- TS Eliot – un nemernic care încă mai încearcă să distrugă Binele, slugărnicind diavolul chiar și de dincolo de moarte
Când TS Eliot m-a invitat la o plimbare prin țara care își pierduse identitatea am acceptat cu entuziasm. M-am așteptat la niște mimări de pași agale și un pic de conversație, implicație fără nevoie de prea multă rostire. Poemul cu talie de viespe este un număr de iluzionism, o înșelătorie. Spune mai multe povești și se ferește de lumină în mai multe unghiuri. Citit de la sfârșit înspre început spune Povestea Zeilor. Citit după normele politeții, de la cap la coadă, reprezintă Povestea Eroilor. Spun coadă pentru că diavolul e cel ce vorbește în numele tuturor personajelor. Diavolul, eternul egoist, își dorește să fie și producător, și regizor, și scenograf și cel puțin un secol de personaje. Eliot s-a întors în viață pentru a-și asista poezia, un Tiresias care vede doar prin ochii celei pe care încearcă s-o îmbrobodească, alergic la sentimente copleșitoare. Povestea Zeilor e o sculptură modernistă a cutiei Pandorei, Povestea Eroilor e ceea ce englezii numesc ‘a can of surreal worms’. Povestea Zeilor e un concentrat al tuturor credințelor și miturilor, Povestea Eroilor e o pricină de pețitorie, favorizând un candidat urât, obraznic, rău, păcătos și narcisist. Citit în spirală poemul spune povestea unei călătorii intergalactice, în căutarea iubirii, din punctul de vedere al unui zeu care nu înțelege iubirea, dar care încearcă să și-o însușească prin tot felul de înșelătorii. Povestea Zeilor e o poveste despre putere și exercitare de control. Povestea Eroilor, privită dinspre Lumină, e un strigăt de eliberare. Adevărul e în ochii celui care le deslușește.
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.” (Evanghelia după Ioan, Noul Testament, vezi Bibliografie). Literele ascund la rândul lor povești, și nu mă refer doar la chinezării. Pe tabloul alfabetului grecesc, între narcisistul ‚alpha’ – fluturătorul din floare în floare și narcisistul ‚omega’ – cel înduplecat doar de pistil se manifestă verbul a ‚fi’ – povestea vieții, în toate formele ei. Eliot a fost un bărbat Omega, chinuit de propriul narcisism, copleșitor. Ca la orice primă întâlnire, am schimbat ceva plezanterii și am fost surprinsă să descopăr că deși fusese etichetat drept un mare timid Eliot își susținea de-a dreptul ofensiv părerile, una dintre ele fiind că eram foarte asemănători. Nici nu se poate eroare mai shakespeariană! Pentru că diavolului i s-a atribuit un număr iar viața a fost o curioasă din naștere, numerele s-au amestecat cu cuvintele, ducând la apariția metaforelor și a teoriilor științifice. Chiar și așa, nu se poate să fi existat alți doi naufragiați în poezie mai diferiți. Eliot s-a închinat diavolului, i-a construit și servit biserica, a îndepărtat poezia de emoție, a fost un adept al războiului și al puterii, un cinic, a făcut parte din Loja Neagră, una dintre extremistele lojelor masonice. S-a crezut dumnezeu. Eliot a fost un geniu, pustiu, cum ar spune Eminescu, și rece. Eu sunt toată prostia de care el nu și-a permis să se bucure, lumină, pace și emoție, iubire. Naivitate. Amândoi am fost trecuți prin iad, înșelătoria vârându-și coada în alegerile noastre. Și totuși, marea înșelătorie literară conține și Adevăr.
Nu știu ce l-a făcut pe Eliot să aleagă calea și să creadă povestea diavolului. Poate că eterna poveste a bestiei, cea care ar vrea să credem că a fost încușcată de o vrăjitoare care se fofila să prindă un rol într-o epopee a cavalerului dreptății. Poveștile creștinismului sunt mai vechi decât însuși creștinismul, aceleași pilde și teme fiind întâlnite și în mitologii arhaice (de pe tot globul pământesc), lupta dintre bine și rău părând să mențină Universul în mișcare. Lumea își caută, iar când nu-l găsește i se impune, echilibrul. Deși poveștile frumoase, hollywoodiene, spun că frumoasa salvează bestia și împreună reinventează ‚happy ever after’, sfârșitul poveștii e tot o înșelătorie, în realitate nu a existat iertare fără sacrificiu. Mai e și problema masoneriei. Adepții se numesc free-masons, dar mie îmi sună mai mult a strigăt de eliberare. Diavolul e un stăpân egoist, care nu se dă în lături de la înregimentarea prin înșelătorie. Pare să fi fost un laitmotiv și pentru poem, și pentru decriptare. Vi s-a întâmplat să semnați contracte fără să citiți scrisul micșorat cu gânduri ascunse? Mulți masoni ajung în loje crezând că au de câștigat prestanță, faimă, recunoaștere, avere, cunoaștere. Mulți ajung din pură lăcomie, alții se lasă furați de rău de mici. Diavolul le oferă o posibilitate de îndeplinire a dorințelor, ținând însă strâns de hățurile puterii. Blagosloviții au plătit foarte scump favorurile, cu propria libertate și cu ce au iubit mai mult. Nu se poate să nu vă aduceți aminte de povestea lui Rumplestillskin, domnul Piele Tăbăcită. Vi se pare că TS Eliot a fost o victimă? Amintirea îl prezintă ironic, devotat diavolului pe care l-a crezut a fi îngerul căzut în păcat – Mihail, până în ultima clipă a vieții sale, dobândind prin răul făcut dreptul la reîncarnare, sufletul fiindu-i răscumpărat prin dragostea celei de-a doua soții. Îngerul care a plătit călătoria, biletul de îmbarcare, a fost însă prima lui soție. Nu am văzut nicio urmă de regret în comportamentul lui Eliot, din contră, a lăsat să cadă și vina și uitarea pe povestea acelei femei. Un laș. În schimbul reîncarnării bănuiesc că Eliot a trebuit să promită ajutor diavolului în a-și ogoi visul de putere, pe lângă ofranda unei alte femei frumoase, adicătelea cuminți. Florile răului, surprinse baudelairian, sunt metafora de acoperire pentru toate femeile-înger, cele care păstrează bunătatea și compasiunea, viața de fapt, alerte pe Pământ. Ca și în mitul meanotaurului sau în povestea virginelor din raiul Islamului, cei care au primit bani, faimă, putere au fost obligați să dea ceva la schimb diavolului, ceva frumos. Eu sunt o adeptă a speranței în Bine și sper ca astfel de contracte să nu mai existe, să nu mai fie posibile, să dispară, le declar nule și neavenite; ele trebuie reziliate pentru că sunt practic niște înșelăciuni; bunătatea trebuie să fie eliberată din ghearele răului, iar răul trebuie să-și îndrepte singur păcatele și să plătească pentru ele cu propriile cazne. Trebuie să se facă dreptate.
În poemele sale, Eliot a amestecat antisemitism cu misoginism, participând în mod egal la înfăptuirea răului. Și-a dorit însă să fie prins. Forma completă a poemului, precum și explicațiile, au fost tăinuite de Ezra, armurierul (Hephaistosul iadului) și omul de legătură al diavolului, în arhivele masoneriei negre. Și astfel, deși toată lumea continuă să se mintă că Eliot ar fi o enigmă, masoneria deține de fapt explicațiile. Că nu ar vrea să le facă publice, e o altă poveste. Eliot a fost un clarvăzător, iar masoneria și-a dorit dintotdeauna să acceadă la putere, cu orice preț, de aceea a păstrat atât de bine secretele. Nu i-a reușit însă. Planurile răului sunt și au fost sortite eșecului. Pentru că cel care a creat Universul e Bun.
Eliot a reușit să fie și antisemit și misogin în același timp. The Jews sunt și evreii și The Jewels, bijuteriile, femeile, cele mai prețioase dintre inele (nu se poate să nu fi văzut trilogia Stăpânul Inelelor). Acum știți cine le vinde și cui. Nici în film nu a fost vorba de vreo salvare a Binelui, care se poate salva de unul singur liniștit, ci a fost răsturnată în oglindă o salvare a răului, pentru prostirea simțitoarelor. De aceea militez pentru dreptate. Pentru justiție. Eliot a proorocit crimele împotriva evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial, punând în același timp la risc și soarta femeilor. Bijuteriile sunt însă cele mai scumpe și mai valoroase produse ale vieții. Femeile sunt Viață. În poezia ‘Editorul de jurnale de călătorie din Țara Îngerilor: Plumbuitul cu țigară’, Eliot a susținut că șobolanii ar fi lucrat sub acoperire pentru a sabota bijuteriile, precum șobolanii care infestează stațiile de metrou. Banii au fost de găsit la bestiile păroase. Elitele l-au ridicat și înfumurat pe Hitler la putere, carnagiul celui de-al doilea război mondial datorându-se schemelor de putere ale acelora. Eliot, Pound și ceilalți dricari nu au fost niște oameni buni. Eliot i-a cinstit diavolului biserică, promițând să mai încerce ceva planuri și la reîncarnare, a mai făcut adică încă un împrumut/pact pentru o nouă viață, promițând ofrandă pe măsură. Nu se va ține de Cuvânt, pentru că a trădat Cuvântul.
În poemul ‘Boșorogi’ (din grecescul γεροντίων), Eliot, de fapt vocea diavolului prin Eliot, cel ce spune aceleași povești, mereu și mereu, prin toate formele de artă, își divulgă noul mijloc de transport și intenția de a bloca ochiul în trilogia: Olandezul Zburător – Dadaistul de la Bruxelles – Sceptrul negru de la Londra. Specificații sunt muzele care ar trebui să farmece prostia. S-a mizat pe dorința Binelui de a salva Viața, ce nu și-au dorit masonii e Dreptate, tocmai de aceea trebuie să se facă Dreptate. Arhivele masoneriilor vor deveni până la urmă publice, fețele simandicoase vor cădea în dizgrație publică. Reîncarnarea a existat dintotdeauna, e de fapt o reîntoarcere în iadul pe care masonii ar intenționa să-l creeze pas cu pas, mereu și mereu. Sufletelor bune le este rezervată eternitatea și probabil o altă planetă. Istoria religiilor e și o poveste a extratereștrilor, în fond Isus, Mihail, Satana, Adam, Eva, Buddha, Mohammad sunt toți picați din cer, aceeași poveste fiind ticluită pe înțelesul tuturor. Pământul a fost inițial un fel de Rai. Apoi Dumnezeu (Allah, Brahma, Mastermind) a trimis niște păcătoși să-și ispășească păcatele, înflorind viața pe Pământ. Infractorilor li s-a dat astfel posibilitatea creării propriului Rai. Păcătoșii au venit de pe mai multe planete, un fel de exil ca cel care a dus la dezvoltarea Australiei, așa după cum o știm astăzi. Sau povestea Americii. Tărășenia s-a transformat însă în colonialism. Păcătoșii nu și-au înțeles menirea. Atunci au fost trimiși învățători care au predat lecții de etică, protecția muncii și protecție civilă, bunătate, compasiune, etc. Satana însă, trimis să dea extemporal, a promis putere, bani, desfrânare. Rezultatele s-au văzut imediat. Eliot, deși a avut darul clarviziunii și al proorocirii, l-a folosit în favoarea răului. Să fi fost faima cea care l-a aruncat în puterea diavolului sau a crezut sincer în rău și a sacrificat tot ce-a avut doar pentru a se mai întoarce o dată pe Pământ, pentru a mai face și alt rău? Reacțiile pe care le-a avut la întâlnirile întâmplătoare, pe aleile poeziei, cu cel care i-a adus aminte de cea de a doua soție, Valerie, precum și cu cel care a moștenit ceva din Ezra au fost cât se poate de neașteptate. Spiritele se detașează de emoție, dar reacționează energetic, fizica ar putea probabil explica fenomenul, poate e vorba de un fel de reactivare a amprentei memoriei (déjà vu-urile, deja-gânditele mai exact). Ar mai putea exista o teorie alternativă a reîncarnării, în care bărbații ar locui corpuri de femei și invers (aceasta ar putea explica și homosexualitatea), cei răi fiind obligați să ghideze alți răi spre bine. Sună a pace.
Deși el a crezut că îl voi înțelege, nu am încredere în Eliot (Etoile, căzut și el dintr-o stea). Bătrânul Samuel l-a numit Godot, opposite God (Dog în reflexie, trimitere la constelația Canis Majoris și Sirius, Alpha, dog star), îl considera probabil venit de pe Omicron, din constelația Andromeda. Ot mai poate însemna și fiul, fiul lui Dumnezeu, dar nu e cazul. Diavolul e însă dumnezeul elitelor (masoneriei) așa că pentru ele alăturarea ar avea înțeles. De fapt fiecare masonerie, lojă majoră, are diavolul ei, s-ar putea chiar ca numărul lor să coincidă cu numărul arcanelor majore din Tarot. Toate acestea se regăsesc în Povestea Zeilor, care acoperă, ca rezumat, mitologia antică, toate religiile și arta.
Și eu și Eliot am căzut de acord să începem cu începutul, adică cu Povestea Zeilor. Prima linie din poem devine: ‘Shantih shantih shantih’. Shanti e o mantră, o rugăciune de pace din Upanishade, care de obicei se încheie cu sunetul considerat primordial Om (A-u-m în sanscrită) urmat de trei shantih-uri. Eliot a schițat crearea Universului. Pace deplină apoi Aum (Boom, Big Bang) implozia din care s-a născut Universul. Om (A-u-m) e o trilogie: spirit, suflet, corp (sufletul fiind emoție, avem de-a face cu inteligență spirituală și inteligență afectivă, rațiune și intuiție), după cum și cele trei liniști interioare care urmează formează tot o trilogie. Poemul începe și se sfârșește cu tăcere, pace, de oriunde ar fi apucat, despărțind lumea așa după cum o știm de Timp, revelând ciclicitatea reîncarnării. Om sunt și coordonatele punctului din care începe pentru el Povestea Zeilor, un fel de Olimp, poate să fie Omicron din galaxia Andromeda, o galaxie spiralată din apropierea Căii Lactee, numită și M31. M31 l-ar descrie pe Mihail, idolul lui Eliot, și numărul preferat al diavolului, văzut însă în oglindă. Încă mai încerc să mă lămuresc în privința poveștii cu Christ și Antichrist, pe moment ambele povești îmi par tarate. Mai există însă și un Omicron2, în constelația larvelor – Pupa sau Naosul, acolo pe unde bâtuie Olandezul zburător și pe unde se încețoșează Marele Nor al lui Magellan. Cam tot despre călători în timp ar putea fi vorba. Miturile și legendele ce sunt asociate planetelor și constelațiilor spun ceva adevăr și despre extratereștri, adică tot felul de alți îngeri căzuți.
OM mai înseamnă și numerele zero și unu. Începutul. Iodul, un fel de God cu numărul 1, este un halogen la fel de vechi ca și Universul. Tradus din greacă înseamnă violet, la temperatura camerei are însă o culoare metalică. Are numărul atomic 53 și masa atomică relativă 127. Se găsește în apa mărilor și e esențial pentru organismul uman, în sinteza hormonilor tiroidieni (vezi link-ul de pe Wikipedia de la Bibliografie). În exces poate să provoace palpitații, în lipsă poate duce la cretinism. Iodul pare să cunoască formula echilibrului dintre emoție și inteligență. Vecinul de la numărul atomic 54 e Xenonul. Xenon 129 e folosit în medicină pentru iluminarea organelor în timpul scanărilor de tip RMN. Xenonul este și un ajutor în studiul formării și evoluției sistemului solar. Xenonul 129 e privit și ca o descompunere a izotopului Iod 129 (Xenon – 131 masă atomică relativă în Tabloul lui Mendeleev). Nici cifrele, nici cuvintele nu sunt întâmplătoare în Univers, există o legătură între ele, în termeni domestici aceasta se numește socializare și a fost una din lecțiile coronavirusului.
Pe scara care în această poveste coboară din rai (în cea a eroilor urcă) urmează încă o trilogie: ‚Datta. Dayadhvam. Damyata’. Cei trei de ‚Da’ semnifică vocea tunetului, tot în Upanishade, și înseamnă: să fii milostiv, să arăți compasiune și să reziști tentației (Swami Krishnananda, vezi Bibliografie). Se spune că zeii, pământenii și diavolii l-au întrebat pe Brahma (Creatorul), imediat după facerea lumii, ce au de făcut. Răspunsul a fost trilogia ‚Da’-urilor explicată deja, cu alte cuvinte FIȚI BUNI, PROTEJAȚI VIAȚA. În povestea zeilor ‚Da’ ar însemna iertare. Tot în budism și în hinduism îl avem și pe zeul Indra, un fel de Zeus, stăpân pe ploaie și pe soare (viață), care ține în mână un tunet și o sabie. Un fel de zeu al dreptății. El este cel ce răsplătește karma pozitivă, faptele bune. Pare a fi un fel de zeu Marte, mai degrabă, cel care stăpânește zodiile vieții și ale morții, Berbecul și Scorpionul. Deși Eliot invocă iertarea, titlul primei părți, de la sfârșit spre început – Ce-a avut de zis tunetul, pare mai degrabă un act de dreptate, un avertisment că va veni și o Zi a Judecății, că se va face dreptate funcție de faptele săvârșite de fiecare, o temă comună a celor mai răspândite dintre religii.
Poemul lui Eliot se bazează tot pe simboluri. ‚Da’ este unul din exponenții masoneriilor în lupta pentru putere. Pentru că poemul folosește și reflexii și răsturnări în oglindă ‚Ad’ devine un al doilea exponent, ‚Dv’ putând fi o a treia variantă pentru inamicii vieții.
Toată înțelepciunea masonilor e codată în simboluri. Simetriile și antisimetriile se bazează pe logică. Multe din însemne reprezintă caligrafierea constelațiilor.
Poemul sugerează că Viața va triumfa, atacurile masonilor trebuie oprite. Ființele umane sunt stăpânele de drept ale Pământului, spiritele răului nu au decât să se întoarcă de unde au venit.
Bibliografie:
http://www.bibliaortodoxa.ro/noul-testament/35/Ioan
https://www.grimmstories.com/en/grimm_fairy-tales/rumpelstiltskin
https://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/poets-clash-over-anti-semitic-eliot-1335055.html
https://www.britannica.com/biography/Buddha-founder-of-Buddhism
http://www.bbc.co.uk/religion/religions/hinduism/deities/brahma.shtml
https://en.wikipedia.org/wiki/Shanti_Mantras
https://en.wikipedia.org/wiki/Andromeda_(mythology)
https://en.wikipedia.org/wiki/Andromeda_%28constellation%29
Lumină de ținut minte 