Lumină de ținut minte

(Foto ihearthollywood.com)

Aș fi putut să-i pun piedică. Dacă m-aș fi înțeles vreodată cu guma de mestecat aș fi putut să-i expun șpagatul pe canat și să las ușa să se scuze de schimbarea orarului. Bătrânul care înțelegea limbajul bagajelor mă privea amuzat de după un pămătuf de dat cu praf în ochi.

-Conu’ Mihalachi și-a scos costumul de bun de la naftalină. Poate vrea să vă invite la film.

Atunci s-a dat cortina de perete și a dat să intre gladiatorul.

-Marc Antoniu, mi-a șoptit moșul. Mamzela Cleopatra are programare la croitorie, pentru retuș, a recitat frumos, ca la teatru.

Și mi-a făcut vânt pe ușă afară. Mihalachi s-a dat la o parte la timp, altfel ar fi mirosit a halva toată ziua. La croitorie ținea prăvălie un turc. Toate mărimile fuseseră gândite petite. L-am întrebat de unde se îmbracă persoanele fără pretenții de tocuri și mi-a arătat cu degetul un magazin Armani. Din fericire m-a găsit croitoreasa pe mine, o doamnă cu manichiura extrem de ascuțită, cu siguranță o ajuta la însăilat. Rochia era frumoasă, dar costa cât o croazieră în Pacific. Doamna m-a asigurat că fusese plătită de Mihalachi. O cumpărase probabil pentru sa petite. Am luat pachetul, ca să nu trebuiască să încerc și eu vreo trei, rochii, și m-am întors la Casa Bulgakov. Bătrânul mi-a spus că Mihalachi comandase rochia pentru mine, era certat cu sa petite și probabil încerca s-o facă geloasă. Cu moșul m-aș fi simțit în siguranță la orice birt de la marginea orașului, cu Mihalachi nici la farmacie. Mi-am scuipat de trei ori în sân, am zis un Doamne-ajută și m-am dus în camera mea. Pisica mă scăpase de șoarecele din oglindă.

-Mi-au.

-Mie nu.

Atunci am văzut scrisorica. Niciodată pierdută, ci regulamentar livrată. Mirosea a soluție pentru purici. Bietul Mihalachi, nu numai că se cheltuise dar se luptase și cu scărpinatul. Mă invita la o petrecere în cadru restrâns, conturi bancare și intelectuale de rang înalt, dobânzi fără publicitate. Se scuza pentru neînțelegeri într-o propoziție fără pretenții de teorie literară, mai seacă decât tusea măgărească.

Mi-am pus rochia împaietată și m-am așezat în fața oglinzii, să vadă și ea ce se mai poartă la Paris. Învățată cu mama vitregă, mi-a arătat și ce-aveam pe sub desuuri. Mihalachi mă invitase la o prelegere X-ray, eleganță direct de la osatură. Mi-a trebuit o oră să împrumut o cutie de folie de aluminiu de la bucătărie, bucătarul acuzându-mă că încerc să îmi construiesc propria antenă. Am fost nevoită să-mi mulez folia de aluminiu pe corp, pe sub rochie, pentru că nu-mi adusesem de-acasă nici centură de castitate, nici combinezon. Lui Mihalachi foșnetele îi dădeau sughițuri.

De la petrecere lipsea șarpele. Sau poate sâsâia sub acoperire. Îi vedeam pe toți ca la merărie, fără elastic. Numai eu m-aș fi putut recomanda drept baba cu chiloți de tablă. Vârsta celorlalte doamne și domnișoare, chiar și cea a domnilor, se măsura în cusături. Mihalachi s-a prefăcut că-mi suflă o firimitură de pe umăr, ordonându-mi să scap de folie. M-am scuzat și am ieșit din clădire pe geamul de la baie. La colțul străzii, o domnișoară încă drăguță își scosese blana de crocodil la măturat trotuarul. După ce i-am povestit de onorata clientelă nu a trebuit să mai scot niciun ban din buzunar. Am făcut schimb de recuzită și ne-am văzut fiecare de treabă. La un semn s-a umplut strada de taxiuri.

Pe Igor l-a lăsat Dumnezeu pe lume să fie dezamăgit. S-a plâns de nevastă după care s-a jurat că era văduv. Mi-a arătat banii din portofel, a scos de sub scaun o căciulă de vulpe argintie și din torpedou un inel cu diamant sintetic. Mi-a promis și mașina numai să-i dau un pupic. Uitasem să-mi dau jos folia de aluminiu și începuseră deja să mă treacă sudorile. Igor se săturase de dușuri reci. Am lăsat banii în căciulă și m-am dat jos din mașină. Până la Casa Bulgakov am adunat după mine toți traficanții de grăunțe de mac. Moșul și-a făcut cruce și a sunat la Poliție.

Artiștii își sărbătoreau amintirile din copilărie. Cantina fusese împărțită în ateliere de pirogravură, de traforaj, de croșetat, se picta cu acuarele, se scriau versuri cu pene de struț. Polițiștii nu aveau ochi decât pentru cizmele peste genunchi. În loc de declarație am scris un reportaj despre uitatele războaie din Afganistan. În case lipsite de zgomotul străzii, copii fără amintiri mânuiau coarnele negre ale unor jocuri cu mortăciuni. Speranța moare ultima.

M-am retras în dormitor și am scos la iveală ultima Eugenie cu cremă de lămâie pe care o adusesem de acasă. Într-un oraș departe, niște tâmpiți cântau la spermatozoidul morții.