De când s-au tras clopotele noului mileniu nu s-a mai văzut așa forfotă. Cei care-și purtau ochii pe bani și pe nume au fost primii care l-au văzut trecând cu viața după El. Săracii aveau capetele plecate, minunea i-a prins muncind, cu juguri grele atârnate de umeri. Iadul și purgatoriul și-au trimis sufletele să-l întâmpine. Își repetaseră rolurile timp de mii de ani. Diavolul pregătise audiența pentru un bis. Isus nu venise pentru fețele vechi, fețele descarnate veniseră pentru Isus. Bogații se împopoțonaseră cu ochi și urechi de sticlă, închizându-se în propriile aroganțe. Dumnezeu încă mai stătea pe gânduri de-o mânie. Cei ce pervertiseră Cuvântul au anunțat surle și trâmbițe. Învățații și-au scos rufele la porți, dar Dumnezeu le-a legat mâinile săracilor, să nu le spele. Până și preoțimea aștepta ca Isus să curețe gunoiul din grajduri, să spele rufăria și anteriile, să binecuvânteze gadgeturile și formula dinamitei, să-i ierte pe toți și să se sacrifice până la moarte, după cum îi fusese odată obiceiul. În una din zilele lui Dumnezeu, milioane de cruci s-au ridicat din pământ. Unii au crezut că erau moriști eoliene, la care căzneau sufletele căzute pe mâna diavolului. Diavolul își dăduse hainele de nou împărat la brodat. De la prima trădare, diavolul a luat chip de moarte, interpunându-se între Dumnezeu și cei alungați pe Pământ. Oamenii fuseseră atât de ușor de manipulat, iar Isus mult prea generos ca să nu se sacrifice. Altfel ar fi trebuit să fie continuată povestea. Diavolul însă se aștepta să câștige la fel de ușor, mizând pe ignoranța și avariția omului, și pe bunătatea Celui Sfânt.
Isus a trecut prin iad și le-a vorbit celor din purgatoriu. Bogații și învățații au început să dea cu crucile în El, cerându-i să fie iertați și transportați de urgență în eternitate și în Paradis. Dumnezeu n-a mai râs atât de mult de la facerea lumii. Săracilor li s-a spus că Isus ar fi revenit ca să ia pe toată lumea în Rai, dar că se dovedise a fi fost un pic prea retrograd, așa că au fost sfătuiți să arunce cu pietre, cot la cot cu înțelepții, și să-l oblige să înceapă iertările. Oamenii nu fuseseră în stare să iasă din tiparul vechii povești, atrași de darurile frumos împachetate ale diavolului. Pământenii se lăsaseră convinși că iertarea se dăruia din oficiu, că transportul spre Rai era gratuit, că purgatoriul fusese declarat falimentar, iar iadul avea să curețe lumea de plastic.
Oamenii au un mare talent de a amesteca poveștile, când doar una avea putere și importanță. Bogații masonici au fost scoși din propriile culcușuri iluzorii, din lumea de transcendentalism prost educat, o lume copiată și decolorată, și răstigniți pe cruci. Toți cei care au ajutat diavolul în furtul de alegeri și în pregătirea ceremoniei de înscăunare ce nu mai avea să fie au fost răstigniți pe cruci. Țipetele de durere au acoperit vechea tăcere a lui Isus.
“De ce?” striga diavolul, împărțit în miliarde de voci și de temeri. “De ce?”
Dumnezeu le-a trecut oamenilor prin fața ochilor toate clipele în care l-au lovit pe Isus, pe cei căzuți, pe cei nevinovați, pe cei neștiutori, pe cei bolnavi și pe cei flămânzi. Coroanele nu mai erau de niciun folos. Moartea a fost răstignită pe locul în care îl trădase pe Isus. Cuvântul lui Dumnezeu s-a scuturat de praf și de cenușă și s-a spălat în Lumină. Ziua Judecății a fost, este și va fi într-o zi a lui Dumnezeu.
Temeți-vă voi cei ce ați râs înaintea lui Dumnezeu!
Lumină de ținut minte 