Vreme trece, vreme vine.*
Împăratul Tuturor Văzutelor și Nevăzutelor își odihni privirile pe depărtare.
“A venit timpul să se salveze”, murmură ca pentru sine.
“Sunt gata de plecare, Tată!”
Fata Împăratului îi smulse grijile de pe umeri.
“Nu e treabă pentru femei. Împărați încrezuți în toate culorile abia așteaptă să te doboare.”
“Nu sunt femeile egale bărbaților în toate manifestările sociale? Fratelui meu nu i te-ai opus. Plec.”
“Unde pleci?” Împărăteasa-mamă apăru de nicăieri.
“Să aduc copiii binecuvântărilor acasă.”
“Nu pleci nicăieri! Nici prin gând să nu-ți treacă s-o lași să plece de una singură!”
Împăratul oftă dar nu se împotrivi niciuneia.
“Plec!”
Împărăteasa se așteptase ca marele Împărat să-i sară în ajutor, dar în același timp realiză că fata nu mai putea fi întoarsă din drum. Îi mângâie părul bogat, șoptindu-i resemnată:
“Dacă tot pleci, ia calul care mănâncă jăratic.”
“De câte ori să-ți spun, nu mai avem grajduri, mamă! O să-mi încerc norocul cu o găleată de petrol fosilic.”
Plecă fata, să se pregătească de drum lung, lăsând în urma ei priviri de părinți contrariați.
În garaj liniștea domnea de mai bine de 2000 de ani. Fata nu se lăsă intimidată, puse o găleată cu petrol fosilic în mijlocul garajului și așteptă. Singurul care răspunse la adăpat fu un autobuz hârbuit, cu câteva geamuri lipsă. La câte povești auzise, fata nu pierdu timpul cu politețuri. Se pricepea un pic, chiar dacă ingineria nu era de ici de colo, știa și-un pic de tinichigerie, nici nu avu timp împăratul să se răzgândească când autobuzul turui la poarta palatului.
“Toată lumea se așteaptă să călătorești pe bicicletă, unde pleci cu hardughia asta?”
“În lume, Tată. Grăbește binecuvântarea că volanul își caută deja direcția.”
Dispăru fata, într-un nor de praf stelar, uitând acasă și grijile, și nevoile.
Nu mai știu câte hotare de veșnicie dădu gata, când verdele pământesc o trimise să-și curețe noroiul de pe anvelope. Stația de autobuz era aproape goală. Câțiva copii urmați de un cor de bunici urcară fără să se grăbească, căutându-și locurile, gălăgios. Se duse vestea că stația avea și autobuz și transport gratuit pentru cei care rezistaseră cu adevărul în brațe și credința în bine. Nu trecu multă vreme și lumea se adună cu mic cu mare. Dintre oameni răsăriră cete de clovni care făceau copiii să râdă, ironizând garajul care avusese tupeul să trimită un hârb și o șoferiță. Lumea se dădu cu un pas înapoi, după care alergă după propriii bolizi, de lux și de ultimă modă. Clovnii se apucară să distribuie băutură, țigări și droguri, dar de câte ori încercau să se urce în autobuz, dispăreau de pe treapta externă, pulverizați în cenușă fierbinte. Un preot stropi mulțimea cu agheasmă, în timp ce marile fețe bisericești, venite cu alaiuri de cupeuri, limuzine, blindate și oportuniști așteptau invitații și culoare speciale. Fata privi pestrița adunare cu mâhnire. Oamenii încercau să-și umple mașinile cu toate ale pământului, cărând până și statui. Câțiva preoți ajutau pe cei simpli și pe cei ce înduraseră frigul să-și găsească locurile. Autobuzul porni, fără aplauze, fără claxoane, urmat de șiruri nesfârșite de mașini, avioane, rachete și motociclete.
Ajunși la palat, porțile se deschiseră numaidecât, trompete îngerești anunțând încheierea cu succes a misiunii. Dar după ce autobuzul trecu dincolo de porți, acelea se închiseră brusc, refuzând accesul prețiosului alai.
Bolizii și stăpânii lor rămaseră fără încotro și fără drum de întoarcere. Lipsiți de gravitație, fură înghițiți de radiere spiralate, special angajate să înlăture erorile Universului. Cei rămași acasă, foarte puțini, aveau șansa să lucreze pentru corectură. Răul fugise deghizat de pe Pământ, sperând să păcălească Eternitatea.
Vreme trece, vreme vine.
-Domnule Timp, domnule Timp, ați văzut cumva autobuzul trecând?
-Steluță căzătoare, am ațipit un pic în pauza de masă. Nu l-am văzut.
-A trecut urmat de un trafic infernal. Acum înțeleg de ce mama nu mă lasă să trec strada.
-Unde te grăbești?
-La școală. Abia aștept să văd cum o să motiveze doamna de astrofizică golul ăsta de ani în câteva secunde!
*Mihai Eminescu – „Glossă”
Lumină de ținut minte 