(foto de pe http://www.cutehdpictures.blogspot.com) A coborât de parc-ar fi zâmbit, cu pași ușori, purtând copii de nori la subsuori; pe palme grâu-i germina lumină. Și n-au știut nici candela să țină.                            * Din oameni rămăsese doar mândria de-a fi făcut, de-a fi iernat ei via, de-a fi zidit din vicleșug un început. Și n-au … Mai mult Primăvară, cer de leac

Mă simțeam ca o tufă de iasomie, părul, pardon, florile, îmi crescuseră cu un centimetru. De la Casa Bulgakov mă promovaseră direct la grădina botanică. Zgomotul venea însă de deasupra. La început am crezut că erau avioane, ca acelea care se țin de giumbușlucuri la paradă. Erau sateliți, aliniați câte cinci, câte șase, câte șapte. … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXI

(Foto de pe https://www.blog.sfatfarma.ro/2017/03/sfaturi-despre-sanatate-vechi-de-100-de-ani.html) Rămăsesem privind în zare, ca la un ecran pe care numai vântul ar mai fi putut trânti niște culori, căci poarta necuprinsului rămăsese închisă și nici măcar soarelui nu-i fusese permis să tragă cu ochiul. Vântul însă se răsfirase prin penele somnului de după-amiază și numai niște puradei scăpați din poala … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XX

(google search, yahoo image) E drumul musulmanilor spre Mecca o cale de mântuire? Musulmanii se întorc cu fața către Mecca pentru rugăciune, rugăciunile urmărind drumul soarelui pe cer, de la răsărit. Caznele clepsidrei le-au fost date ca povară. Când mi s-a spus că eram așteptată la Kiev, pe unde crucile umblau cu picioare rupte, nu … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XIX

Ani au trecut, bunule Tată, și nu știu de ce încă te urlă voci îngropate în pustiu. Din stele ce țin altarul nopții luminat picură ceară pe cruci de lemn, din cel osificat. Îți scriu pe stropi de ploaie de vânt înmiresmate, nu scrijelesc pe boabe de orez furate, mutilate, e toamnă și dreptatea își … Mai mult Corespondență de familie

(foto de pe arbordayblog.org) Netulburat cititorule, Nu se poate să nu fi observat că silabisirea ajunsă, mai des decât mi-aș fi dorit, de râsu-plânsu m-a obligat să ies uneori dintre coperțile cărții, iar la întoarcere realitatea a ținut morțiș să mă apuce de picior, atât cât să câștige un pic de importanță. De această dată … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XVIII

(https://www.zastavki.com/rus/Nature/Rivers_and_lakes/wallpaper-43328.htm) O cale ducea pe umeri un drum și nu-i era greu, și nu-i era nimeni, iar drumul suspina că-și pierduse degetele și nu mai putea scurma în praf. Drumul și-ar fi împachetat la plecare până și muzica gândurilor, dar calea ținuse de cuvânt să se înțeleagă cu șopotitul de apă. Când calea îi vorbea … Mai mult Pe calea-nsingurată, pierdută de-alte căi

Zorii erau încă departe. Tăcerea se înfășurase în cearceafuri răcorite, acoperind trupuri ostenite și dureri îngăduite stării de veghe. De nori se prinsese o lumină ca de crini, de urechi un cântec trist, flămând și cititor în scăldătoare. Pescarii de pe Volga. Galena ațipise cu o mână pe crucea de la gât, între gânduri domnea … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XVII

(Foto de pe http://dazzlingdivas-ladivas.blogspot.com/2011/05/photo-portret-marlene-dietrich.html) Ovațiile au ținut mai bine de zece minute. Domnul Verdi a avut amabilitatea să-mi pună redingota pe umeri, să nu mi se vadă pielea de găină. Pe brațe ținea o pălărie jerpelită, dar care mirosea plăcut, a mucegai de lavandă. Machiajele erau de-a dreptul senzaționale. Îmi aduceau aminte de un student … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XVI

Ți-aș fi scris mai demult, din toiul iernii, din căușul a două ninsori, cum să le spun, însă, frunzei și ierbii că plămânii câmpiei sunt trecuți de sudori? Tinerețile-nvață abia către vară că rușinea mărului nu-i pomadă, pentru tine aș fi așternut peste spini o seară, prin păcat numai ploaia poate să vadă. Ți-aș fi … Mai mult Carte