O țară ca o primăvară ****

(google)

Pe câmpuri căpcăunii lăsat-au urme de beton și de asfalt,

în umbrele prea negre și prea roșii se-ncruntă un damnat,

ceții i s-a tăiat dreptul la respirație,

degeaba-mi scrii, de gând îți atârnă ultima negație.

La miezul nopții un tresărit de aripi adulmecă iertare,

un orologiu unge pustiul cu îmbunare,

dintre sprâncene dulci de liliac o lacrimă de rouă cât oftatul

s-a plâns de mila lumii și s-a dat de-a berbeleacul.

Steagurile s-au dezis de pofta masculină de război,

din ura morții s-a scurs praful de pușcă, plămânii de iarbă își iau pudoarea înapoi,

luna coboară îngânând treptele de întuneric,

urletul lupilor s-a pierdut într-un destin himeric,

câinele a fost alungat din smerenia lânii,

ciobănița caută de leac săptămânii.

Dumnezeu își înalță biserica în infinit,

alegând pe cei ce simt din cei ce s-au sfârșit.