Am iubit o floare și floarea s-a răsărit și s-a apus, cu mine și împotriva mea, și n-am putut să egalez o dragoste atât de mare. * Am iubit un om, și el s-a ridicat împotriva mea; știu că de acolo va cădea, dar dragostea s-a subțiat până nu a mai rămas decât o scară … Mai mult Am iubit

În anii aceia, ușori precum floarea de nufăr, când lumina mă mângâia pe obraz, iar gândurile se-așterneau cuminți în cufăr, tata mi-a zidit o fântână îmbrăcată în piatră albă, cu brațe de lemn, rugătoare de leacuri din apă. Pașii ne-au dus înspre alte margini de lume, am uitat de nevoi, durerii i-am dat un alt … Mai mult Fântâna vieții

„Care e rostul tău?”, m-a întrebat țărâna ce îmi îndruma pașii; m-am căutat de rădăcini, dar tălpile se ridicau ușoare, fără să fie recunoscute la întoarcere de lutul îndoit cu apă, în care doar semințele de neam vegetal își găsesc culcuș.                      * „Care e rostul tău?”, m-a întrebat un petec din tăriile cerului, dar … Mai mult În locul meu

Lâng-o salcie pitică, fugită-n acte de la mal, ședeau un mort și-un dop de sticlă, chiar dacă nu-ș ce semnifică, și se-ntrebau de ce se strică meiul pe gâsca a peltică, când păru-n cap i se ridică lui cu sprânceana arcuită, zvârlit de cal. A ruginit cheia franceză, un caz de pumn luat în freză, … Mai mult Beckettiene așteptări prăjite

Ochii mei ca două magnolii, Dor de frunză, șoaptă pierdută de om, Fără zbor și dușmănii de molii, Seamănă cer între floare și pom. Ochii mei ca două caise, Dulce pârg fără aur de dat, Ascund în sâmburi dorinți interzise, Din iubire nu muști ca din păcat. Ochii mei ca două boabe de struguri, Lacrimi … Mai mult Ochii

Vara trecută s-au purtat rochiile cu volane. Mi-am cumpărat una foarte simplă. Sunt mai plinuță, nu cred că mă avantaja. E drept că ascundea ceva rotunjimi datorate dietei necorespunzătoare, că de cele menționate de poeți nu mai pot vorbi decât în vers liber. În același timp îmi creștea volumul geometric, formula îmbunătățită fiind susținută cu … Mai mult Tac-too

Am dormit cu de-a rândul, locul în care Dumnezeu sădise încrederea lumii devenise cel mai de neîncredere loc de pe planetă. Șoferița nu se dusese la culcare până nu omorâse toate muștele. De o parte erau sărăcie și ruine, de cealaltă parte unitate militară. Zorile nu îndrăzniseră să ardă, o lumină alburie pluti, pentru o … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXXIV

De la București am primit o scrisoare cu apostilă, cum că fusesem transferată de la Ministerul Sănătății la Ministerul Învățăturii de Minte. Rapoartele, deși publicate pe la edituri obscure, făcuseră din tratamente o afacere sănătoasă. Drepturile de autor fuseseră cedate naturiștilor. Șoferița nu-și luase concediu de vreo doisprezece ani, așa că a ocolit fabricile de … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXXIII

Scriitorii nu-și pot struni penițele; uneori își atârnă stilourile de gât, așteptând să le picure cerneală din cer. Eu pot să scriu și cu apă de ploaie. Scriitorii se pot tăia la mână cu propriile penițe, încercând să verifice dacă temperatura le e propice unor povestiri sănătoase, zdravene, care să nu se lase copleșite de … Mai mult Geneza