Spațiu și timp.
Trecuse demult ora mântuirii de păcate când dangăt de clopote și bătăi la poartă stârniră un pic de mirare în toți ai casei. Nimeni nu s-a deranjat însă să-și mute curiozitatea la fereastră, cu toții ne mulțumeam să descoperim lucrurile la timpul lor, fără a le presăra ademenire pe urme. Până la urmă era însă treaba mea să descâlcesc după ce mai alergau rătăciții de drum drept. Cineva scăpase grijile lumii pe umerii mei mici, frumoși și fragili.
Am ieșit la poartă, strigând încă din pragul ușii casei:
-Nu-i nevoie să treziți toate lătraturile din vecini, pisica nu a catadicsit încă să coboare pentru micul dejun. Dacă ați trezit totuși conștiințele atunci bună să vă fie inima! Ce doriți?
-Dimineață bună, frumoasă doamnă.
-Frumoasa doamnă citește ziarul, eu sunt managerul familiei.
-Dimineață fructuoasă, scumpă gospodină.
-Abia ce a sunat de primăvară, dar o să păstrez urările la biblioteca orașului până la toamnă. Dacă vindeți cumva asigurări pentru ultrasonice ați nimerit la doar câteva mile de ani-lumină de anti-tinichigeria înaripatelor. Circulăm ecologic și pe proprie răspundere. Sau poate căutați prăvălia lui Moș Ene, care vinde acid ribonucleic pentru gene.
-Nu, nu, și iarăși nu! Puțină naivitate, v-aș ruga, și nu mă mai amenințați cu coada măturii, măcar pentru câteva minute. Sunt un amărât. M-au concediat când au realizat că mă apropiam cu pași mult prea grăbiți de pensionare și nu-mi vopsisem încă nici perciunii, nici sprâncenele. Încerc totuși să-mi câștig existența cinstit, aș spune parol dar nu am plătit încă taxă pe cuvânt.
-Ce vindeți, fructe și legume? Poate Tanti Paraschiva sau chiar Anuța să cumpere ceva de dulceață pentru nen-su Georgel. Nenea Ioachi e plecat la sala de meditație.
-Scumpă doamnă …
-Iar începeți?! Terminați cu gândurile cu prostiile!
-Vă rog să acceptați umilul meu respect. Când spun doamnă mă refer la toată răbdarea pe care ați dovedit-o ca parte de conversație. Doamnă dragă, vând picturi!
-Picturi? Să las să plece atunci o strigare pentru domnul Grigorescu.
-Aveți un Grigorescu?
-Domnule Grigorescu!
Casa, deși cam între nori, era înconjurată de tufe de iasomie. De după o astfel de cea_mai_scumpă_de_pe_lume bijuterie și-a făcut apariția, rubicond și bine dispus, domnul ajuns în discuție.
-Vi-l prezint pe domnul Grigorescu Vasiliu Birlic, bun vecin și prieten al gazdelor.
-Expert contabil pe ștatele de plată, dar mare amator de giuvaieruri amanetate la anticariat. Vindeți și clasici?
-Mihăileanu Brăila. Nu, domnule, doamna s-a grăbit și nu mi-a acordat prea mult credit. Sunt arhitect de meserie, în șomaj tehnic din păcate. Pictez icoane ca să-mi câștig existența.
-Păi, de ce nu ați spus așa de la început? Tanti Paraschiva, tanti Ana, poftiți la acuarele! Domnule Grigorescu, poate nu vă supărați să îl însoțiți pe domnul arhitect la pavilionul de la marginea grădinii, un chioșculeț de fapt, pe unde se țin de bârfe trandafirii. Trimit o fetișcană de la bucătărie cu cafeluțe și prăjiturele.
Tantile Paraschiva și Ana șchiopătau deja, cu gânduri cu tot, de bucurie. Am apucat să mai aud că domnul arhitect picta și pe pietre de râu, credeam că le-ar fi stat bine cucoanelor, pictate din profil, pe sub teiul donat de domnul Eminescu. Domnul Grigorescu abia aștepta să menționeze ceva despre comenzi.
Lumină de ținut minte 