Lumină de ținut minte

Să fii bun, să fii bun, să fii bun.

Mereu îi spuneam să-și scoată prefabricatele din buzunare.

Bea, fuma, stâlcea cuvintele.

Măcar fii bun. Nu auzi?

Eu nu înjur. Nu mă bat cu pumnul în piept.

Atât știu. Taci. Taci. Mă doare capul.

Nu-l durea nici în cot.

Fii bun, nemernicule.

Umbla cu tot felul de golani. La miezul nopții îl apuca cântatul. La cântatul cocoșului îl apucau pandaliile. Pe la prânz cerea meniul. Calculatorul ștergea urmele de ruj.

Fii bun.

Râdea, își dădea singur cu pumnii în cap și iar râdea. Într-o zi a alunecat pe o banană, capul i s-a prăvălit pe-o șină și tocmai atunci s-a întâmplat să treacă acceleratul de șase.

Îmi spusese că la organizația de partid îl strigau Rumburak. Îl mințiseră . Capul i-a fost ciugulit de păsăret fără pregătire morală, nu mai rămăsese nimic de pus în dulap. Craniul i-ar fi putut ajunge să se împrietenească cu globul de cristal, chiar la masa proiectată pentru madam Sosostris sau poate în recuzita vreunui teatru. Se puteau face bani și din întreprinderi care nu ardeau la buzunar. N-a apucat, i-a călcat pe osatură o cireadă de vaci scăpată din grija unui marfar.

N-am mai avut ce să-i spun.

E drept că am câștigat la loto.

Măcar într-o duminică să fi fost bun, dar el nu trecea niciodată de lumânărar.

Acum îmi aduc aminte unde am mai citit povestea asta și doar îi spusesem și ei.

Fii bună.

Lumea crede că vorbesc cu trenurile.