Lumină de ținut minte

Mă simțeam ca o tufă de iasomie, părul, pardon, florile, îmi crescuseră cu un centimetru. De la Casa Bulgakov mă promovaseră direct la grădina botanică. Zgomotul venea însă de deasupra. La început am crezut că erau avioane, ca acelea care se țin de giumbușlucuri la paradă. Erau sateliți, aliniați câte cinci, câte șase, câte șapte. Ne mai și fotografiau, boscorodind. Nu știu ce le-a cășunat, cine i-a deochiat, că au început să se încaiere între ei, desfigurându-și brațele tatuate cu semnal sonor. Bucăți ca de ducă-se pe pustii începură să cadă pe ogorul babei cu cartofii. Baba s-a năpustit asupra mașinii Poliției. Am îndrăznit să-i spun că polițiștii erau în misiune. S-a postat în dreptul portierei, așteptând. Avea, probabil, buzunarele pline cu cartofi.

Nici nu apucasem să ne întrebăm care de pe unde eram, șoferița făcându-și de lucru cu scâncetele de drum lung ale roților, când, din direcție opusă, și-a făcut apariția un camion. Niște muncitori au coborât a lehamite și au întins un covor roșu, din care a ieșit, scărpinându-se în creștet, un roi de molii. Două elicoptere, adunate probabil din resturile de sateliți, au coborât de partea cealaltă, ocolind cimitirul voiajor de pe ogorul babei. Simțeam că baba își pregătise deja ghiulelele.

Din elicoptere au coborât președinții X și Xi. Bucuroși de starea vremii, au început să se ciupească de obraji. După un schimb de amabilități și ceasuri impuse deștepte ne-au întors zâmbetele. Pentru că se declarase o inflație de zâmbete (deschideai ușa dădeai peste zâmbet, deschideai fereastra dădeai peste zâmbet, îți cumpărai o candelă pe baterie, dădeai și peste un zâmbet, de carton), unii s-au apucat să imprime bani. Bani fără folos. Făloșenie fără carte. Căci cartea-i carte, numai cartonu-i carton. Președinții timpului pe baterie nu-și căutau piață de desfacere, nici bilet de tratament la Pelișor, nu umblau cu steaua, ci încercau să vândă poleială de pe inelul lui Saturn. Aparentul inel, căci pe acolo numai gazele au drept de veto. Am întors fața către șoferița pe care o apucase tușitul de atâta râs. Scosese la plimbare un autocar pe motorină. Cu filtru. Nu știu de ce mi-a venit în minte un incident petrecut cu o săptămână în urmă în camera-seif a Casei Bulgakov: domnul Marquez își prinsese deștul în povestea plină de giuvaericale a Pandorei. Sau a Pompadorei.

De la radioul unuia dintre elicopetere cineva scăpase pe jos Internaționala. Președinții X și Xi nu și-au pierdut cumpătul, ci mi-au făcut semn să mă aproprii, le intrasem brusc în confidență.

-Știm că ceea ce avem a vă spune ar putea veni ca o surpriză, dar tatăl dumneavoastră este Diavolul.

Eu cred că Mihalachi crăpa pe undeva de invidie.

-De unde știți, mi-am folosit tot calmul agonisit din algocalmine, s-a găsit certificatul de naștere?

-Medeea! au strigat în timp ce ochii li s-au făcut mici, mijind ca o mustață.

Așa s-a făcut, carevasăzică, de-a rămas Poirot fată bătrână!

Un al treilea elicopter a lăsat să cadă pe ogorul cu cartofi al babei o copie imensă a florilor soarelui lui Van Gogh. Vântul, deranjat de la birt, a început să facă valuri. Președinții X și Xi s-au felicitat pentru lucrul bine făcut, și-au dat pașii unul peste altul și s-au întors în elicopterele personale. Niște ciori le-au scuipat coji de semințe pe elice. De pe Marte păreau elicoptere electrice fără filtru. Horoscopul i-a spus lui Mercur că fusese adoptat. Eu îi câștigasem unul dintre părinți la loterie. Himalaia s-a chircit de la atâta yoga. Batman și-a dat seama că levita pe o iluzie.

Nici nu a apucat camionul să-și ia muncitorii și covorul înapoi, când au dat peste noi sirenele Poliției. Primul gând a fost că domnul Bosch se întorsese să dreagă busuiocul. Apoi și-a făcut loc mașina oficială. Baba și-a făcut semnul crucii. Când a văzut cine a coborât din mașină s-a pus pe ocărât, după care și-a scos șorțul și a început să snopească vântul cu el. Bărbatul s-a apropiat temător, aducea un mesaj de la președintele Putin. Pe pagina albă era un singur cuvânt. Am înlocuit pagina cu o coală de hârtie cu desăvârșire albă, o purtam în geantă pentru astfel de ocazii. Înainte de a se așeza cuminte în plicul sigilat, s-a fluturat în văzul tuturor. Baba a spus o rugăciune după care a sărit la gâtul polițiștilor, să-i curețe ogorul de intruși și de plastic. Cerea pedepse cu închisoarea. Ca să scape de vociferări, polițiștii s-au apucat să arunce elementele corupte într-un beci uitat pe câmp de un CAP cu paznici la hectar.

Când credeam că ne-am obișnuit cu liniștea, am auzit strigătele disperate ale altuia. Alerga de parcă fusese chemat la casierie. Un reporter, probabil. Papă Pius, era Henryk Sienkiewicz! Cu mâna goală.

-Quo Vadis?

M-am uitat în jur să văd dacă nu-și pierduse direcția. Niște pietre se aruncau cu capul înainte într-un parbriz. Geamul șoferului s-a lăsat pe coate, cât să-i lase lui Mihalachi timp de-o privire. În fundal, actrița își făcea un selfie cu cireașa din cocteil. Sperau să-i strângă mâna domnului Eli și să semneze un contract pentru Hollywood. Acel domn Eli care umbla să ia copiii altora. Mare negustor, după cum îi ghicise în impozite George Coșbuc. Mihalachi chiar credea că îl recomandasem pentru excepționale. Manipularea își are slăbiciunile ei, nu vede gura de umbra nasului.

Am urcat în autocar și i-am făcut semn șoferiței să scoată harta. Căutam o femeie.

Din cer, zarvă mare. Ploua cu grâu. Baba își îmbrățișa ogorul. Atât de mult mă iubea tata.