Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXXVII

Dimineața a venit așa cum vine de obicei, pâș-pâș, cu soarele gata să-ți intre în ochi, dacă nu ți i-ai clătit deja cu apă. Ce apă? De jur împrejur erau numai pietre și un destin nisipos. Până a apărut șoferița cu două nuiele, umblând ca oarba să vadă dacă a înțărcat mutul iapa. Când am … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXXVII

Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXVII

Despre drum nu mai știam dacă urca sau cobora. Mama se apucase probabil să frământe la colăcuți, noi scăpaserăm de circ, dar din absurdul închinătorilor la graficele meteo se născuse o invitație la teatru. I-aș fi spus mai degrabă incantație pentru că pe scenă fuseseră aburcate niște cutii negre, ca niște cazmale de pietrari lăsați … Mai mult Lumina pierdută a sufletelor de funingine XXVII