În timp ce mironosițele pregăteau cafea, ambrozii și gustărele pentru petrecăreții culturali am urcat la etaj și am bătut la ușa biroului lui Dumnezeu. Era singur. Mironosițele pregătiseră un platou cu bunătăți și pentru dumnealui.
-Mă pregăteam să te strig.
Toți cei din casa lui Dumnezeu avem instalate sisteme telepatice.
-Iar a dat Aspazia iama în mere?
A început să râdă, dar nu a refuzat sendwish-urile cu caș și ridichi.
-Unde-s cuconițele?
-Se amuză la chioșc cu un domn vizitator, arhitect și pictor de natură veșnic vie.
-Ăla pe care l-au concediat de la Primărie? A căzut în greșeală cu niște fațade.
-Or fi în siguranță tantile? Poate dărâmă ghivecele cu crini!
-Liniștește-te, îngerașii au ieșit la plivit straturile. În fond, asta e casa lui Dumnezeu, fără griji, fără durere. Dar să revenim la eternitățile noastre. Te trimit în vacanță. O vacanță de lucru bineînțeles, dar tot vacanță se cheamă că e. Pe Pământ.
-Sfinții?
-Mai rău au făcut. Îngerii se întorc direct la infirmerie.
-Crezi că am șanse să reușesc unde au eșuat vedetele?
-Ei cred că numai tu.
-Sfatul bătrânilor?
-Nu, pământenii.
Și s-a pus iar pe râs, de am crezut că s-au zdruncinat cerurile și s-a născut o siameză de ploaie.
-Și cine, mă rog, i-a făcut să creadă așa ceva?
-Nu eu, zău, așteaptă un mare psiholog. Tânăr.
-Eu nu sunt psiholog!
-Conform diplomei, ești!
-Ce diplomă?
-Asta!
Mi-a vârât sub ochi o diplomă cu toate titlurile importante ale filosofiei și psihanalizei.
-Nu e reală!
-E una din problemele pe care trebuie să le remediezi. Băieții ăia au cumpărat inteligență inexistentă cu bani peșin. Trebuie să-i scapi și de prostul obicei de a fura la modul intelectual. Dar astea sunt cele mai mici dintre grijile tale. Succes!
Teleportările au câștigat mult în rapiditate în ultimele secole. Drumul spre Pământ trece prin iad, ca să ne obișnuim cu carențele. Le-am încercat personal.
Când am ajuns pe Pământ am dat să fug înapoi. Dumnezeu mă plantase în fața unei case care mai avea puțin și-și ținea respirația. Vacarmul ar fi acoperit oricum orice urmă de flori de primăvară. Bătaia era generală și multinațională. Am crezut că nimerisem de Halloween, chiar înainte de victorie. Vampiri se mușcau cu alți vampiri, iar câinii veneau de peste tot și mușcau pe toată lumea. Niște invizibili purtători de perucă își dădeau cu cărți în cap. Dacă nu ar fi purtat perucă nimeni nu ar fi știut de ce au fugit cărțile de la bibliotecă. O herghelie de cai scăpați liberi se ruga să-i transforme Zâna Bostănel în inorogi, potcovind urlete pentru toată adunarea. Unii lilieci înfloriseră, alții zburau, concurând cu banner-e cu instrucțiuni de igienă personală. Păianjenii, scheletele și gândacii își făceau de cap în boscheții uitați de grija comunală. Niște pirați cu meduze pe post de pălării se răfuiau cu bețișoare de numărat aritmetică. Călugării se împărțiseră în grupuri de bătut toaca, de afumat cu șomoioage încuscrite și de mânuit un fel de mojare cu pistil la exterior, care dăngăneau pe trepidația urechilor. Spre cer se înălțau rugi, incantații, înjurături, strigăte, insulte. Toți păreau să creadă că așa se câștigă dreptul la eternitate.
Am bătut pe umăr o florăreasă care privea uluită la fluidizarea peisajului. Câțiva tineri făceau dragoste precum le sugerase propaganda de plastic.
-Nu se mai spovedește nimeni?
Femeia m-a privit de parcă tocmai căzusem din cer.
-Toate sunt codate, ca la armată. La școală ne învață să nu ne batem capul cu așa ceva.
Le-am strigat frumos să facă puțină liniște. Am folosit cuvinte de manifestat respect. Apoi am urlat. A fost nevoie să apuc un fulger de mânecă și să dau cu el de asfalt.
După aceea toți au început să vorbească hindu. A fost nevoie să strig și după o ploaie. Deși se prefăceau că nu înțeleg ce spun, traduceau corect, prin semne. De câte ori încercam să comunic civilizat, scoteau din buzunare niște oglinzi de lipsă de viață personală, pe care le unduiau ca pe niște brichete, ca la concertele de muzică nedomesticită. Continuau să se înghiontească și să se plesnească între ei, uneori schimbând găștile. Niște zburătoare binecuvântau digestiv toată hărmălaia. Într-o pauză de calmare autoimaginativă l-am sunat pe Dumnezeu.
-Unde m-ai trimis?
-Unde crezi?
Lumină de ținut minte 