Toate stelele aveau chef de vorbă. Dumnezeu căută puțină tăcere, cât să răsădească câteva fire noi de Viață. Strigătele de ajutor au izbucnit deodată și nu dădeau semn să se potolească. Dumnezeu se uită spre Pământ, intenționase să se odihnească un pic, dar oamenii nu se mai potoleau nici măcar duminica. Mai aruncă o privire Grădinii Raiului, binecuvântă florile și iarba, și pe toți cei ce aleseseră să creadă în puterile Vieții. Ai lui Dumnezeu nu fuseseră murdăriți de moarte. Mai zâmbi o dată, mulțumit, apoi coborî să vadă ce provocase atâta gălăgie.
Pe Pământ străzile erau goale. Ele ar fi trebuit să se plângă, de frig. Strigătele veneau din case. Dumnezeu le răspunse, oferind ajutor. Oamenii îl măsurau de la ferestre: nici tânăr, nici bine îmbrăcat, și dădeau din cap de parcă fuseseră jigniți și înșelați. Dumnezeu se așeză pe o bancă și așteptă. Diavolul tremura de nerăbdare. Îmbrăcat în haine scumpe, cu servietă și logo-uri de călătorii elitiste, îi ceru din priviri permisiunea pentru a încerca acolo unde Dumnezeu încă nu-și dusese planul la îndeplinire. Dumnezeu îi făcu semn diavolului să facă cunoscute ofertele. Oamenii ieșeau din case înclinându-se cu respect. Diavolul le promitea echipe de sclavi care să muncească în timp ce oamenii nu aveau decât să dedea plăcerilor lenei. Oamenii au semnat contracte fără să cârtească. Dumnezeu zâmbea, nu numai oamenii dovedeau naivitate. Cât cei ce urlaseră după adevăr strângeau mâinile cu diavolul, Dumnezeu a cercetat străzile truditorilor, ajutând cu câte o cărămidă, cu câte o ploaie, cu câte un vânt răsărit odată cu lumina.
Oamenii care s-au lăsat pe mâna diavolului au pierdut tot ce au câștigat. Nu au apucat să se bucure, lucrătura diavolului e din fum și cenușă, nu are temelie, nu are înțeles. Nu are bine, nu are lumină, nu are adevăr, deci nu are loc pe pământul cu care a împroprietărit Dumnezeu oamenii. Prin desfacerea contractelor diavolul le confiscase drepturile. Contracte care fuseseră încheiate abuziv, prin minciună și manipulare. Diavolul râdea satisfăcut, crezând că furase, cu acte, de la Dumnezeu. Atunci oamenii au ieșit din case, au scos diavolul din mașina de lux cu care intenționase să fugă și l-au târât până în sala de judecată. Judecătorul semnase însă și el un contract cu diavolul și l-a declarat nevinovat. Oamenii, nemulțumiți, au târât diavolul până la sediul guvernanților, dar guvernanții semnaseră și ei contracte cu diavolul și l-au declarat nevinovat. Între timp mulțimea care cerea condamnarea diavolului se înmiise, cuprinsese Pământul. Mulți cereau uciderea diavolului și distrugerea a tot ce adunase. Dumnezeu auzea spaima diavolului și urletele de ajutor. S-a apropiat de mulțime și a cerut să fie El cel ce judecă diavolul și furtul de identitate. Oamenii au acceptat, dar la scurt timp au început iar să murmure: cine mai avea să le dea ajutor? Dumnezeu i-a întrebat dacă vor înapoi diavolul și suferințele pe care le adusese. Oamenii și-au dat seama că ajutorul vine din bunăvoința fiecăruia și că se pot ajuta între ei, bogăția din lăcomie fură mințile și se întoarce împotriva celor care se evaluează prin ce au și nu prin ceea ce sunt.
Diavolul ar fi preferat judecata oamenilor, pentru a-i putea tenta și târî în păcat. Dumnezeu l-a uscat ca pe-o smochină și l-a îngropat în deșert. Lacrimile din propria suferință l-ar putea salva, dar diavolul nu știe să plângă. Poate în următoarele zece milioane de ani să învețe. Dacă nu, nu, nu are cine să-l regrete.
Lumină de ținut minte 