Când începe exodul fierbințelii către celălalt tărâm,
cel alb, al somnului dus în înmugurire,
frunzele își trag pe nervuri opinci de fier și fum,
vântul prohodește pașii în cartea de citire.
Numai iedera se-agață de iubiri pierdute pe ziduri,
buze date cu ruj, ochi plânși de amantă-nșelată,
fruntea cerului își strânge norii în riduri,
ai îmbătrânit în neființă, tată.
Lumină de ținut minte 