Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXXVI

Photo from https://ar.inspiredpencil.com/

În fața autobuzului se oprise un moș pe care vremurile nu-l ocoliseră, ci îi dăduseră, de-a valma, peste cap. Știrb, îmbrăcat ca de o cinzeacă la Bobâlna, cu o șapcă americană trasă pe-un ochi. Între degete ținea o țigară, care se scutura câte puțin la fiecare tremur de mână. Șoferița i-a smuls țigara, a dat cu ea de pământ și a strivit ce mai rămăsese cu vârful pantofului.

-Țigară îți trebuie, moșule? Fă-ți un plin de aer curat șu du-te să-ți plimbi nepoții!

Moșul a urmărit cu privirea cazna țigării, dar nu s-a văitat.

-Șmuțic! Mă cheamă Șmuțic, copchilă, babă ești tu! Io am avut numa’ femei frumoase la viața mea … fo două mii.

A început să râdă.

-Le-ai violat sau ce?

-Doamne ferește, ce vorbă-i asta? Io am fost bărbat frumos, ele mureau după mine … că mi-o zâs Ion Părere: „Șmuți”, că așa mă alintau la internat, „când or veni veștile de pe front, tu să te faci poștaș, să nu tragă lumea la supărare.”.

-Vorbești bine românește, domnule!

-D-apoi îs român, amu’ numa’ un chic jâdan. Vezi mata, ai mei o fo săraci, trii copchii înaintea me. Când s-o dus tata să mă înscrie la Primărie, s-o împiedicat de un portofel plin cu bani. Ș-atuncea o zâs: „Aista-i făcut cu un jâdan.”. Mama i-o zâs să-mi spuie Vasâli, da’ tata s-o fo-nciudat pe-a lui și mi-o spus Șmuțic. S-o supărat mama foc, cum așa un bou să creadă că eram făcut c-un jâdan, la noi în sat nu erau jâdani. Tăți erau oameni corecți, români: Ion, Gheorghe, Petre, Mihai, tăți botezați la sinagogă. Popa de la noi de la biserică m-o trimis și pe mine la sinagogă, dar mama o dată numa’ ce s-o uitat la el șî mi-o șî dat binecuvântarea în numele lui Iisus. Apoi după ce am crescut, mi-o zâs românii:

-Șmuțic, vinde casa, că plecăm cu tăți acasă, la Israel!

-Cum s-o vând? D-apoi maica și tăicuțu unde să stea?

-Mare prost! Ei sunt români, le dă partidul apartament la bloc. Vinde casa și hai să ne facem kibuț!

Am vândut casa, am venit să-mi fac kibuț.

Râdea șoferița, de se adunaseră ciorile ca de ploaie.

-Nu râde, babo, am oale pline cu bani. Le-am îngropat, să nu mi le fure.

-Ăsta-i ăla de la capătul curcubeului, a mai apucat să zică șoferița, după care a pufnit într-un râs din acela de înnoda vânturile.

-Dacă mă lași să te pup, îți arăt avioanele!

Șoferița scosese niște monezi din buzunare și le arunca la săraci. Când a auzit de avioane, a fugărit copiii.

-Ce avioane?

-Unele bengoase rău …

-Unde le văzuși?

-Am grijă de ele. Îs paznic de noapte. Dacă vrei, ți le arăt. Vii mai la noapte și mai vorbim și noi … Le zic că ești pretena mea.

-Păi, nu au grijă soldații de avioane?

-Au, dar la gheretă stau io, că pe clădire scrie „Fabrică de confecții”. E cu șmen. Cu soldații sunt preten, ei mai beau, mai plimbă fete, am io grijă să nu-i prindă dormind.

-Cine, raidul?

-Ptiu, da’ țâfnoasă mai ești! Domnu’ general! Amu’ să te învăț cu parola. Când oi veni, mai pe la miezu’ nopții, așa, să zici: Io mi-s Charlie. Dacă zâc c-o am pe Erica, stai, dacă zâc ceva cu Akbar, îți tragi cămeșa pe cap și bolborosești ca apa minerală.

-Nevastă n-ai? l-am întrebat, deși nu avea niciun rost.

-O plecat cu unu’ Costea la o verișoară în Palestina și mi-o trimis vorbă îndărăt că-s un cremenal și nu mai are a face cu mine.

-Copii?

-Da’ ce, te gândești să mă iei mata? Am un băiet. Mare șmecher la Mossad.

-Și pe unde umblă?

-Nu pot să zâc, m-o făcut de m-am afurisit ca să nu zâc. Da’ am harta la buncăre. Ca sî vezi că nu-s cremenal, io tăt știu, da’ nu mă folosăsc. Puteți să veniți amândouă, să vază și ei cine-am fost!

-Șmuțic, nu venim la fabrică, așteaptă-ne dumneata la magazin, în caz că ne urmărește cineva. Mai pe la unșpe, așa, când avioanele sunt pe du-te vino.

Moș Șmuțic ne-a trimis o bezea pentru amândouă și s-a întors să plece, când a dat peste bețiv.

-Ștrul, iar ai furat bani de sub paiele de la vacă!

-Nu furai, filozofai …

-Evreu nemernic ce ești!

-Tu ești un evreu scârbos, că nu bei!

-Tu nici măcar nu ești evreu, te-o făcut mă-ta când o oprit trenu-n gară șî l-o întrebat pe conductor ce nume să treacă la tată, să nu să facă de râs. Șî conductoru’ o zis Solomon, că ăla o avut multe neveste și n-o stat nimeni să le numere.

Șmuțic a mai scos o țigară de sub șapcă, l-a luat de braț pe Ștrul, a mai întors o dată capul, ca să ne facă cu ochiul, după care au plecat înspre piața de vechituri.

Râdea și autobuzul, ușile se închideau și se deschideau singure, amăgind trecătorii.

Șoferița a propus o escală, am bănuit că intenționa să se întâlnească cu Moș Șmuțic și am amenințat-o cu deportarea. Nu am avut timp să ne certăm, o clasă de fete, însoțite de câteva profesoare, ne-au rugat să le adăpostim pentru un pic de odihnă. Erau desculțe. După ce s-au așezat, i-am făcut semn șoferiței să ne ducă la un magazin. Le-am cumpărat pantofi și pălării de soare. Au zumzăit ca niște albinuțe, de plăcere. Seara ne-a prins într-un sat pe jumătate părăsit. Profesoarele ne-au spus povești până când fetițele au adormit. Le-am învelit pe toate cu pături de pânză răcoroasă. Atunci am observat că șoferița dispăruse. Am găsit-o pe acoperișul autobuzului, mânuind un aruncător de obuze. Țintea fabrica de confecții. De-aia îl trimisese pe Moș Șmuțic să plimbe bețivul …

-Cremenalo!

-Soldații au fugit după prima explozie. E departe New York-ul, dar se descurcă. Doar nu i-am chemat io. Și știi de ce.

Știam. Răutatea umană se aliniase într-un joc de domino, Dumnezeu fusese cât pe să pună stop, dar apoi se răzgândise și întoarse efectul împotriva intenției.

-Ce-i așchimodia aia?

În fața fabricii, unul îmbrăcat la casa de modă Goethe alerga după obuze.

-Ăla a vândut rahat, acum vrea să vândă și muștele!

Nu a apucat să termine ce avea de spus, că niște muscoi cu măști, dar fără aripi, l-au înhățat, l-au urcat pe gheretă și l-au legat de catargul patriotic, în loc de steag. Șoferița nu a așteptat întoarcerea lui Moș Șmuțic, uluiala bătrânului ar fi aburit luneta.

Nu aveam de gând s-o întreb pe unde își dezvoltase abilitățile.

Pe școlărițe și pe profesoare le-am lăsat în grija maicilor, la un schit care ne fusese pus în cale.

Niște netrebnici se căzneau să enerveze apa, dar Itaca le tăiase deja unghiile.

Charlie a fost bun cu Erica, Erica a avut altă treabă. Acum nu mai are.