Lumină de ținut minte

Un drum plecat de la Roma, dus cu stângăcie înspre muntele pe care fuseseră în stare să-l vadă doar niște sfinți părinți desculți, rămași fără pâine, a oprit să-și tragă sufletul într-un sat de câmpie, cu case mai în putere decât nevolniciile de pe firul apei. Satului îi zicea Bogata și fusese odată o adunătură de hambare ghiftuite, de grădini verzi în care pepenii își mângâiau, în văzul soarelui, pântecele grele de semințe dulci. Când a fost dat jos președintele de CAP, primarul, secretarul și contabilul au luat pe acte toată vatra satului. Țăranii au rămas cu zdrențele pe care le purtaseră și strămoșii lor. În scurt timp le-au vândut și pe acelea primarului, secretarului și contabilului, ajungând să muncească pe moșiile acelora. Doctorul și învățătorul au renunțat să mai facă naveta de la oraș. Sărăciți, plătiți prost, țăranii și-au pus straițele pe umăr și au luat drumul străinătății. Nu înainte de a vinde sistemul de irigație al satului, geamurile decupate din clădirile școlii și dispensarului, pentru a-și putea plăti autocarul. Înafară de niște matusalemici știrbi, crâșmar, primar, secretar și contabil nu au mai rămas în sat decât niște câini pricăjiți, cu șira spinării la vedere și un ciocârlan chior de-un ochi.

Primarul, secretarul și contabilul au găsit pentru o vreme zilieri din ținuturile amărâte din nord, dar până și aceia au luat drumul străinătății. Pământul, altădată roditor, a început să fie înghițit de nisip.

Vara a început în anul acela într-o marți și, gâtuiți de sete, primarul, secretarul și contabilul s-au oprit la cârciumă. Crâșmarul a scos de sub tejghea o sticlă de rachiu cumpărată de la o fabrică de șlapi și de margarină, a turnat în țoiuri, după care a scos din congelatorul frigiderului uitat din altă orânduire câteva crâmpoațe de gheață, și aia necăjită.

-Trebuie să facem o scrisoare către primul ministru, să ne trimită un consultant și o barcă, spuse primarul, după care își șterse fruntea asudată cu dosul mâinii, după care o șterse de pieptul cămășii.

-Barcă?! Ai înnebunit? La ce ne trebuie barcă? Să ne trimită mai bine oameni la muncă!

-Taci, boule, știe primarul ceva, se rățoi contabilul.

-Vine potopul, fraților! Cine să ne scape?

Noroc că crâșmarul își ținea gura închisă cu cotul înfipt în tejghea, altfel și-ar fi înghițit mustața.

-Scrie! a poruncit primarul secretarului.

Secretarul, mai mult ca să-i facă nebunului hatârul, a scos o foaie de hârtie din mapă și pixul din buzunarul de la piept al cămășii desfăcute până la curea.

-Frige … zi, primare!

-“Domnule prim-ministru,

noi cei din satul Bogata, fruntea și mândria țărișoarei noastre, cerem, în schimbul rezultatelor record ale strămoșilor noștri, atribuirea unui consultant științific și a unei bărci de salvare, pentru a ne scăpa de potopul care stă să vină peste capetele noastre .

Cu considerație,

Primarul satului Bogata, Grădeanu Tretianu”

Dă să semnez!

Cruce nu a avut cine să-și facă pentru că popa se transferase la Lucerna, unde servea trei parohii de ciobani împrumutați pentru un sezon de la o stână din Șimleul Silvaniei.

Secretara primului ministru a crezut că era un semn căzut din cer și că avea în sfârșit să plece cu șeful la Veneția, în timp ce nevastă-sa și cele trei fiice, măritate cu consultanți ministeriali, aveau să petreacă două săptămâni la Techirghiol, la nămol. Aproape că l-a convins pe primul ministru să trimită o gondolă, un căpitan de navă în rezervă și o umbrelă pentru epoleți, în memoria mamă-sii care rămăsese văduvă de tânără și vânduse canafi făcuți de mână pe la târgurile de joi. După ce s-a risipit aroma cafelei ce se răscrăcănase peste aerul închis, de birou stătut, și s-a mai înzdrăvenit la cap, primul ministru a semnat pentru un salvamar de la școala de sâmbătă și pentru o șalupă confiscată de la niște pescari turci care încercaseră să ajungă fraudulos, fără viză, la nunta unui văr din Belgrad.

A fost greu de găsit un salvamar, și mai greu de găsit un căpitan de navă în rezervă, pentru că toți își completau pensia sub pavilion incert. A durat șaisprezece săptămâni până să fie găsit un cercetător de la Măgurele, ispitit să-și completeze pensia cu prognoze meteorologice.

Între timp la Bogata nisipurile s-au vălurit, vântul ușchindu-se dincolo de dealuri, și alea departe tare.

Când a dat ochii cu primarul, secretarul și contabilul, cercetătorul a realizat că nici măcar fizica cuantică nu putea explica decalarea undelor mentale scăpate de sub jugul programului dintr-un spațiu unidimensional, terorizat de un timp iremediabil pierdut. Le-a pus șalupa de cauciuc la dispoziție și, înarmat cu două rămurele de alun, a plecat în căutarea izvorului tuturor nenorocirilor. Crâșmarul, care nici rachiu nu băuse nici gura nu-i mirosea, a avut proasta inspitație să viziteze o cumnată de la oraș. Primarul, secretarul și contabilul s-au urcat în șalupă și și-au dat drumul pe valurile de nisip, primarul urlând cât îl țineau rărunchii ’Șuie paparude’. Nisipurile fierbinți s-au întors pe spate și s-au răsucit de parcă înotau în stilul fluture, sau mai degrabă molie. Adâncul clepsidrar i-a înghițit, șalupa pocnind ca un balon ciupit cu bățul de chibrit aprins. De sat nu s-a mai auzit nimic vreo sută de ani. Se spune că crâșmarul a refuzat să comenteze. Și-a adus aminte de năpastă un cartograf, taman când a ajuns ploaia și în capătul acela de lume, ce-i drept cu vreo sută de metri mai colea.

Da’ cum mortul de la groapa de nisip nu se mai întoarce, tot așa și Dumnezeu nu a mai risipit lacrimi pe umbre mute de scorpioni.