituri.
Râdea și autobuzul, ușile se închideau și se deschideau singure, amăgind trecătorii.
Șoferița a propus o escală, am bănuit că intenționa să se întâlnească cu Moș Șmuțic și am amenințat-o cu deportarea. Nu am avut timp să ne certăm, o clasă de fete, însoțite de câteva profesoare, ne-au rugat să le adăpostim pentru un pic de odihnă. Erau desculțe. După ce s-au așezat, i-am făcut semn șoferiței să ne ducă la un magazin. Le-am cumpărat pantofi și pălării de soare. Au zumzăit ca niște albinuțe, de plăcere. Seara ne-a prins într-un sat pe jumătate părăsit. Profesoarele ne-au spus povești până când fetițele au adormit. Le-am învelit pe toate cu pături de pânză răcoroasă. Atunci am observat că șoferița dispăruse. Am găsit-o pe acoperișul autobuzului, mânuind un aruncător de obuze. Țintea fabrica de confecții. De-aia îl trimisese pe Moș Șmuțic să plimbe bețivul …
-Cremenalo!
-Soldații au fugit după prima explozie. E departe New York-ul, dar se descurcă. Doar nu i-am chemat io. Și știi de ce.
Știam. Răutatea umană se aliniase într-un joc de domino, Dumnezeu fusese cât pe să pună stop, dar apoi se răzgândise și întoarse efectul împotriva intenției.
-Ce-i așchimodia aia?
În fața fabricii, unul îmbrăcat la casa de modă Goethe alerga după obuze.
-Ăla a vândut rahat, acum vrea să vândă și muștele!
Nu a apucat să termine ce avea de spus, că niște muscoi cu măști, dar fără aripi, l-au înhățat, l-au urcat pe gheretă și l-au legat de catargul patriotic, în loc de steag. Șoferița nu a așteptat întoarcerea lui Moș Șmuțic, uluiala bătrânului ar fi aburit luneta.
Nu aveam de gând s-o întreb pe unde își dezvoltase abilitățile.
Pe școlărițe și pe profesoare le-am lăsat în grija maicilor, la un schit care ne fusese pus în cale.
Niște netrebnici se căzneau să enerveze apa, dar Itaca le tăiase deja unghiile.
Charlie a fost bun cu Erica, Erica a avut altă treabă. Acum nu mai are.