Lumină de ținut minte

Ca la un semn și cârnații, și Werther, cu tăblie cu tot, au fost glisați și împinși într-un colț de penumbră, o altă tăblie luându-le locul. Cavalerii și-au tras piepturile înapoi, respirațiile atârnând de cuvintele rămase în imaginație. Pe masă fusese artizanat un câmp de bătălie în miniatură. Tancurile, avioanele, dronele, bombele, soldații, tot dispozitivul în așteptare de ordin de acțiune era făcut din pâine. L-am fărâmițat, am vărsat paharul de apă pe care-l păstrasem cu mine peste, și am modelat o biserică cum numai pe unde m-am născut mai văzusem. Firimiturile de pripas le-am aruncat pe geam păsărilor, ceva găinaț pe capetele trecătorilor nu era un preț prea mare de plătit.
-Putna, le-am zis, și numai din tânguirea clopotelor aș fi putut ridica o alta, și mai frumoasă.
-Putina, au dat din cap flămânzii, rămași la boțul de mămăligă.
-Doamnă! a strigat atunci peste masă majordomul cu pistol cu apă.
M-a condus spre o încăpere ce avea drept anticameră o bibliotecă, nu foarte mare dar mirosind a înțelepciune prăfuită. Domnul Putin m-a invitat să iau loc la o măsuță pe care o doamnă cu șorț înflorat servea deja ceaiul, în fața unei ferestre ce dădea spre grădină. Ne-am băut în tăcere ceaiul, ronțăind mulțumiți câțiva biscuiți de casă. Din grădină, trandafiri, crini, regine ale nopții, buruieni în căutare de arbore genealogic mai bine întremat, salutau mirosul de vanilie și lămâie scăpat pe geam afară. Pe o bancă un bătrân le vorbea împăciuitor păsărilor.
-Îl cheamă Nicolae.
-Cam câți Nicolae umblă liberi pe străzi?
Nu am realizat că vorbisem cu voce tare.
-Câteva milioane. Poate zeci de milioane. Nicolae a fost șef de gară. După schimbul de experiență al comunismului cu capitalismul a plecat cu nouă garnituri de tren, pline cu petrol, în America.
-Parcă plecau cu picturi și bijuterii …
-Nicolae spera să-și cumpere vaci în Texas.
-Pe atunci nu aveau și ăia petrol, de ce nu diopside?
-Mai aveau, dar știau că nu pentru multă vreme. Se cârpeau și ei cu reclame. Dumneata crezi în zodii?
-Le știu dar nu am încredere.
-Nicolae și-a cheltuit banii pe avioane personale și femei frumoase. Americanii cereau informații. Când a simțit că nu mai era mult a început să investească ce mai rămăsese în Rusia, motivând că, pentru exactitate, avea nevoie de concursul unor ofițeri de servicii secrete. Într-o noapte s-a trezit cu fundul pe jar, adormise cu țigara aprinsă și îi luase foc patul. S-a întors acasă. Parcă și zilele sunt mai lungi. Dumneata știi de ce?
-Poate pentru ca să-i putem vedea și pe cei pentru care nu am avut timp. Despre Margareta …
-Rușii au o slăbiciune pentru margarete, altfel nu ne-am fi putut întâlni.
Am lăsat o vorbă bună și m-am întors la mânăstire.
-Putina fără i. Când s-a înălțat astă biserică, voievodul care se cheltuise după o victorie în luptă, a dat să intre cu alai împărătesc. Ușile nu s-au deschis. A tras de ele Ștefan domnul Moldovei, a încercat și cu vorbă bună, dar ușile nu au plecat urechea. Un țăran care păștea o turmă de oi s-a apropiat de Măria-Sa:
“În biserică nu se intră nici cu paloșul, nici cu coroana pe cap.”
A scos Ștefan domn paloșul din teacă, și-a dat jos coroana de pe cap, și le-a lăsat pe treptele bisericii. Atunci ușile s-au deschis și Dumnezeu Însuși a coborât să tălmăcească Sfânta Scriptură.
Majodormul s-a grăbit să mă conducă spre limuzină, tocmai când le aduceam la cunoștință că și Moldova și Bucovina de Nord sunt ale noastre și ale urmașilor noștri.
-Margareta Pavlova Mâșkina, a spus sigur pe el, și un pic fericit, înainte de a închide ușa după mine.
Afară lumea se adunase ca la circ. Un tânăr ras în cap abia își putea stăpâni frica de a înghiți foc, stropind cu apă dintr-o pompiță trecută pe după ureche. O doamnă corpolentă, care își tatuase un păianjen în loc de inel, scuipa bordură de dantelă pentru perdele, mie mi-au prins de umeri niște aripi adunate din pene de gâscă, mi-au dat pe mână un bici și au dat drumul la dihănii. De foame ce le fusese își vânduseră cu toatele câte o coastă. Roata morții făcuse pană sub o motocicletă al cărei bărbos se bărbierea în oglinda retrovizoare cu cuțitul. Cu chiu cu vai, abia abținându-se să nu dea rânjetul clovnilor pe mâna ștergătoarelor de parbriz, și-a făcut apariția și limuzina, de data asta împingându-l în mulțime pe însuși Mihalachi Oficial. Deși celelalte zodii așteptau să finalizeze cursurile de protecția muncii și permisiune să se apropie de obiectiv, Mihalachi a mimat săritura prin cercul de foc, aproape răsturnându-se peste cazanul cu vată de zahăr. L-a prins la timp o franțuzoaică cu acordeon și lipsă de regrete. Am rugat un jongleur de portocale să sune pentru un taxi.
Abia după ce m-am așezat confortabil pe bancheta de vinil verzuliu, am remarcat firma colorată de pe frontispiciul clădirii: „Teatrul de arte din material plastic de pe Pechersk”.
-Sunt în turneu, mi-a răspuns un pic îngrijorat vechiul Nicolae, cel ce condusese de la aeroport. Margareta Pavlova Mâșkina locuiește peste drum de Casa Bulgakov, agenții culturali au pretins că te-au săltat din greșeală. Coana Margareta însă i-a ros urechile lui Mihalachi. Faptul că l-ai lăsat cu circul pe cap îl va enerva la culme. Un regizor tras pe sfoară de alt regizor, astea da vremuri de pace!

L-am privit lung pe Nicolae, toți eram pe cont propriu. În fața Casei Bulgakov un întreprinzător occidental împărțea drajeuri M&M. Am scos din buzunar un covrig cu susan pe care îl șterpelisem din coșarca dresoarei de macaroane, care inițial îmi ceruse pe el 100 de ruble. Nici nu am apucat să mă fac nevăzută când am auzit portiera limuzinei lui Mihalachi chemând credincioșii la rugăciunea de la ora 5. Undeva pe după zările vineții, sfinții miruiau fostele gemete de garnizoană.