Minuțel din Birdman-ul lui Iñárritu, cu Michael Horror și Michael Keaton, cu ceva adiere de adevăr și foarte multă simbolistică masonică, un film în care aroganța mexicanului și-a făcut curcubeu, ca să nu vadă publicul când dă cu capul de piatră.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
De cine te îndrăgostești la optsprezece ani? De cel ce strălucește. Dacă mai aștepți un pic, ruginește.
Pleca acasă, cu câțiva prieteni, eu rămâneam să-mi fac vacanța în București. O discuție mai veche cu tata m-a trimis la bibliotecă. Ne luam la revedere. Toată lumea știa că eram îndrăgostită, el se prefăcea că accepta adorația cu eleganță. La nouăsprezece ani, eleganța e scenografie, nu regie.
Mi s-a apropiat de respirație și a trebuit să-mi rog talpa pantofului să se mulțumească doar cu coeficientul de frecare al ierbii. Primul sărut, prima coliziune de dorințe te poate trimite în arest pentru pipăit indecent în public sau rostogolire pe domeniu privat. Un porumbel a trecut pe deasupra tabloului, în interes de serviciu, s-a scăpat pe el, de emoție, iar rezultatul a fost prima delimitare de spațiu lăsată la voia liberului arbitru, până la experimentarea cu spumă de ras de pe stadioane. Dacă m-ar întreba cineva de soarta norocului, aș spune că nu-l văd cu ochi buni.
A prins în mână o șuviță de păr, pe atunci pletele îmi curgeau râu, cu care și-a înfășurat inelarul, de mic fiind chinuit de metafore. Ochii mai aveau puțin și scuipau cu lacrimi.
Unul dintre prieteni, martor al galei tânărului actor, a zâmbit cu mustață cu tot sau poate mustața l-a tras de colțurile gurii, pe când trăgea aer în piept:
-Ai văzut filmul, nu-i așa?
Ce film? Despre ce vorbea zevzecul? Studenți fiind, abia ieșisem din sesiune, singurul film la care mă puteam gândi era „Veronica”. În timpul sesiunii, antreprenorii rulau prin cămine doar filme de groază, să se sparie odihna din creier și să pună mâna pe carte.
Au plecat spre gară, eu spre camera de cămin, neînțelegând ce mi-o fi venit cu Veronica, un film cu hoți și bandiți, care nu s-au sfiit să ia de la gura copilei cașcavalul, gâsca și zacusca.
Căminul își ținea tăcerea între dinți, doar câteva călugărițe mai rămăseseră, să scrie poezii, contra cost, pentru unii cu restanțe cincinale.
Alter ego-ul meu, mult mai calm, dar și un pic prea nobil în alegeri, m-a întrebat de ce nu l-am condus la gară. Să pun și eu o întrebare, să mă explic de ce nu dau răspuns. Zis și făcut.
Am ajuns la gară când trenul pleca deja. Aș fi putut să sar ca mingea sau să mă schimonosesc, ca să atrag atenția călătorilor, la optsprezece ani te porți oricum ca și cum ai fi angajat la circ. Am ridicat din umeri și mi-am cumpărat o revistă de cuvinte încrucișate.
Și uite așa au plecat iubirile mele, cu trenul, ca-n filme, și doctorul se plânge că am zahăr în sânge.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
I-am făcut rost Birdman-ului și de o melodie prietenă, pe axa Sorescu-Bogardo, ca să mânce toate artele o gălușcă cinstită.
Lumină de ținut minte 