Lumina pierdută a sufletelor de funingine IV

(gardenerdy.com)

Eliodor Ciobanu era un bărbat frumos, nechinuit de vanitate. Zâmbea mustrător, nu de ochii lumii își sacrificase timpul, ci pentru că viitorul era mai înainte de toate cuvânt. Din priviri lumina i se îmbrăca în bleumarin. Numai pentru filosofi lumina e un întuneric întors pe dos. Mă îngrijora faptul că mă considera perfectă pentru ce-și pusese în gând. Îmbrăcasem verde în semn de solidaritate cu iarba fugărită de la oraș.

Noi oamenii suntem cu toții zile de azi, deși unora le-au mai rămas printre dinți rămășițe ale zilei de ieri. Zilei de mâine îi declarăm prietenie la cataramă deși toate poveștile pe care ni le citim la ora de culcare aparțin tot vinovăției de ieri. De aceea mă rog, nu mă rug.

-Vreau să te recomanzi Liliana, lumea slavă rezonează la afinități.

-Nu vorbesc rusește, până și elucubrațiile de limbă engleză au fost alese să înlesnească doar dialogurile în pregătire. Nu mă așteptam să vorbiți românește, mă așteptam însă să beneficiez de serviciile unui translator.

-Văd că nu ți-au spus mare lucru despre mine, poate e mai bine așa. Te rog să mi te adresezi cu Eli, mă recunosc mai ușor.

Nu știu dacă avusese cineva curajul să-i spună că ziua înflorea de pe surâsul lui, aveam inspirație pentru cel puțin zece poezii. Și o poveste.

-Nicolae, oprește, te rog, pentru câteva minute, am de ridicat un pachet.

Nicolae nu m-a lăsat fără vorbe.

-Domniță, dacă înțelegi ce se petrece la Moscova, înțelegi ce se petrece în întreaga lume. Aici toate lucrurile importante sunt aruncate sub tăcere. Zarva liniștii. Zarva liniștii nu poate opri din drum adevărul. Poartă-te de parcă ai fi rusoaică, e adevărat că apariția dumitale nu poate păcăli pe nimeni, dar cei ce țin minte se sclifosesc prea mult de propria atitudine. Nu întoarce niciodată capul, chiar dacă te simți urmărită de o haită de lupi și auzi ursul cum bate din lanțuri, privește doar înainte, de documentările dumitale depinde viața a milioane de necăjiți. Eli îmbătrânește, uneori îl cred obosit, are nevoie de ajutor.

Am început să râd, nu de înțelepciunea lui curată, ci de derizoriul în care mă aruncase.

-De la mine?

M-a privit trist. Când și-a întors însă fața către stradă am apucat să-i văd zâmbetul triumfător în oglindă.

Polichinelle se prezentase deja lumii, numai eu nu știam cum arată.

Eli s-a întors cu un buchet bogat de flori de câmp și nuferi. O alegere neașteptată. Nu pentru el.

-Orhideele s-au epuizat, alergate de banii oligarhiei. Nu te-am așteptat cu flori la aeroport pentru că mi-am dorit să-ți ghicesc mai întâi intențiile. Acum știu că-ți petreci gândurile neobservată. Dezamăgită …

-…deloc.

Abia când am apucat buchetul de flori mi-am dat seama că de la subsuori îi atârna legat cu șnur roșu și închis într-o cutie elegantă, cu vizor, un trandafir roșu.

-Tata a fost un trandafir roșu. Un rege al grădinii înconjurat de propriii spini.

Cu Eli nu existau substraturi frivole, cuvântul se încărca de dragoste părintească. Părinții mei se poticniseră de dorința de echilibru, bătrânul domn se inserase în viața mea cu gândul de a rămâne.

-Îndreaptă-ne spre destinație, Nicolae. Ulița Sadovaya, fostul 302 bis.

-Maestrul …

Un fior negru m-a cutremurat.

-Muzeul Mihail Bulgakov. O să găsești timp să filtrezi intențiile artistice ale Moscovei, vreau însă să începi documentarea imediat. Nu te încrede în nimeni. Nu asculta de cei ce vorbesc cu accent. Evaluează și notează. În gând, când nu ai hârtie și stilou. E foarte important să pari mereu uimită, să nu te arăți a pricepe. Uimirea e cea mai rentabilă formă de turism. Păstrează-ți mintea limpede, învață despre oameni, ferește-te de repetiție fără educație morală.

-Nu înțeleg, de ce atâta tam-tam pentru o simplă vizită la muzeu?!

-O simplă vizită la muzeu … Liliana, tu nu ai niciun motiv să te pierzi prin odăile muzeului, tu ești așteptată la casa de nebuni.

Ochii ni s-au întâlnit într-un schimb de înțelegeri tacite. O Doamne, cum de se întâmplase să fiu eu?

Ar fi trebuit să fi făcut parte din intuiție, fusesem angajată de Ministerul Sănătății, nu de Ministerul Culturii. Partea luminoasă era că la nebuni eram mai în siguranță decât la tuberculoși. O presimțire însă mi se prinsese de încheietură și nu-mi dădea pace.

-Au cumva pacienții impresia că sunt personajele cărții lui Bulgakov?

-Pacienții sunt întotdeauna niște personaje. Nu stau însă într-un singur loc, de aceea mizăm pe tine să le prinzi povestea. Poate găsești ceva ce nouă ne-a scăpat. Cei fascinați de cifre uită să mai vadă. Să nu-ți fie teamă, oamenii mei de încredere îți stau de pază. Nevăzuți, neștiuți. Ar fi trebuit să spun dacă cumva ți se face teamă …

Zâmbea cu adevărat luminos.

-Ți-l las și pe Nicolae, te va însoți în perindările prin împrejurimi, când vei simți nevoia de aer curat. Nu te îndepărta însă prea mult de Moscova, orașul e aglomerat și te ascunde în siguranță. Cel puțin până sunt scoase la lumină rapoartele. Și autoritățile de la Kremlin sunt interesate de observațiile tale. Nu subestima sistemul. Mă voi întoarce după ce vor trece testul de salubrizare conștiințele capitaliștilor.

Mă simțeam de parcă scosesem la cerșit o ultimă iertare.

-Să înțeleg că muzeul e găzduit de acel straniu apartament 50?

Din tăcere mi-aș fi putut împleti un fular. Cel puțin trotuarul își aruncase cu apă pe față, un strat subțire de mâl acoperea urmele de tocuri.

-A plouat toată noaptea. Sistemul de canalizare a fost prins pe nepregătite, scoțând toată grozăvia întunericului la suprafață. Te-aș însoți până la ușă însă …

Și-a întors privirea de la noroaiele tristei treceri la pantofii albi, nefiresc de curați. Pantofii mei verzi aveau de asemenea să supraviețuiască, precum frunzele atinse de dorul pământului de lumină. Un copil rătăcit de ploaie mi-a ghicit viitorul în palmă.